(P) Poluarea aerului, inamicul nevăzut al sănătăţii românilor. Cum ne afectează și cum putem lupta împotriva acesteia?

62102549

Anual, din cauza poluării, îşi pierd viaţa peste 20.000 de români. Cel puţin asta arată statisticile Uniunii Europene, care plaseză România printre statele cu grave probleme de mediu.

De altfel, din cauza calităţii aerului şi a lipsei unor măsuri concrete luate de autorităţi, a fost demarată o procedură de infrigement. Astfel, statul român riscă sancţiuni importante, de la amenzi considerabile până la limitarea unor drepturi în cadrul UE. Că lucrurile sunt îngrijorătoare o confirmă şi Organizația Mondială a Sănătății.

 

Acad. Prof. Dr. Florin Dumitru Mihălțan, medic primar pneumolog: “Efectele se realizează pe mai multe organe: în primul rând pe aparatul respirator, unde pot realiza obstrucții la nivelul căilor aeriene, pot încuraja apariția unor boli precum bronhopneumopatia cronică obstructivă, astmul bronșic, bronșita cronică. Sunt mulți din factorii aceștia poluanți generatori și de cancer pulmonar, apoi este vorba despre bolile cardio-vasculare, unde și aceste expuneri aduc agravări ale bolilor coronariene, a unor boli cardiovasculare de tip afecțiuni cerebrale și, nu în ultimul rând, acești factori generează agravări ale altor organe care suferă și pot intra în deficiență respiratorie generată de suferința principală la nivel de plămân.”

Cert este că de poluare nu te poţi ascunde dacă trăieşti într-un oraş aglomerat şi poluat, cum, de exemplu, este Bucureştiul. Aici există mai multe staţii, amplasate în puncte considerate de specialiști drept relevante, care măsoară calitatea aerului. Până acum, rezultatele sunt de speriat, fiind înregistrate depăşiri mari ale nivelului considerat sigur pentru sănătate. De vină este traficul, activitatea unor agenţi economici care au fabrici în apropierea Capitale şi gropile de gunoi care nu respectă normele de mediu.

„Factorii poluanți sunt de mai multe categorii: sunt factorii poluanți externi, care sunt pulberi și gaze generate de marile concentrări industriale, dar la acestea se adaugă și particulele diesel, care sunt emanațiile produse de momentul de combustie a diferitelor automobile. Ele se sumează și mai există o poluare indoor – o poluare casnică” , mai explică profesorul Dumitru Mihălțan.

Astfel, chiar dacă stăm peste 90% din timp în spaţii închise, poluarea ne afectează şi aici. Majoritatea poluanţilor din exterior, praful, polenul pătrund în case sau în birouri, mai ales atunci când facem tradiționala aerisire prin deschiderea largă a geamurilor. Mai mult, calitatea aerului din interior este afectată de alţi factori, cum ar fi gătitul, lumânările sau beţișoarele parfumate, utilizarea de produse de curăţenie sau materialele de construcţie. Totuşi, pentru interior au apărut pe piață mai multe soluţii care ajută la reducerea efectelor poluării şi la obţinerea unui aer mai curat.

Pneumologul Dumitru Mihălțan mai precizează: “există o serie de filtre HEPA, care sunt aplicate la purificatoarele de aer, există umidificatoare care sunt recomandate, dar cu atenția de a menține în anumiți parametri, există, de asemenea, ca după ploaie să se facă aerisirea, că atunci zona este mai puțin poluată și, bineînțeles, de multe ori chiar se recomandă să nu ieși din casă în momente în care există poluare mare.”

Mai trebuie ştiut că este nevoie de o documentare temeincă înaintea achiziționării unor purificatoare de aer sau a unor umidificatoare. Nu toate sunt eficiente, iar întreținerea aparatului și consumabilele pot ajunge să coste mai mult în timp decât decât dispozitivul în sine.

Iată ce spun și producătorii unor astfel de dispozitive de purificare a aerului: “Pentru a crește eficiența în purificare, japonezii au dezvoltat un sistem de purificare activă denumit Plasmacluster, iar cu ajutorul acestei tehologii, curățarea aerului este mult mai eficientă pentru că purificarea are loc nu doar în interiorul propriu-zis al aparatului, unde sunt filtrele, ci și în încăpere. Atunci când cumpărăm un astfel de produs ne interesează volumul de aer pe care îl poate purifica și e important să știm suprafața încăperii în care vom utiliza aparatul de purificare, pentru a face alegerea potrivită. O altă caracteristică importantă sunt consumabilele, pentru că majoritatea purificatoarelor disponibile pe piața locală necesită schimbarea filtrelor foarte des, iar această soluție nu este foarte potrivită financiar. În cazul sistemelor de purificare cu Plasmacluster, cu o îngrijire adecvată, filtrele durează până la zece ani. Dincolo de aspectul financiar, trebuie reținut că aceste aparate nu mai sunt un lux, ele au devenit o necesitate”, explică Bogdan Pasat, Country Manager al unui producător japonez de purificatoare de aer cu Plasmacluster.

În concluzie, poluarea ne afectează sănătatea fiecăruia dintre noi. Putem face şi noi câte ceva pentru a-i limita efectele, dar răspunderea mare este în sarcina autorităţilor. Printre soluţiile care sunt la îndemâna acestora ar fi promovarea transportului public în comun şi alegerea unor variante ecologice, asigurarea respectării normelor de mediu de către administratorii gropilor de gunoi şi creşterea spaţiilor verzi din interiorul şi din preajma oraşelor.

Articol recomandat de sport.ro
„Ciopârțită” la testul anti-doping: o jucătoare a ratat un turneu WTA după un control care a ieșit înfiorător
„Ciopârțită” la testul anti-doping: o jucătoare a ratat un turneu WTA după un control care a ieșit înfiorător

Acest articol este un material publicitar al cărui conținut a fost realizat în mod independent de o terță parte, fără răspunderea editorială şi sub supravegherea PRO TV S.R.L.

Citește și...
(P) Sfatul specialiștilor pentru un coș de fum perfect funcțional

Pentru obținerea unui tiraj optim, primul lucru căruia trebuie să-i acordăm o atenție sporită, se referă la dimensionarea corectă a unui coș de fum.

(P) TOP 4 sfaturi pentru a câștiga bani după Crăciun, din confortul propriei locuințe

Zilele din preajma Crăciunului pot fi o perioadă destul de grea din punct de vedere financiar pentru mulți oameni.

(P) Vrei sa fii in pas cu moda? Intra pe Jolize si descopera colectia de genti dama din piele naturala sau ecologica!

De obicei tendintele in moda vin si pleaca odata cu fiecare sezon insa acest lucru nu dauneaza industriei de fashion, ci dimpotriva, aceasta este inca una dintre cele mai stabile industrii de pe piata.

Recomandări
Filmul unei tragedii. Cum a ajuns un general al Armatei Române să-și pună capăt zilelor, după o carieră de succes

După o carieră de succes în Armata Română, un general în rezervă a fost găsit vineri dimineață împușcat în locuința sa de vacanță din Prahova. 

Sorin Grindeanu, semnal pentru ieșirea din criza politică: „În acest moment suntem aproape de a avea o majoritate”

Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat că, în acest moment, social-democraţii sunt aproape de a avea o majoritate în Parlament, pentru susținerea unui nou premier, care să conducă un Guvern cu puteri depline.

PRO TV face un anunț de 10! Nadia Comăneci se alătură juriului „Românii au talent”. „Mă bucur enorm”

Într-o emisiune de 10, în fața unui public de 10, o personalitate care a făcut din 10 un simbol al perfecțiunii, pornește în căutarea unor concurenți de 10!