Proiect de 40 de milioane € pentru a schimba modul în care obținem documente de la Evidența populației

×
Publicitate

Birourile de Evidenţa populaţiei şi stare civilă din România vor avea de anul viitor o bază de date comună care ar trebui să scadă nivelul birocraţiei promit din nou autorităţile.

Toate primăriile din ţara vor fi în reţea, coordonate din Bucureşti, iar proiectul va costa 40 de milioane de euro.

Sistemul informatic integrat de emitere a actelor de stare civilă, ar trebui să scadă numărul de drumuri pe care oamenii îl fac pe la ghişee dar şi timpul petrecut pe la cozi că acestea. Cererile vor putea fi procesate online şi se vor putea programa doar ca să vină să ridice documentul cerut.

În prezent, funcţionarii ghişeelor de stare civilă sau de evidentă a populaţiei lucrează mai mult cu pixul decât cu calculatorul, iar acest lucru ar urma să se schimbe de la anul. Toate certificatele de naştere, căsătorie şi deces vor fi scanate şi încărcate într-un server comun.

Nica Marius, ministrul fondurilor Europene: "Am aprobat finanţarea primei etape din planul naţional de debirocratizare, aici MAI va derula un proiect prin care toată comunicarea în ceea ce priveşte obţinerea avizelor pentru certificate de naştere, căsătorie, divorţ va fi în regim electronic şi nu va mai chinui populaţia să se deplaseze la ghişeu."

În prezent, o persoană care doreşte de exemplu să-şi schimbe actul de identitate, dar nu mai are certificatul de naştere, trebuie să meargă la oficiul stării civile din oraşul în care s-a născut ca să obţină o copie. Dacă actul este cerut de angajaţii de la ghişee, răspunsul vine în 30 de zile.

Autorităţile promit că vor aloca 40 de milioane de euro, din fonduri europene. Vor cumpăra computere pentru toate primăriile care vor fi legate în reţea, cu centrul de comandă în Capitală. Baza de date va fi administrată de Ministerul Afacerilor Interne şi de Serviciul de Telecomunicaţii Speciale.

 

Articol recomandat de sport.ro
Fiica unui fost mare atacant fură inimile americanilor! Tatăl ei a fost coleg cu Miodrag Belodedici
Fiica unui fost mare atacant fură inimile americanilor! Tatăl ei a fost coleg cu Miodrag Belodedici
Citește și...
Lecția dată de bătrânii care au participat la Crosul Unirii în Alba Iulia. Un cuplu a alergat ţinându-se de mână

Aleargă pentru sănătate şi pentru a fi un exemplu pentru cei tineri. Asta spun zeci de vârstnici din toată ţara, care la 80 de ani, s-au aşezat la startul Crosului Unirii desfăşurat la Alba Iulia.

Braşovenii s-au înghesuit la un târg de produse tradiţionale

Niciodată nu e prea devreme să începem pregătirile de Crăciun. O spun zeci de braşoveni care s-au înghesuit sâmbătă la un târg de produse tradiţionale.

Importurile și vânzările la bijuterii, duble în această perioadă. Inelul de 44.000 de euro creat de un român

Se apropie luna în care magazinele de bijuterii din România vor vinde sute de mii de inele, broșe și lănțișoare, pe care doamnele și domnișoarele le vor găsi ascunse sub brad.

Recomandări
Primul spital construit de la zero în Cluj în ultimii 50 de ani. Realizat prin PNRR, este printre cele mai moderne din Europa

Unul dintre cele mai moderne centre de neurochirurgie din Europa de Est a fost inaugurat sâmbătă la Cluj-Napoca. 

Ultimul weekend de vară aduce peste 120.000 de turiști la mare. Septembrie vine cu vreme bună și prețuri mai mici

Ultimul weekend de vară aduce peste 120 de mii de turiști pe litoralul românesc, potrivit reprezentanților patronatelor din turism.

Un înalt oficial rus spune că Moscova nu a folosit până acum din ”bun simț” arme nucleare în Ucraina. Ce se va schimba

Un înalt oficial rus spune că Moscova nu a folosit până acum din ”bun simț” arme nucleare în războiul din Ucraina, dar va răspunde ”simetric” dacă aliații Kievului îi vor furniza acestuia componente de arme nucleare tactice.