12 baruri din Timisoara au fost inchise. Inspectorii au dat amenzi de zeci de mii de lei

60588373

Cafenelele, barurile si restaurantele din Timisoara nu respecta prevederile legii, in ceea ce priveste fumatul in locurile publice. In ultima saptamana, inspectorii au verificat 42 de societati comerciale, iar la 38 dintre ele au gasit nereguli.

Controalele au fost facute de comisarii judeteni pentru Protectia Consumatorului, inspectori de la Directia de Sanatate Publica si Inspectoratul de Politie al Judetului Timis. Acestia au vizat barurile si restaurantele unde se fumeaza si au verificat spatiile respecta prevederile legale cu privire la fumatul in locuri publice.

Din cele 42 de societati comerciale verificate, inspectorii au dat 38 de sanctiuni, dintre care 30 de amenzi, sase avertismente, iar 12 baruri au fost inchise, pana cand problemele gasite vor fi remediate. Valoarea totala a amenzilor se ridica la suma de 86.000 de lei.

Principalele abateri au fost ca in unitati nu era afisat faptul ca fumatul este permis, spatiile pentru fumatori si nefumatori nu erau delimitate, multe dintre localurile controlate nu au afistat interzicerea comercializarii tigarilor la bucata si catre minori, una dintre unitati nu era dotata cu extinctoare, iar alta era un local pentru fumatori si nu avea sistem de ventilatie”, a declarat Mihaela Ignat, comisarul sef adjunct al Comisariatului Judetean pentru Protectia Consumatorului.

De asemenea, si cei de la Directia de Sanatate Publica au gasit nereguli. „In doua dintre localurile verificate de noi, doua nu aveau apa curenta, iar mai multe au fost amendate pentru lipsa curateniei din unitatile sanitare”, a declarat Viorica Dumitru, directorul adjunct al DSP Timis.

Citește și
O moda care a luat nastere la Paris incepe sa faca furori si la noi! Ce inseamna conceptul "Noapte in Alb"
O moda care a luat nastere la Paris incepe sa faca furori si la noi! Ce inseamna conceptul "Noapte in Alb"

Mai multi timisoreni au fumat intr-un centru comercial din Timisoara, desi acest lucru este interzis, si au primit deocamdata doar avertismente din partea politistilor.

Articol recomandat de sport.ro
Radu Drăgușin s-a căsătorit cu Ioana Stan! Imagini cu superba soție a „Dragonului”
Radu Drăgușin s-a căsătorit cu Ioana Stan! Imagini cu superba soție a „Dragonului”
Citește și...
O moda care a luat nastere la Paris incepe sa faca furori si la noi! Ce inseamna conceptul "Noapte in Alb"
O moda care a luat nastere la Paris incepe sa faca furori si la noi! Ce inseamna conceptul "Noapte in Alb"

 O modă care a luat naştere la Paris începe să facă furori şi la noi! Este vorba de "Noaptea in Alb", idee care a prins contur la Timişoara, ca "Cina în alb". Cei care au luat parte la petrecere s-au imbracat, din cap până în picioare, în alb.

Au simtit miros de gaz si au intrat in apartamentul vecinului. Ce au descoperit inauntru i-a ingrozit
Au simtit miros de gaz si au intrat in apartamentul vecinului. Ce au descoperit inauntru i-a ingrozit

 Descoperire macabra intr-un apartament din Timisoara. Un barbat de 58 de ani a fost gasit in stare de putrefactie.

Solutia gasita de inspectorii scolari din Timis. Parintii nu vor mai fi nevoiti sa scoata bani din buzunar pentru meditatii
Solutia gasita de inspectorii scolari din Timis. Parintii nu vor mai fi nevoiti sa scoata bani din buzunar pentru meditatii

Satui de dezastrele inregistrate aproape in fiecare an la bacalureat, inspectorii scolari din Timis s-au hotarat ca anul acesta e timpul sa gaseasca singuri o rezolvare pentru elevii slabi pregatiti.

Recomandări
LIVE. Donald Trump susține acum un discurs la Forumul Mondial de la Davos: „Nu voi folosi forța pentru a obține Groenlanda”
LIVE. Donald Trump susține acum un discurs la Forumul Mondial de la Davos: „Nu voi folosi forța pentru a obține Groenlanda”

Toate privirile sunt astăzi îndreptate spre Davos, unde președintele SUA Donald Trump ține în acest moment un discurs, la scurt timp după ce și-a dublat oferta de achiziție a Groenlandei, afirmând că „nu există cale de întoarcere”.

Meteorologii au prelungit avertizarea de ger în România. Precipitații mixte, polei și vânt, temperaturi de -19 grade
Meteorologii au prelungit avertizarea de ger în România. Precipitații mixte, polei și vânt, temperaturi de -19 grade

ANM a emis miercuri o informare care anunță vreme deosebit de rece, ger accentuat pe timpul nopții și dimineții, precipitații mixte, polei și intensificări ale vântului în mai multe zone ale României.

„Cel mai bun discurs al unui lider mondial din ultimii ani”. De ce a fost aplaudat furtunos premierul Canadei la Davos
„Cel mai bun discurs al unui lider mondial din ultimii ani”. De ce a fost aplaudat furtunos premierul Canadei la Davos

Discursul premierului Canadei, Mark Carney, la Forumul din 2026 de la Davos a provocat aplauze prelungite, notează BBN Bloomberg, care a făcut și o trecere în revistă a modului în care a fost receptat în media internațională acest discurs.