Au palate cu turnulete, dar cer subventii. Cat zice neamul Mustafa ca e incalzirea la 20 camere

×
Publicitate

In tara in care functionarii publici si, mai grav, unii medici, si-au falsificat actele ca sa ia ajutoare pentru handicap, proprietarii palatelor tiganesti au in continuare tupeul sa ceara ajutoare pentru incalzire.

De ani de zile primesc bani de la stat, ca orice pensionar amarat si asta pentru ca nimeni nu i-a intrebat cat castiga. Pe viitor, insa, inspectorii vor bate la portile inalte, de fier forjat, si vor verifica daca cei care stau in cate 20 de camere, chiar nu isi permit sa plateasca pentru caldura.

Cine minte se alege cu dosar penal si amenda de 1.000 de lei.

E si pacat sa nu iti faci casa cat un bloc, daca tot plateste statul pentru intretinerea ei. Prin marinimia unor functionari numai cine nu a cerut nu a primit ajutoare de incalzire.

In aceste conditii, proprietarii asa ziselor palate de sute de mii de euro au profitat din plin. Ani la rand au declarat sub semnatura ca sunt saraci lipiti.

Cum era de asteptat si in aceasta toamna s-au dus la primarii ca sa isi ceara dreptul.

Aceleasi framantari le au si cei din neamul lui Mustafa, locatarii unei case imense. Si-au facut un calcul din care evident a reiesit ca nu pot trece iarna fara lemne de la stat. Numai in 2010, autoritatile au cheltuit 100 de milioane de euro cu cele peste un milion si jumatate de familii care au beneficiat de ajutoare de incalzire.

De voie de nevoie, autoritatile locale au inceput sa ii trieze pe cei care stau cu mana intinsa. Din cei 400 de proprietari de palate din Tg Jiu care au cerut bani, doar 10% au fost convingatori.

Pana nu demult, autoritatile acceptau cererile pe proprie raspundere ca veniturile nu pot acoperi cheltuielile. Acum, guvernul a dat o ordonanta prin care se spune clar:

"In situatia in care persoana sau familia detine bunuri mobile sau imobile de natura sa asigure acoperirea cheltuielilor de intretinere a locuintei si mentinerea unui nivel de trai decent, acestea vor fi luate in considerare".

"Primarul si serviciul public de asistenta sociala sunt obligati sa efectueze anchete sociale. La inceperea sezonului rece, 60% dintre beneficiarii ajutorului de incalzire trebuie sa fie verificati".

Mai mult, autoritatile locale trebuie sa faca anchete sociale serioase, in toate cazurile. Beneficiaza de ajutoare pentru incalzire pe lemne, carbuni sau gaz doar cei care nu au mai mult de 615 lei de persoana.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Emoții mari pentru Alisia! Băiatul ei cu nume celebru a debutat la seniori, iar echipa favorită joacă azi finala Cupei
GALERIE FOTO Emoții mari pentru Alisia! Băiatul ei cu nume celebru a debutat la seniori, iar echipa favorită joacă azi finala Cupei
Citește și...
Tot mai puține locuri de muncă vacante în România. Angajatorii sunt precauți și amână recrutările, pe fondul incertitudinii

După două trimestre consecutive de scădere economică, se văd primele efecte și pe piața muncii.

Curățenie cu hotărâre judecătorească în curtea unui băcăuan. Ce a adunat timp de 40 de ani: ”Când e harnic omul, e rău, nu?”

Un focar de infecție în gospodăria unui bărbat din județul Bacău începe să fie curățat prin hotărâre judecătorească. Omul a adunat în curte munți de gunoaie timp de 40 de ani.

Motivul pentru care cartofii noi românești sunt de 10 ori mai ieftini decât zilele trecute. „În sfârșit, un răsfăț accesibil”

Este probabil singura materie primă care a ajuns la o zecime din preț în numai o lună. 

Recomandări
Nemții speră să le găsească în viață pe cele două românce, dispărute după explozia din Gorlitz. Au trecut peste 48 de ore

S-au scurs mai bine de 48 de ore de la explozia din orașul Gorlitz, Germania, care a dărâmat o clădire în care se aflau și două românce.

Sondaj: Câți români sunt mulțumiți de prestația lui Nicușor Dan ca „mediator”. Când urmează „runda a doua” de consultări

După ce prima rundă de consultări oficiale cu partidele parlamentare nu a dus la o formulă de guvernare, președintele Nicușor Dan i-a chemat joi la discuții și pe ceilalți parlamentari. 

Finala Europa League: Freiburg-Aston Villa 0-3. Englezii marchează din nou, iar finala e gata

Echipa germană SC Freiburg şi formaţia engleză Aston Villa joacă în finala Ligii Europa, miercuri, de la ora 22:00, pe Beşiktaş Park. Știrile ProTV vă prezintă meciul în format LIVE SCORE.