(P) Steps for Life – aplicația care transformă pașii în ajutor pentru ceilalți

62292971

București, 04 octombrie 2022 – În cadrul evenimentului sportiv Bucharest Marathon ce va avea loc în zilele de 8-9 octombrie 2022 în capitală, va fi lansată aplicația Steps for Life, dezvoltată de Asociația pentru un viitor strălucit împreună.

Gândită să transforme pașii făcuți în ajutor real pentru cauze umanitare, aceasta încurajează oamenii să facă mișcare, atât pentru efectele benefice evidente asupra sănătății și stării de bine, cât și pentru a ajuta acum și alte persoane să aibă o viață mai bună.

comunicat

Disponibilă în două variante, pentru sistemele iOS și sistemele Android, Steps for Life înregistrează cu ajutorul aplicațiilor Health (iOS) și Google Fit (Android) pașii făcuți zilnic de utilizatori. Ulterior, pe baza unui mecanism simplu, aceasta convertește pașii înregistrați (prin vizionarea unei scurte reclame), care vor fi donați către una sau mai multe cauze umanitare dintre cele prezente la momentul respectiv în aplicație. În final, cu ajutorul fondurilor strânse din difuzarea reclamelor, sunt achiziționate materialele necesare pentru a susține aceste cauze.

Steps for Life a pornit din dorința de a face bine atât celor care aleg să folosească aplicația și, astfel, să ajute mai departe, cât și celor care au nevoie de ajutorul nostru, al tuturor. Credem că orice ajutor este binevenit și, totodată, cu cât suntem mai mulți oameni care ne propunem să susținem cauze umanitare, cu atât putem ajuta mai mult. Impactul este direct proporțional cu numărul de participanți și cu numărul de pași făcuți (la propriu). Iar beneficiile sunt pentru toți cei implicați: un stil de viață mai activ, mai sănătos, un scop comun și multe fapte bune care vor contribui la schimbarea în bine a vieții celorlalți”, a declarat Liviu Mănescu, manager al aplicației.

Aplicația Steps for Life este disponibilă pentru sistemele iOS aici și pentru sistemele Android aici. În plus, dezvoltatorii au pregătit și două tutoriale care îi vor ajuta pe utilizatori la instalarea aplicației pe dispozitive care utilizează sistemele de operare iOS și Android.

comunicat

Mai multe detalii pot fi găsite pe website-ul aplicației: www.stepsforlife.net


Despre Asociația pentru un Viitor Strălucit Împreună

În cei trei ani de activitate, până în prezent, Asociația Pentru un Viitor Strălucit Împreună s-a implicat în peste 30 de acțiuni sociale, finanțând și organizând campanii de susținere pentru acestea. Astfel, prin eforturile depuse, a reușit să ajute copii, persoane în vârstă și organizații umanitare, achiziționând și donând materialele necesare mai multor cauze. În prezent, colaborează cu Fundația Crucea Alb-Galbenă România, Asociatia Ensar Duman și cu alte organizații ce au ca scop susținerea cauzelor umanitare. Asociația Pentru un Viitor Strălucit Împreună a dezvoltat aplicația Steps for Life pentru a strânge resurse necesare proiectelor umanitare. Aplicația a reușit în scurt timp să ajute trei cauze propuse, acționând prin pașii donați de către utilizatori, iar multe alte proiecte urmează să beneficieze de susținere prin intermediul acesteia.

 

 

Articol recomandat de sport.ro
Amenda primită de Sabalenka după ce a înjurat cameramanul în direct, în timpul finalei US Open 2026
Amenda primită de Sabalenka după ce a înjurat cameramanul în direct, în timpul finalei US Open 2026

Acest articol este un material publicitar al cărui conținut a fost realizat în mod independent de o terță parte, fără răspunderea editorială şi sub supravegherea PRO TV S.R.L.

Citește și...
(P) Zece ani de activitate a Fundației Orange România. Gala „Creatorilor de bine”, derulată la București

Fundația Orange România a organizat săptămâna trecută o serie de evenimente pentru a marca zece ani de activitate.

(P) Brandul Familia Safir s-a lansat prin Flash Move, un spectacol unic de culoare și dinamism

Brandul Familia Safir s-a lansat printr-un spectacol unic de culoare și dinamism - Flash Move.

(P) Cea de-a 4-a editie a caravanei Plata cu PET, lansată de Carrefour România

Carrefour România a lansat cea de-a 4-a ediție a caravanei Plata cu PET.

Recomandări
Protestul fermierilor din Piața Victoriei a degenerat. Au forțat dispozitivul, iar jandarmii au folosit spray lacrimogen

Protestul fermierilor din București a degenerat, marți, în îmbrânceli între participanți și jandarmi. Forțele de ordine au folosit spray-uri lacrimogene după ce protestatarii au forțat cordonul.

Guvernul menține acciza la motorină redusă cu 25% până la sfârșitul lunii. Chiar și așa, urmează scumpiri istorice la pompă

Guvernul menține acciza la motorină redusă cu 25% până la sfârșitul lunii cu scopul declarat de a limita efectele scumpirilor dictate cotațiile petrolului de pe piața internațională. Chiar și așa, prețul carburanților din România va crește.

Dunărea a ajuns la un nivel critic, dar lucrările au fost reduse. De ce a fost retrasă draga principală de la Cernavodă

Deşi în luna septembrie nivelul Dunării a scăzut sub cel din luna precedentă, cel mai important utilaj de dragare nu a mai fost folosit la operaţiunile care ar trebui să asigure necesarul de apă pentru centrala nucleară de la Cernavodă.