FBI ancheteaza daca scandalul din Partidul Democrat a pornit de la hackerii rusi. Reactia Kremlinului: "Nu e nimic nou"

61822552

 Ampla ancheta in SUA, dupa scandalul mailurilor sparte de hackeri care a dus la demisia sefei Comitetului National Democrat.

Biroul Federal de Investigatii (FBI) din SUA desfasoara o ancheta in legatura cu natura si scopul unui atac informatic asupra Comitetului National Democrat (DNC), a anuntat luni agentia, in contextul preocuparilor ca hackeri ce lucreaza pentru Rusia incearca sa se foloseasca de aceasta bresa pentru a influenta alegerile prezidentiale din Statele Unite, relateaza agentia Reuters. ''Luam foarte in serios un atac de acest fel si FBI-ul isi va continua investigatiile si ii va trage la raspundere pe cei care reprezinta o amenintare pentru spatiul cibernetic'', a precizat FBI intr-un comunicat.

Kremlinul a reactionat marti la aceste acuzatii. "Asistam iar la tentative nebunesti de a exploata tema ruseasca in campania electorala din SUA", a spus Dmitriti Peskov, purtatorul de cuvant al lui Vladimir Putin. "Nu e nimic nou, e acelasi truc vechi. Nu ajuta relatiile dintre tarile noastre, dar intelegem ca e o perioada dificila, care trebuie depasita".

La sfarsitul saptamanii trecute, WikiLeaks a publicat e-mailuri trimise intre angajati ai DNC ce pareau sa expuna un favoritism pentru presupusa candidata democrata Hillary Clinton in fata principalului sau rival din alegerile primare, senatorul Bernie Sanders. Corespondenta a dus la demisia presedintei DNC, Debbie Wasserman Schultz, duminica, demisie ce intra in vigoare la incheierea Conventiei partidului la Philadelphia.

Separat, Comisia pentru servicii secrete din Camera Reprezentantilor a Congresului SUA a fost pusa la curent in legatura cu atacul cibernetic si va cere informatii despre o orice posibila legatura cu Rusia sau cu un alt stat, a afirmat un membru al Camerei, democratul Adam Schiff.

Directorul de campanie al lui Hillary Clinton, Robby Mook, a declarat duminica la CNN ca e-mailurile au fost publicate de catre presupusi hackeri rusi, in scopul de a semana discordie la Conventia Democrata si de a-l ajuta pe Donald Trump. Investigatorii privati angajati de DNC au ajuns la concluzia ca atacul a fost intreprins de hackeri aflati in slujba guvernului rus si provenind din cel putin 2 grupuri. Unul dintre hackeri ar mai fi orchestrat si atacuri asupra serverelor Casei Albe, Departamentului de Stat si altor institutii oficiale din SUA.

Stafful de campanie al lui Trump a catalogat drept absurde afirmatiile taberei rivale. Pe de alta parte, candidatul republican s-a aratat in repetate randuri un partizan al imbunatatirii relatiilor cu Rusia. Intrebat saptamana trecuta despre actiunile amenintatoare ale Rusiei la adresa tarilor baltice, Trump a spus ca, daca Rusia le va ataca, atunci el va decide sa le vina in ajutor numai dupa ce va analiza daca aceste natiuni "si-au indeplinit obligatiile fata de noi".

Articol recomandat de sport.ro
Gigi Becali și-a dat afară instant antrenorul după ce a văzut imaginile!
Gigi Becali și-a dat afară instant antrenorul după ce a văzut imaginile!
Citește și...
61822453
Sefa Partidului Democrat din SUA, obligata sa demisioneze. Ce au aratat e-mailurile facute publice de Wikileaks
Conventia Partidului Democrat, care incepe luni la Philadelphia, se remarca deja printr-un scandal. Sefa Partidului a fost obligata sa demisioneze dupa ce Wikileaks a publicat e-mailuri confidentiale.
61785742
Hackerii Anonymous i-au spart casuta de mesagerie vocala lui Donald Trump. Inregistrarile scandaloase au fost facute publice
Casuta de mesagerie vocala a lui Donald Trump a fost sparta de hackerii de la Anonymous, care au facut publice mai multe inregistrari ale magnatului.
61814391
Donald Trump a acceptat oficial sa devina candidatul Republican la alegerile din SUA. Atacul lansat la adresa lui Clinton
Controversatul om de afaceri Donald Trump a acceptat oficial joi sa devina candidatul Partidului Republican la alegerile din 8 noiembrie, pentru presedintia Statelor Unite, relateaza Reuters.