Ultima zi de depunere a candidaturilor pentru Primăria Capitalei. Cine e așteptat luni la Biroul Electoral

×
Publicitate

Penultima zi de înscriere în cursa pentru Primăria Capitalei s-a transformat într-o petrecere în fața Biroului Electoral. Omul de afaceri Gigi Nețoiu a venit cu taraful și a promis parcare gratuită în Capitală.

Iar fostul ministru de Finanțe Eugen Teodorovici, care și-a depus și el candidatura, spune că va tăia din impozite. Biroul Electoral Municipal a validat până acum dosarele a șase candidați. Astăzi este ultima zi în care mai pot fi depuse candidaturi.

Fostul acționar din fotbal, Gigi Nețoiu, a ajuns la Biroul Electoral Municipal cu o oră mai devreme decât era programat. A adus cu el un taraf și i-a dedicat o melodie contracandidatului Eugen Teodorovici. Cei doi au vorbit despre parcarea în Capitală – unul promite că va fi gratuită, altul – un leu pe oră.

Eugen Teodorovici: „Cum facem, că domnul Nețoiu o face gratuită?”

Gigi Nețoiu: „Păi și ce? Dvs. nu faceți?”

Eugen Teodorovici: „Foarte bine. Eu am spus un leu pe oră, da? Și după aceea ca primar general o să vă rog să veniți lângă mine să discutăm și despre gratuitate.”

Gigi Nețoiu: „Sută la sută.”

Gigi Nețoiu: „Niciun șofer din București nu va mai plăti niciun leu pentru parcare. Primăria cred că este în primul rând obligată să creeze condițiile, nu să amendeze oamenii, nu să le ridicăm mașinile.”

Eugen Orlando Teodorovici, fost ministru de finanțe și al fondurilor europene și fost senator PSD, candidează acum independent sub sloganul „Experiența face diferența!”.

Eugen Orlando Teodorovici: „Sub 70 de metri pătrați, în București, prima locuință și singura locuință e propunerea mea să aibă impozit zero.”

Dan Trifu și Mihai Lasca s-au înscris în cursa pentru Primăria Capitalei

Activistul de mediu Dan Trifu, înconjurat de voluntari și donatori, a depus peste 22.000 de semnături. S-a înscris în cursă și fostul deputat AUR, Mihai Lasca, din partea Partidului Patrioții Poporului Român.

Biroul Electoral Municipal a aprobat crearea alianței electorale „Dreptate pentru București”, formată din AUR și PNȚCD, care o susține la alegeri pe Anca Alexandrescu. De asemenea, acesteia i-a fost validat și dosarul de candidatură, alături de alți cinci aspiranți la fotoliul de Primar General: Daniel Băluță, de la PSD, Ciprian Ciucu, propus de PNL, Cătălin Drulă, de la USR, George Burcea, din partea POT și independentul Alexandru Zidaru.

în ultima zi de depuneri de candidaturi, sunt programați să ajungă la Biroul Electoral Ana Ciceală, din partea SENS-URS și independentul Vlad Gheorghe.

Articol recomandat de sport.ro
BREAKING NEWS Edi Iordănescu, aproape să devină noul selecționer!
BREAKING NEWS Edi Iordănescu, aproape să devină noul selecționer!
Citește și...
62591746
Șase candidați validați oficial în cursa pentru Primăria Capitalei. Alți patru s-au înscris într-o singură zi

Penultima zi de înscriere în cursa pentru Primăria Capitalei s-a transformat într-o petrecere în fața Biroului Electoral. Omul de afaceri Gigi Nețoiu a venit cu taraful și a promis parcare gratuită în Capitală.

62501324
Cursa pentru Primăria Capitalei se conturează. Cine sunt cei șase candidați care și-au depus deja dosarele

Lista candidaților la funcția de primar general, al Capitalei, a ajuns la șase. Social-democratul, Daniel Băluță, și-a depus, astăzi, dosarul susținut de colegii de partid.

62539882
Sondaj CURS. Daniel Băluță, favorit pentru Primăria Capitalei, urmat de Ciprian Ciucu și Cătălin Drulă, la egalitate

Primarul PSD al Sectorului 4, Daniel Băluță, rămâne favorit în cursa pentru Primăria Capitalei, pe locul al doilea se află, la egalitate, Cătălin Drulă (USR) și Ciprian Ciucu (PNL), ambii cu 22%, arată cel mai recent sondaj CURS.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 08 21h07m09s004
Concluzia lui Luca Niculescu după prima zi de negocieri, cu liderii PSD, PNL şi UDMR

Premierul desemnat, Luca Niculescu, a transmis joi că va continua dialogul cu partidele, exprimându-şi încrederea că, de această dată, se va ajunge la un rezultat bun pentru România.

elicopter
România cumpără 12 elicoptere militare Airbus de 800 de milioane de euro. O parte din producție va fi realizată la Ghimbav

România a comandat la Airbus 12 elicoptere performante în valoare de 800 de milioane de euro care vor intra în dotarea armatei. 

Martori georgescu
Cine sunt cei doi martori-cheie audiați în dosarul lui Călin Georgescu. Legătura lor cu afacerea de 1,1 milioane de euro

Procurorii DIICOT au audiat doi martori importanți în dosarul în care Călin Georgescu a fost arestat preventiv pentru acuzația că ar fi înșelat un om de afaceri cu 1.100.000 de euro.