Aventura unor pasageri rămași ore întregi în câmp, într-un tren CFR. Ce le-a spus Poliția

61916306

Sute de oameni au rămas blocați în câmp, într-un tren CFR care a plecat miercuri din București și ar fi trebuit să ajungă la Sibiu în cursul serii.

O tânără pasageră în tren a povestit în mai multe postări pe Facebook cum au stat ore întregi într-o ”haltă mică” pentru că nu au fost gata la timp lucrările la un pod peste care trebuia să treacă trenul în drumul său.

”Nu e curent, nu e apă, evident nu e mâncare şi nu sunt toalete funcţionale în tren. Am sunat la poliţie. Ne-au sfătuit să o luăm pe jos”, a scris Mădălina Roșca pe Facebook.

În aceeași situație s-au aflat și pasagerii unui alt tren care circula la aceeași rută, conform acesteia.

”Câţiva călători au luat-o pe jos pe lângă sine, cu bagajel, prin întuneric. Imagini stranii, nu îmi vine să filmez”, a mai spus Mădălina, care a precizat că cineva a încercat să organizeze curse cu taxiuri pentru toată luma, cu 80 de lei de mașină, pentru a scăpa din „trenul groazei”.

După aproximativ 4 ore, în jurul orei 12 noaptea, trenul a pornit și a trecut peste podul care nu era însă reparat complet. „Ne-au trecut usor-usor peste podul în şantier, în râsetele muncitorilor de pe partea cealaltă a trenului”, spune Mădălina.

”A plecat trenul. Cu mecanicul care "şi-a depăşit timpul", care mi-a zis săracu ca şi lui îi e sete. Peste un pod care nu e gata. Veselie, delir! Update: am dat de o angajată în haltă. Doamna M.T. ne a vorbit despre lucrările la un pod care ar fi trebuit să se fi terminat la 18:00. Repet, sunt oamnei care credeau că vor fi la Sibiu acum 4 ore. Am rugat-o pe doamna să îşi contacteze superiorii, pentru că avem nevoie măcar de apă... Este drăguţă doamnă, dar mi-a explicat "că ei la CFR sunt împărţiţi", şi ca dânsa nu are legătură cu pasagerii. În tren au început dialogurile "normal că pleacă din ţară copiii. Lasă să plece, să rămână doar ei".”

Articol recomandat de sport.ro
Jutta Leerdam a luat o decizie radicală: ”Îmi urmez instinctele”
Jutta Leerdam a luat o decizie radicală: ”Îmi urmez instinctele”
Citește și...
Copil bolnav de leucemie are nevoie urgentă de ajutor

La numai 9 ani, Bogdan Bănică a fost diagnosticat cu o boală necruțătoare: leucemie acută limfoblastică.

Succesul în carieră, prioritar pentru tinerii din România. Vârstă la care ajung să se căsătorească

Succesul în carieră sau dezvoltarea personală îi împing pe tinerii din România să se căsătorească din ce în ce mai târziu.

Sute de oameni la coadă pentru un loc de muncă, în Gorj. Ce fabrică se va deschide

Câteva sute de localnici din Rovinari, judeţul Gorj, s-au înghesuit miercuri pentru a prinde un loc de muncă la o fabrică de volane, ce urmează să fie deschisă în oraş

Recomandări
Nicușor Dan face declarații la ora 17:00, după consultările de la Cotroceni. Este așteptat numele noului premier desemnat

Președintele României, Nicușor Dan, va susține o declarație de presă la Palatul Cotroceni la ora 17.00. Liderul este așteptat să facă, de această dată, o nouă desemnare oficială pentru funcția de premier.

SUA transmit ”admiraţia pentru credinţa şi tradiţiile poporului român”. Ce a vorbit Patriarhul Daniel cu trimișii lui Trump

Departamentul de Stat american a transmis „admiraţia pentru credinţa şi tradiţiile poporului român”, într-o vizită a Însărcinatului Special pentru Libertatea Religioasă Internațională și a ambasadorului SUA în România la Patriarhia Română. 

Un elev de 11 ani din Timiș a fost bătut la școală de un coleg mai mare, la finalul orelor. Copilul a ajuns la spital

Un băiat de 11 ani din localitatea Chevereşu Mare, judeţul Timiş, a fost dus la spital, după ce a fost bătut de un coleg de 13 ani, la şcoală, la finalul programului. Poliţiştii au deschis dosar penal.