O deputată vrea să schimbe legea hărțuirii sexuale. Mărturiile tinerelor hărțuite pe stradă

×
Publicitate

După ce fenomenul ''MeToo'', prin care femei inclusiv din România, au povestit cum a fost hărțuite în diverse situaţii, o deputată independentă vrea să schimbe legea.

Ea cere ca atât hărțuirea sexuală, cât şi cea psihologică, să fie amendate contravenţional, în toate situaţiile, indiferent dacă incidentele au loc pe stradă, în mijloacele de transport în comun sau în universităţi. În prezent se pedepsesc penal doar faptele de hărţuire care presupun urmărirea victimei în mod repetat sau dacă se cer favoruri sexuale în cadrul relaţiilor de muncă.

Mara are 20 de ani şi spune că a fost hărțuită în plină zi. S-a întâmplat în Bucureşti.

Mara, victimă: "În timp ce eram pe stradă, în timp ce aşteptăm autobuzul a venit o persoană de sex masculin la mine şi m-a întrebat dacă ştiu un loc mai retras. I-am spus că nu, moment în care el mi-a spus că vrea să se maturbeze şi apoi dacă aş vrea să-l ajut, şi apoi dacă vreau ca el să îmi facă chestii mie, moment în care m-am îndepărtat."

Şi alte tinere spun că hărțuirea în spaţiul public, pe stradă, în metrou sau în scările de bloc a devenit o realitate pe care trebuie să o înfrunte.

Monica, victimă: "Mi s-a întâmplat ca persoanele care făceau nişte restaurări la o clădire să strige după mine. Mi s-a întâmplat şi în metrou ca un domn să se apropie mai mult decât trebuia de mine. Te simţi cumva, metaforic vorbind, violată."

Tinerele spun că ar fi reclamat incidentele, dar şi-au dat seama că nu are cine să le apere.  În prezent, hărțuirea poate fi pedepsită penal doar în cazul în care are loc în mod repetat sau în cadrul relaţiilor de muncă.

Irina Sorescu, preşedinta Centrului Parteneriat pentru Egalitate: "Este o situaţie care trebuie rezolvată fiindcă în acest moment este total neacoperită. Nu ştiu nicio femeie din România care să nu fi fost, încă de la vârste fragede, hărțuită pe stradă, cam atât de mare e fenomenul."

Un proiect de lege depus recent la Senat vrea să completeze legislaţia şi să interzică hărțuirea sexuală şi cea psihologică atât în spaţiul public, cât şi în privat. Aceste fapte ar putea fi amendate contravenţional cu până la 100 de mii de lei.

Ion Militaru, avocat: "Vorbim de comportamente neadecvate, cu conotație sexuală, exprimate inclusiv oral, hărțuirea sexuală stradală, alta decât cea penală, nu este sancţionată în momentul de faţă."

Psihologii atrag atenţia asupra afectelor pe care cele trei tipuri de hărţuire le au asupra persoanelor. Inclusiv hărțuirea psihologică, care nu presupune un contact fizic, ci unul emoţional, prin replici tăioase şi ofensatoare, poate lăsa urme adânci.

Radu Leca, psiholog: "În momentul în care eşti atacat zilnic sau ciclic, de o persoană sau mai multe în spaţiul public imaginea ta fiind defăimată, există şanse mari să clachezi. Unii subiecţi sensibili pot intra cu brio în depresie."

Conform proiectului legislativ, cei care urmează să constate faptele de hărţuire sunt poliţiştii din cadrul MAI.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Femeia care i-a sucit mințile lui Jude Bellingham, apariție seducătoare în online. Cu ce imagini și-a cucerit fanii
FOTO Femeia care i-a sucit mințile lui Jude Bellingham, apariție seducătoare în online. Cu ce imagini și-a cucerit fanii
Citește și...
Ce fac mulți români ca să câștige bani în plus, în urma scumpirilor. Au un venit mediu de aproape 35.000 de lei brut

Crește numărul românilor care folosesc o formă legală, precum persoana fizică autorizată, pentru a-și completa veniturile din salarii, prestând diverse servicii.

Eurostat: România are cei mai mulți tineri fără job și fără studii din UE. Diferența față de alte țări este uriașă

România rămâne țara din UE cu cei mai mulți tineri care nu lucrează și nu urmează nicio formă de educație sau pregătire profesională. 

Vehiculele pe care le tot cumpără românii după creșterea prețurilor de la pompă. Înmatriculările lor au crescut puternic

Creșterea prețurilor de la pompă i-a făcut pe mulți să își ia vehicule pe două roți, scutere și chiar motociclete. În primele patru luni ale acestui an, înmatriculările au crescut vertiginos. 

Recomandări
Trei ipoteze luate în calcul de MApN despre drona Rusiei care a explodat într-un bloc din Galați. Ce crede Armata

Drona care a lovit blocul de locuințe din Galați avea la bord 30 de kilograme de explozibil. Piloții români au avut doar patru minute să o doboare, dar nu au tras. 

Cum arată apărarea antidronă a României. Sistemele Ghepard desfășurate în Dobrogea au 60 de ani

Incidentul de la Galați a arătat încă o dată că apărarea antidronă a României este ineficientă. Potrivit MApN, ne bazăm pe sistemele Ghepard, vechi de 60 de ani, și tunuri mobile care pot fi folosite doar în anumite locuri din zona Galați - Tulcea. 

Nicușor Dan, mesaj ferm pentru Rusia: „O escaladare care nu va fi tolerată și nici nu va rămâne fără răspuns”

Rusia nu va reuşi să dezbine societatea noastră când este vorba despre integritatea României, despre democraţie şi libertate în România, a afirmat Nicuşor Dan după ce a fost la Galaţi, unde o dronă militară a căzut pe un bloc de locuinţe.