Prețuri cu 30% mai mici la mare, din această săptămână. Cât costă 7 zile, all-inclusive

×
Publicitate

Mai aveţi zile libere? Dacă da, atunci este bine să ştiţi că sfârşitul lunii august vine cu vacanţe ieftine pe litoralul nostru. Şi nu vorbim doar despre cazare: oriunde te uiţi, administratorii de plaje sau de restaurante te îmbie cu oferte.

Preţurile au scăzut şi cu 30 de procente faţă de vârful de sezon.

Dacă iubiţi marea, atunci trebuie să ştiţi că cele mai bune preţuri sunt în ultima săptămâna din august şi în primele două din septembrie. De exemplu, la un hotel de trei stele din Mamaia veţi economisi cel puţin 20 de lei zilnic, pentru că veţi primi şezlongul gratis. La un altul,  dacă alegeţi un sejur de cinci nopţi, accesul la SPA este gratuit.

Turiştii aflaţi acum pe litoral sunt extrem de mulţumiţi de tarife. În plus, vremea este prietenoasă. Sunt 28 de grade în aer, iar apa este plăcută.

”Am luat un apartament şi plătesc 3 milioane, faţă de iulie, când ni se cerea câte 4 și jumătate - 5”, spune un turist.

Cei care administrează plajele şi terasele au lăsat la rândul lor din pretenţii. Cu toţii încearcă să prelungească sezonul măcar până în 15 septembrie.

Răzvan Chiţu, administrator plaje: ”Este un sfârşit de sezon foarte plăcut. Avem oferte diversificate pentru grupurile de cinci persoane: plătesc patru şezlonguri, iar al cinci-lea este gratuit. Dacă vin câte şapte, au câte o bere gratuită de la bar şi reducerile care sunt deja făcute.”

În prezent, hotelurile care au oferete sunt ocupate în proporţie de sută la sută.

Sebastian Puznava, administrator hotel: ”Preţul mediu al unui pachet ajungând în jurul sumei de 1850 de lei, cu toate mesele incluse, băuturi incluse, şezlonguri gratis.”

Peste două zile începe şi programul litoralul pentru toţi în cadrul căruia un pachet de şase nopţi la un hotel de trei stele va costă sub şapte sute de lei.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Femeia care i-a sucit mințile lui Jude Bellingham, apariție seducătoare în online. Cu ce imagini și-a cucerit fanii
FOTO Femeia care i-a sucit mințile lui Jude Bellingham, apariție seducătoare în online. Cu ce imagini și-a cucerit fanii
Citește și...
O țară preferată de mulţi români limitează vânzarea alcoolului. Ce reguli noi intră în vigoare noaptea

Deputaţii croaţi au aprobat, vineri, o lege care permite autorităţilor locale să interzică vânzarea de alcool după o anumită oră, în încercarea de a reduce beţia în public, care a devenit o problemă în mai multe zone turistice populare, transmite AFP.

Insula în formă de fluture din Grecia. Se spune că aici găsești liniștea absolută

În inima Mării Egee se ascunde o insulă cu o siluetă neobișnuită, asemănătoare unui fluture, unde peisajele marine se împletesc cu liniștea autentică a Mediteranei. Aici, apa cristalină, satele pitorești și ritmul lent al vieții creează o atmosferă rară.

Plaje în Grecia continentală. Cele mai frumoase locuri unde să faci plajă, fără să mergi pe insulele grecești

Cu peisaje rurale întinse, ruine antice și plaje uimitoare, Grecia continentală abundă în peisaje contrastante și bijuterii ascunse. Fie că alegi să te relaxezi pe coastă sau să descoperi istoria bogată a Greciei, aici există ceva pentru toate gusturile

Recomandări
România a prins termenul-limită SAFE. Contracte militare de 5,6 miliarde, semnate în ultima zi a programului

Ministerul Apărării Naţionale a semnat vineri seară mai multe contracte de înzestrare în cadrul Programului SAFE, valoarea totală a acordurilor depăşind 5,6 miliarde de euro, fără TVA. 

Cum arată apărarea antidronă a României. Sistemele Ghepard desfășurate în Dobrogea au 60 de ani

Incidentul de la Galați a arătat încă o dată că apărarea antidronă a României este ineficientă. Potrivit MApN, ne bazăm pe sistemele Ghepard, vechi de 60 de ani, și tunuri mobile care pot fi folosite doar în anumite locuri din zona Galați - Tulcea. 

Nicușor Dan, mesaj ferm pentru Rusia: „O escaladare care nu va fi tolerată și nici nu va rămâne fără răspuns”

Rusia nu va reuşi să dezbine societatea noastră când este vorba despre integritatea României, despre democraţie şi libertate în România, a afirmat Nicuşor Dan după ce a fost la Galaţi, unde o dronă militară a căzut pe un bloc de locuinţe.