Ce ii aduce pe medicii romani inapoi acasa din strainatate. "Pretul" platit pentru salarii si de 12 ori mai mari ca in tara

×
Publicitate

Banii nu sunt totul. Au ajuns la aceasta concluzie o parte dintre doctorii romani, care revin in tara dupa ce au muncit in strainatate, pe salarii chiar si de 12 ori mai mari, ca cele de aici.

Le este dor de familie si de prieteni, si se simt singuri intr-o tara straina. Pe de alta parte, aici au mai multe sanse sa se afirme, decat in occident.

In vreme ce mii de medici pleaca anual din tara in speranta unui trai mai bun, exista si specialisti care se intorc in Romania. Stefana Rosu se numara printre ei. Tanara s-a specializat in chirurgie vasculara la Timisoara si a plecat in cel de-al doilea an de rezidentiat in Dusseldorf, Germania, impinsa de salariul mic de doar 800 de lei. Dupa 8 luni s-a razgandit.

"E greu sa te adaptezi. Oamenii sunt cu totul diferiti, sunt mai reci. E, oarecum, greu sa-ti faci prieteni printre nemti, desi toti sunt foarte politicosi. Noi aici ne intelegem, ma rog, poate nu toti, dar majoritatea, foarte bine, ne ajutam unul pe celalalt", spune Stefana.

Din Germania s-a intors cu experienta care ii va folosi aici. A lucrat cu aparatura performanta si a invatat sa faca operatii, inca rare la noi in tara.

"Singura diferenta era ca acolo nu-ti lipseste nimic. Noi trebuie sa ne descurcam cu ce avem sau sa ne luptam sa obtinem lucruri."

Tot de la nemti a invatat si cum sa se poarte cu pacientii. Libertatea mai mare de a practica meseria in Romania - este un alt lucru care ii aduce pe medici inapoi.

"Domnul profesor ne ofera oportunitatea sa intram in sala si sa ajutam, sa fim la locul faptei. Am preferat sa ma intorc din Germania, pentru ca am considerat ca aici am multe lucruri de invatat”, spune si Mircea Popitiu, medic rezident.

Cei mai multi dintre medicii care pleaca din tara sunt nesiguri pe decizia lor. Unii intra in concediu fara plata, ca sa isi protejeze locurile de munca.

"Au spus ca se vor intoarce si eu sigur ca ma astept ca lucrul asta sa se intample. Sunt mai multe motive pentru care ar vrea sa se intoarca, incepand cu cele familiale. Au aici alte legaturi si o alta retea sociala, pe care sa se sprijine", explica Mihai Grecu, sef UPU al Spitalului Judetean din Timisoara.

In plus acasa sunt primiti cu bratele deschise pentru ca sistemul nostru duce lipsa de specialisti.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO ”Catwoman” din atletism! Campioana olimpică i-a lăsat mască pe toți cu ținuta în care a câștigat cursa
FOTO ”Catwoman” din atletism! Campioana olimpică i-a lăsat mască pe toți cu ținuta în care a câștigat cursa
Citește și...
Ce sa mananci la micul dejun ca sa slabesti. Trei reguli simple care te ajuta sa scapi de kilogramele in plus

Pentru cei care au pus cateva kilograme in timpul sarbatorilor de iarna, exista o modalitate simpla prin care sa revii la greutatea initiala.

Barbatul care a primit in premiera o inima artificiala si-a revenit neasteptat de repede. Ce spun medicii

Vesti bune de la Institutul de Boli Cardiovasculare si Transplant din Targu Mures: barbatul de 44 de ani, caruia, joi, medicii i-au implantat, in premiera, o inima artificiala, si-a revenit neasteptat de repede.

Situatie critica in sistemul medical. Cum se triaza pacientii cand lucrezi doar cu un sfert din medicii de care ai nevoie

Sistemul nostru de sanatate are un deficit de medici alarmant. La serviciul de ambulanta Prahova, de exemplu, lucreaza doar un sfert din cati medici ar fi nevoie.

Recomandări
Bursele sociale pentru elevi se vor acorda și în vacanțe, ca până acum. Guvernul interimar a decis menținerea plăților

Bursele sociale pentru elevi se vor da și în vacanțe. Decizia a fost luată vineri de guvernul interimar. Asta după ce, în vară, a existat o propunere a Ministerului Educației, prin care aceste plăți să fie făcute doar pe perioada cursurilor.

Siegfried Mureșan, gata de o nouă rotativă pentru voturile PSD. Cum ar putea fi împărțită guvernarea în următorii ani

Președintele Nicușor Dan va semna sâmbătă decretul de desemnare a lui Siegfried Mureșan pentru funcția de premier, iar luni, documentul va fi publicat în Monitorul Oficial. 

Prima mare problemă raportată de Rusia în a doua zi a alegerilor parlamentare. Putin a găsit rapid vinovatul, dar fără dovezi

Autorităţile ruse au raportat sâmbătă mai multe atacuri informatice asupra sistemelor de vot şi liniilor de comunicaţii din ţară, în cea de-a doua zi a alegerilor parlamentare care se desfăşoară între 18 şi 20 septembrie, transmite Reuters.