Simona Halep, noul număr 1 mondial. Ce rugăminte i-a transmis CTP, când se întoarce în România

×
Codul embed a fost copiat

Simona Halep - Jelena Ostapenko s-au întâlnit sâmbătă dimineaţa în semifinalele China Open, în meciul care i-a adus româncei primul loc WTA.

Simona Halep a devenit sâmbătă cea mai bună jucătoare de tenis din lume. La 26 de ani, cu aproape 400 de victorii în tenisul profesonist şi 15 titluri câştigate, Simona scrie astfel istorie şi pentru România.

Este primul număr unu mondial feminin dat de ţară noastră. Până acum, ne mândream, la categoria masculină, cu Ilie Năstase. Victoria decisivă a Simonei a fost cea din semifinală turnelui de la Beijing, în faţa Jelenei Ostapenko, jucătoarea letonă care a învins-o pe Simona în finală de la Roland Garros.

Simona va câștiga mai multe grand slam-uri, nu numai unul. Așa cum am declarat de mai multe ori că vom ajunge numărul 1", a anunțat Stere Halep, tatăl Simonei, după succesul uriaș.

Cristian Tudor Popescu: Simona are față de numărul 1

Citește și
Sorana Cîrstea
Sorana Cîrstea a eliminat-o pe Karolina Pliskova la China Open, calificându-se în sferturi
„Ce se întâmplă e nebunie curată. Și-au ieşit din minţi. Sunt ruşinea Rusiei”. Omul interzis în Rusia lui Putin vine la București

"Am urlat. Din fericire, nu stau la bloc, stau într-o căsuţă şi nu se aude. A fost o descătuşare şi pentru mine, pentru că începând cu finala de la Roland Garros, am suferit. Acea înfrângere la Jelena Ostapenko a afectat-o săptămâni, poate chiar luni. Îi spusesem atunci că după câteva zile o să îi treacă şi după vreo 3 săptămâni mi-a spus: nu mi-a trecut nici acum. Cel mai important lucru care s-a întâmplat este victoria Simonei Halep asupra Simonei Halep.

Esenţial este că Simona are faţă de numărul 1 mondial. Că jocul ei de acum este un joc de număr 1 mondial. Poate câştiga orice acum. poate câştiga Turneul Campioanelor, poate câştigă un grand slam.

Eu aş ruga-o pe Simona, când se întoarce în Bucureşti, să-şi facă o poză pe arena, pe ruina aia, care arată ca o casă bântuită. Să îşi facă o poză şi să o posteze pe Facebook.

Poate că se întâmplă o minune şi politicienii din ţara asta, factorii de decizie, reuşesc să susţină acest val pe care îl creează Simona. Copiii vor vrea să joace, toţi vor dori să fie Simona Halep, important e să li se ofere unde să joace, condiţii să joace”, a declarat jurnalistul Cristian Tudor Popescu.

Caroline Garcia a învins-o pe Petra Kvitova şi va fi adversara Simonei Halep în finală la Beijing

Caroline Garcia, locul 15 WTA, a învins-o pe sportiva cehă Petra Kvitova, locul 18 WTA şi cap de serie numărul 12, şi s-a calificat în finală la Beijing, unde o va întâlni pe Simona Halep.

Caroline Garcia s-a impus cu scorul de 6-3, 7-5, după o oră şi 30 de minute de joc.

Halep şi Garcia s-au mai de două ori, de fiecare dată impunându-se jucătoarea română.

Meciul dintre Halep și Caroline Garcia va avea loc duminică, nu înainte de ora 11:30.

WTA i-a dedicat Simonei un videoclip special, după meci 

Reacția Simonei după meci Este uimitor că sunt numărul 1 mondial. Vă mulțumesc pentru susținere. Am avut meciuri senzationale. Am învins-o pe Maria Sharapova. Mulțumesc China”

Sunt foarte emoționată. Îmi este foarte greu să vorbesc. Le mulțumesc tuturor: familiei, echipei mele, părinților mei. Turneul nu este gata. Vă aștept mâine”, mărturisește fericită Simona Halep la prima sa festivitate, în calitate de numărul 1 mondial.

Desfășurarea meciului, livetext:

UPDATE 11:11: Simona este numărul 1 mondial, după o oră și 15 minute de joc. Simona Halep încheie victorios meciul împotriva Jelenei Ostapenko, cu un game câștigat la 0. Simona s-a calificat la finala tunerului de la Beijing și a devenit numărul 1 mondial din tenisul feminin.

UPDATE 11:08: Un game încheiat cu o dublă greșeală pentru letonă.

UPDATE 11:05 Mingi de mijloc pasive și insuficient de lungi pentru a o pune în dificultate pe letonă.

UPDATE 11:03: Asul numărul 5. Scorul este de 4-4.

UPDATE 11:01: Simona slăbește ritmul:  3 din 8 puncte câștigate de Simona. Are un joc așezat, iar Ostapenko pare că deține controlul.

UPDATE 10:59: Ostapenko câștigă 2 game-uri. 4-3 Ostapenko. 

UPDATE 10:55: Retur de excepție, semn că Simona ar putea urmări mai mult cu serviciul. Lovitură incredibilă pentru letonă, care lovește fileu, forțează din spate, și este întoarsă din mână. Simona devine tensionată.

UPDATE 10:53:Stai aproape de ea. Nu ai nimic de pierdut”, este sfatul antrenoarei pentru Jelenei Ostapenko.

UPDATE 10:51: Ostapenko se descurcă mai bine cu  mingile înalte, lovite din spate, și este pusă în dificultate de mingile joase. 3-2 pentru Simona cu avantaj

UPDATE: 10:49: Egalitate: 2-2. Schimburi scurte de mingi în timpul game-ului.

UPDATE 10:47: 73% eficiența primului serviciu pentru Simona.

UPDATE 10:45: 2-1 pentru Ostapenko în game-ul secund.

UPDATE 10:43: În pauză, letona s-a gândit cum să o contracareze pe dreapta loviturile Simonei. A treia minge de as.

UPDATE 10:41: Un serviciu excelent al Simonei Halep. As pe serviciul al doilea.

UPDATE 10:39: Statistici 20 de greșeli neforțate pentru Ostapenko și numai 3 pentru Simona

UPDATE 10:35:  Set câștigat de Simona

UPDATE 10:31: S-a încheiat primul game, după aproximativ 10 minute de joc. 5-2 pentru Simona. 

UPDATE 10:30: Ostapenko: control și hotărâre cu voleu drive

UPDATE: 10:27: A doua dublă. Ostapenko greșește și se enervează, aruncând cu racheta. Minge de break. 

UPDATE 10:25: Out de 7 cm. Ostapenko, vizibil tensionată.

UPDATE 10:22: Simona lovește decisiv cu dreapta. 2 mingi de break. 3 puncte pentru Ostapenko, toate trimise în apropierea tușei.

UPDATE 10:17: 4-2 Simona. Ostapenko are o mișcare foarte bună de dreapta care îi permite să lovească mingea din spate cu putere și să o plaseze pe diagonala terenului.

UPDATE 10:14: În tribune se scandează numele Simonei. Jelena continuă să joace la risc.

UPDATE 10:12: Simona închide punctul cu o lovitură de rever.  Ostapenko a riscat pentru ultima lovitură și s-a dovedit a fi câștigătoare. 3-2 pentru Simona.

UPDATE 10:09: Schimb de mingii spectaculos, câștigătoare Simona. 3-1 pentru Halep

UPDATE 10:08: Simona riscă cu serviciul doi ceea ce este un semn de progres în jocul său. Este important ca Simona să dețină o tactică de joc pentru ca adversara sa să-i nu ghicească mișcările.

UPDATE 10:03: Simona încearcă să pună presiune și joacă agresiv cu returul. Minge de game pentru Ostapenko. 2-1 pentru Simona.

UPDATE 10:01: As pentru Simona. Ostapenko cere înregistrarea video și se convinge de avantajul Simonei. Ostapenko devine tensionată.

UPDATE 9:57: Simona încearcă să pună presiune pe serviciul Jelenei Ostapenko. 1-0 și minge de break pentru Simona.

UPDATE 9:55: Meciul a început. Simona Halep intră încrezătoare pe teren.

UPDATE 9:49: Tragerea la sorți: Ostapenko servește. Simona, în vârstă de 26 de ani, o întâlnește pe Ostapenko, în vârstă de 20 de ani, pentru a doua oară.

UPDATE 9:46: Simona Halep și Jelena Ostapenko au intrat pe teren. Simona pare concentrată și determinată să devină locul 1 mondial. În plus, Simona este mult mai încrezătoare după victoria împotriva Mariei Sharapova.

Simona Halep s-a aflat  pentru a patra oară la un meci de locul 1 mondial. Ea a ratat trei ocazii până în prezent, în finala de la Roland Garros, în care a fost învinsă de Jelena Ostapenko, în sferturile turneului de la Wimbledon, când a pierdut în faţa Johannei Konta, şi în finala de la Cincinnati, în care a fost întrecută de Garbine Muguruza.

Simona Halep vs Jelena Ostapenko. S-au întâlnit a doua oară în cariera lor, după ce letona a învins-o pe jucătoarea româncă în final turneului de la Roland Garros, în acest an, scor 4-6, 6-4, 6-3.

Vineri, Jelana Ostapenko, locul 8 WTA şi cap de serie numărul 9, a învins-o, cu scorul de 6-4, 6-4, pe Sorana Cîrstea, locul 34 WTA, calificându-se în semifinalele China Open.

Simona Halep, locul 2 WTA şi cap de serie numărul 2, s-a calificat în semifinalele China Open, după ce a învins-o, vineri, cu 6-2, 6-1, pe rusoaica Daria Kasatkina, locul 34 WTA. Simona Halep şi-a luat astfel o frumoasă şi meritată revanşă în faţa Dariei Kasatkina, după ce fusese învinsă cu acelaşi scor, cu ceva mai mult de o săptămână în urmă, la Wuhan.

Calificarea în semifinale la Beijing este recompensată cu 310.455 de dolari şi cu 390 de puncte WTA.


 

Articol recomandat de sport.ro
O tânără gimnastă murit la doar 17 ani. "A luat-o de lângă noi în doar 24 de ore"
O tânără gimnastă murit la doar 17 ani. "A luat-o de lângă noi în doar 24 de ore"
Citește și...
Simona Halep s-a calificat în semifinalele China Open. Halep - Kasatkina, 6-2, 6-1
Simona Halep s-a calificat în semifinalele China Open. Halep - Kasatkina, 6-2, 6-1

Simona Halep, locul 2 WTA şi cap de serie numărul 2, s-a calificat în semifinalele China Open, după ce a învins-o, vineri, cu 6-2, 6-, pe rusoaica Daria Kasatkina, locul 34 WTA.

Sorana Cîrstea a eliminat-o pe Karolina Pliskova la China Open, calificându-se în sferturi
Sorana Cîrstea a eliminat-o pe Karolina Pliskova la China Open, calificându-se în sferturi

Sorana Cîrstea, locul 44 WTA, a învins-o, joi, cu scorul de 6-1, 7-5, pe jucătoarea cehă Karolina Pliskova, locul 4 WTA şi cap de serie numărul 4, calificându-se în sferturile de finală ale China Open.

Simona Halep a învins-o pe Maria Sharapova pentru prima oară. CTP: ”Cel mai important meci din carieră”
Simona Halep a învins-o pe Maria Sharapova pentru prima oară. CTP: ”Cel mai important meci din carieră”

Simona Halep, locul 2 WTA şi cap de serie numărul 2, a obţinut, miercuri, primul succes în faţa rusoaicei Mariei Sharapova, locul 104 WTA, beneficiară a unui wild card, în opt meciuri, impunându-se cu scorul de 6-2, 6-2, şi calificându-se în sferturi.

Simona Halep a învins-o pe Riske şi s-a calificat în turul 2 la Beijing
Simona Halep a învins-o pe Riske şi s-a calificat în turul 2 la Beijing

Jucătoarea de tenis Simona Halep, locul 2 WTA şi favorită doi, s-a calificat, sâmbătă, în turul doi la turneul de categorie Premier Mandatory China Open, de la Beijing, cu premii totale de 6.381.679 dolari.

Recomandări
Ursula von der Leyen avertizează: Putin îşi concentrează atacurile hibride asupra Finlandei, prin trimiterea de migranţi
Ursula von der Leyen avertizează: Putin îşi concentrează atacurile hibride asupra Finlandei, prin trimiterea de migranţi

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat vineri că Rusia îşi concentrează atacurile sale hibride asupra Finlandei, prin trimiterea de migranţi, informează AFP.

Trei dintre avioanele de luptă F-16 cumpărate de MApN din Norvegia au ajuns în România. GALERIE FOTO
Trei dintre avioanele de luptă F-16 cumpărate de MApN din Norvegia au ajuns în România. GALERIE FOTO

Ministerul Apărării Naţionale anunţă că vineri trei aeronave F-16 Fighting Falcon achiziţionate de România de la Regatul Norvegiei au aterizat în Baza 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu", de la Câmpia Turzii, în vederea dotării Escadrilei 48 Vânătoare.

Reacţii prudente ale oficialilor politici, după exploziile de la Isfahan în conflictul Israel-Iran
Reacţii prudente ale oficialilor politici, după exploziile de la Isfahan în conflictul Israel-Iran

Oficiali politici îndeamnă în primele reacţii - foarte pruente - după riposta Israelului în Iran, la ”evitarea unei escaladări”, relatează AFP.