(P) Cris-Tim continuă să ofere produse sigure și de calitate

61981143

Compania Cris-Tim își menține promisiunea de transparență privind produsele sale și asigură consumatorii că produsele puse pe piață sunt de calitate și sigure.

Astfel, compania precizează că pentru produsele sale din carne de porc folosește materie primă numai din unități autorizate și certificate.

Cris-Tim utilizează exclusiv carne marcată cu ștampila ovală. Aceasta atestă posibilitatea efectuării schimburilor intracomunitare și proveniența cărnii din ferme și abatoare autorizate și certificate. Carnea provine din zone care nu sunt supuse restricțiilor de pestă porcină africană. În plus, fabrica deținută de companie nu se află în zonele vulnerabile, astfel compania respectă cerințele Deciziei (CE) 709/2014 privind măsurile zoo-sanitare de combatere a pestei porcine africane în anumite state membre.

Compania Cris-Tim este autorizată pentru schimburi intracomunitare, ceea ce înseamnă că achiziționează carne numai din unități autorizate cu marca de identificare ștampila ovală, conform regulamentelor europene în vigoare. În procesul de fabricație, carnea utilizată provine de la animale sănătoase clinic, din ferme și abatoare care îndeplinesc cele mai stricte condiții sanitar veterinare, de sănătate animală și de igienă.

Totodată, sunt aplicate măsuri suplimentare de verificare și control, prin inspectori acreditați de autoritățile în vigoare, care asigură conformitatea loturilor de carne recepționată, proveniența, calitatea și siguranța acesteia.

Toți furnizorii Cris-Tim sunt evaluați dacă îndeplinesc cerințele sanitar veterinare și respectarea strictă a condițiilor de siguranță și igienă prin efectuarea de audituri neanunțate în unitățile de producție. Aceste audituri sunt făcute de o comisie de specialiști care verifică și se asigură că cerințele de siguranță alimentară sunt implementate în conformitate cu standardele de calitate specifice industriei (ISO 22000: 2005, IFS Food versiunea 6, FSSC 22000).

Produsele Cris-Tim de care se bucură românii sunt prezente pe piața europeană încă din anul 2009. În prezent, ele sunt exportate în 16 țări din UE, iar mezelurile companiei sunt identice, indiferent de țara în care sunt comercializate. Totodată, fiecare produs finit Cris-Tim este inspectat extrem de riguros pentru a îndeplini toate standardele de calitate și siguranță alimentară la nivel european.

Toată carnea folosită de Cris-Tim este supusă unor proceduri interne de verificare în laboratorul propriu, care este dotat cu aparatură modernă și permite realizarea unui larg spectru de analize specifice (fizico-chimice, microbiologice). Compania de familie colaborează și cu laboratoare externe, acreditate RENAR și certificate să garanteze calitatea și inocuitatea materiilor prime folosite.

,,În aceste momente tensionate, suntem alături de fermieri, agricultori şi de proprietarii de animale sacrificate și sperăm că vor primi în curând despăgubirile anunțate de autorități. Cât despre clienții noștri, îi asigurăm că ne menținem atât angajamentul de a pune pe mesele lor produse sigure și gustoase, cât și transparența față de ei”, declară dl Radu Timiș, președinte și fondator Cris-Tim.

Ca parte a promisiunii de a oferi produse de cea mai bună calitate, Cris-Tim își asumă în mod firesc transparența privind produsele sale - atât la nivelul rețetei, prin afișarea conținutului de carne, al ingredientelor, cât și în ceea ce privește procesul de fabricare, tehnologia utilizată și mediul în care sunt făcute.

*Despre Cris-Tim
Cu o istorie de peste 25 de ani, Cris-Tim este liderul pieţei româneşti de mezeluri, oferind întotdeauna consumatorilor săi produse sigure, proaspete si savuroase, realizate cu ajutorul celor mai moderne tehnologii de procesare şi prin sistemele de management al siguranţei alimentului (ISO 22000:2005) şi al protecţiei mediului (ISO 14001: 2004).
Cris-Tim a primit titlul de Trusted Brands in categoria produse din carne, timp de 7 ani consecutiv, în urma celui mai important studiu de piaţă asupra consumatorului in Europa, realizat de revista Reader’s Digest în 15 ţări, printre care şi România.
Salamul Săsesc Cris-Tim a fost ales Produsul Anului 2018, în urma voturilor exprimate chiar de consumatori. Produsul Anului este un concept internaţional care premiază produsele inovatoare și care e prezent în peste 40 de ţări. În studiu s-au inscris toate produsele de larg consum care au avut o inovaţie în ultimele 18 luni până la data startului competiţiei, Salamul Săsesc câștigând detaşat în categoria “Salam”.

 

Articol recomandat de sport.ro
Simona Halep se iubește cu "Regele Mezelurilor din Transilvania"! Miliardarul este cu 24 de ani mai în vârstă decât fosta mare tenismenă
Simona Halep se iubește cu "Regele Mezelurilor din Transilvania"! Miliardarul este cu 24 de ani mai în vârstă decât fosta mare tenismenă

Acest articol este un material publicitar al cărui conținut a fost realizat în mod independent de o terță parte, fără răspunderea editorială şi sub supravegherea PRO TV S.R.L.

Citește și...
(P) #NoCap cu Inna. Amenzi imaginare, cafea pentru fapte bune și concedieri surprinzătoare

Dacă ai nevoie de o dovadă că realitatea bate orice scenariu de comedie, #NoCap, pastila săptămânală de pe TikTok prezentată de Inna pentru stirileprotv.ro, livrează exact genul de povești care te fac să verifici de două ori dacă sunt adevărate.

(P) Kaufland contribuie la crearea a peste 131.000 de locuri de muncă în România

Kaufland își consolidează rolul de actor economic major în România, potrivit celui mai recent studiu de impact socio-economic realizat cu sprijinul KPMG pentru anul financiar 2025 (martie 2025 – februarie 2026). 

(P) Performanță românească recunoscută în Europa: chirurgul Teodor Holhoș, invitat să opereze la Viena

Invitația primită de dr. Teodor Holhoș vine într-un moment în care Rețeaua de Oftalmologie Dr. Holhoș ocupă, pentru al doilea an consecutiv, poziția de lider pe piața de oftalmologie din România.

Recomandări
ANM a prelungit avertizarea de caniculă. Codul galben a fost extins la 13 județe și București | HARTĂ

Canicula se extinde în România și aduce temperaturi de până la 37 de grade în următoarele zile. ANM avertizează și asupra furtunilor puternice în mai multe regiuni ale țării.

Trump acuză China că s-a amestecat în alegerile pierdute de el în 2020. „Cel mai mare atac asupra datelor electorale”

Preşedintele american Donald Trump a acuzat China de "cel mai mare atac cibernetic asupra datelor electorale din istorie", la alegerile prezidențiale din 2020, pierdute de Trump în favoarea lui Joe Biden. Beijingul a negat acuzațiile.

Un român care se lăuda online că are mulți bani a fost verificat de ANAF și Antifraudă. De unde veneau milioanele de lei

DGAF din cadrul ANAF au identificat un circuit de facturare fictivă folosit de operatori economici cu activităţi în domeniul construcţiilor de clădiri rezidenţiale şi nerezidenţiale.