Pentru prosumatori, zilele înnorate nu sunt un capăt de lume, dar sunt un test bun: cât de bine îți cunoști consumul și cât de inteligent îți folosești energia?

În noul episod Prognoză de energie, Busu explică ce se întâmplă când soarele ia o pauză și de ce, în astfel de zile, contează mai mult ca oricând bateriile de stocare și obiceiurile mici care țin consumul sub control.

Când norii trag frâna de mână, bateria de stocare poate salva ziua

Într-o zi însorită, panourile fotovoltaice pot produce mai multă energie decât consumă casa în acel interval. Fără o soluție de stocare, surplusul de energie este injectat în rețea. Asta înseamnă că, atunci când ai avea nevoie de energie seara, dimineața devreme sau într-o zi mohorâtă, nu o mai ai „în casă”, gata de folosit.

Una dintre cele mai importante decizii pentru un prosumator este alegerea corectă a bateriei. Nu e suficient să spui „vreau una mare”, pentru că o baterie supradimensionată poate însemna o investiție dificil de amortizat, motiv pentru care capacitatea acesteia trebuie adaptată nevoilor reale de consum. La fel, o baterie prea mică se poate descărca rapid și poate acoperi doar o parte redusă din consumul real al locuinței.

Citește și
(P) Business Forward: Cum devin IMM-urile din România pregătite pentru economia bazată pe AI și automatizare

Zi cu producție slabă? Fă ordine în lista aparatelor care consumă mult

Mașina de spălat, boilerul, cuptorul electric sau mașina de spălat vase sunt aparate utile, dar au un lucru în comun: pot consuma mult. Într-o zi cu producție mai mică, pornirea lor simultană poate crea vârfuri de consum exact când energia disponibilă este mai limitată.

Soluția este simplă: pune-le pe rând la treabă. În loc să funcționeze toate deodată, aparatele mari consumatoare pot fi programate în funcție de priorități și de energia disponibilă.

Micile obiceiuri care îți cresc consumul. Unde să fii atent?

Nu doar aparatele mari îți influențează consumul. Energia se poate scurge încet și prin gesturi mici, trecute cu vederea: încărcătoare lăsate în priză, electrocasnice aflate permanent în standby, lumini aprinse fără rost sau temperaturi setate mai sus ori mai jos decât este nevoie.

În același timp, multe aparate moderne includ funcții concepute special pentru reducerea consumului, însă acestea sunt adesea folosite prea rar. De exemplu, modul Eco poate dura uneori mai mult, dar ajută aparatul să funcționeze mai eficient și să consume mai puțină energie.

3 întrebări pe care orice prosumator ar trebui să și le pună când vremea este mohorâtă

1.    Cât poate susține, de fapt, o baterie de stocare consumul unei case într-o zi fără soare?

Într-o zi înnorată, bateria poate susține consumul casei pentru câteva ore sau poate alimenta doar consumatorii esențiali, în funcție de capacitate, nivelul de încărcare și consumul real al locuinței. De aceea, bateria trebuie dimensionată după nevoile casei, nu aleasă „din ochi”.

2.    Ce aparate îți pot da consumul peste cap într-o zi cu producție slabă?

Consumatorii mari precum boilerul electric, cuptorul, plita electrică, mașina de spălat, uscătorul de rufe sau mașina de spălat vase pot crea vârfuri de consum, dacă funcționează în același timp. În zilele cu producție fotovoltaică redusă și nu numai, este mai eficient să le folosești pe rând, în funcție de prioritate și de energia disponibilă.

3.    Unde se pierde energia fără să-ți dai seama?

Energia se poate pierde prin consumul de fundal: aparate lăsate în standby, încărcătoare uitate în priză, lumini aprinse inutil sau setări nepotrivite la frigider, boiler, termostat ori climatizare. Aceste consumuri par mici, dar se adună. Modul Eco, temperaturile corecte și oprirea aparatelor nefolosite ajută la un consum mai inteligent.

Unde găsești mai multe sfaturi?

Mai multe informații despre cum să folosești energia în câștigul tău găsești pe proactivcuenergia.ro, acolo unde Voltin, ghidul virtual Distribuție Oltenia, îți răspunde la întrebări despre energie și consum.