Surpriză pe Wembley. Crystal Palace a câştigat trofeul Community Shield, după 3-2 la lovituri de departajare cu FC Liverpool

62566302
AFP

Câştigătoarea Cupei Angliei, Crystal Palace, a cucerit duminică trofeul Community Shield după ce a învins, pe Wembley, formaţia campioană, FC Liverpool, cu scorul de 3-2 după lovituri de departajare.

 

După timpul regulamentar scorul a fost egal, 2-2.

„Cormoranii” au deschis scorul în minutul 4, prin Ekitike, dar în minutul 15 van Dijk a comis un fault în careu asupra lui Sarr şi Palace a primit penalti. A transformat Mateta şi din minutul 14 a fost egal, 1-1. Echilibrul de pe tabelă a durat însă doar patru minute, pentru că Frimpong i-a readus pe campioni în avantaj. Finalul a adus egalarea pentru londonezi, prin golul lui Ismaila Sarr, din minutul 77, şi soarta trofeului s-a decis la penalti.

Liverpool a avut o serie incredibilă de ratări, prin Salah, Mac Allister şi Elliott, Gakpo fiind singurul care a marcat, în timp ce pentru londonezi au ratat Eze şi Sosa, dar au înscris Mateta şi Sarr, iar după câte patru lovituri era 2-1 pentru Palace. Szoboszlai a egalat la doi, însă Devenny a înscris ultimul penalti şi Crystal Palace a câştigat în premieră trofeul Community Shield, impunându-se în faţa lui Liverpool la lovituri de departajare, cu 3-2.

Premier League și FA Cup, în exclusivitate pe VOYO

Începând din acest sezon, fanii Premier League vor putea urmări, oriunde și oricând, pentru prima oară în România, toate meciurile exclusiv pe VOYO. De asemenea, începând cu sezonul 2025–2026, VOYO aduce în exclusivitate pentru publicul din România una dintre cele mai prestigioase competiții din fotbalul internațional: FA Cup.
 

Articol recomandat de sport.ro
FRF așteaptă decizia lui Hagi, dar i-a ales deja înlocuitorul!
FRF așteaptă decizia lui Hagi, dar i-a ales deja înlocuitorul!
Citește și...
62566255
Medalie de aur pentru echipajul de dublu rame feminin la Mondialele de Canotaj Under 19 din Lituania

Echipajul de dublu rame feminin (JW2-), compus din Teodora Lehaci şi Denisa Mihaela Vasilică, a obţinut medalia de aur, duminică, la Campionatele Mondiale de canotaj Under19 de la Trakai (Lituania).

62565765
Duminica aceasta, VOYO transmite în exclusivitate meciul Liverpool – Crystal Palace din Community Shield

VOYO aduce în exclusivitate pentru abonații săi o confruntare de top din fotbalul englez: Liverpool – Crystal Palace, meci ce se dispută în cadrul Community Shield, competiția care dă startul noului sezon fotbalistic în Anglia.

 

62564294
FCSB, răsturnare de situație în preliminariile Europa League. Victorie dramatică a „roș-albaștrilor” cu FC Drita

După ce a fost condusă cu 2-0 pe Arena Națională, FCSB a revenit spectaculos împotriva campioanei Kosovo, FC Drita, și a terminat meciul de joi, din preliminariile Europa League, cu o victorie de senzație: 3-2.

Recomandări
Nava platforma pescarus igav
Alertă în Marea Neagră. Navă atacată de drone lângă platforma petrolieră „Pescăruș”. Doi marinari morți, 11 salvați (Surse)

Incident grav în Marea Neagră. O navă a luat foc în dreptul Portului Midia, foarte aproape de o platformă petrolieră. 11 marinari au fost salvaţi, doi fiind găsiţi decedaţi.

Respect o campanie pro tv
Un cuvânt. O valoare. O lecție: RESPECT, o campanie PRO TV, de Ziua Mondială a Profesorilor

De-a lungul timpului, PRO TV s-a axat, prin diverse campanii de CSR, pe educație și a susținut inițiative care încurajează responsabilitatea socială, în diferite forme ale ei.

nicholas kass, nicusor dan
Surse: Președintele Nicușor Dan a stat la masă cu un fost oficial CIA, la nunta lui Alexandru Nazare. Cine este Nicholas Kass

Președintele Nicușor Dan a stat la masa invitaților de la nunta lui Alexandru Nazare, care a avut loc la jumătatea lunii septembrie, cu un fost oficial al agenției americane de informații CIA, au afirmat surse pentru Știrile Pro TV.