Ungureanu vrea sa infiinteze o asociatie, care s-ar putea numi Initiativa Civica de Centru-Dreapta

60556657

Fostul premier Mihai Razvan Ungureanu a declarat luni ca se gandeste sa constituie o asociatie, care s-ar putea numi Initiativa Civica de Centru-Dreapta. El crede ca este nevoie de o regrupare a dreptei in jurul catorva principii.
 

"Este clar ca e nevoie de a retrezi interesul celor care fac parte din electoratul de centru-dreapta pentru o noua investitie de incredere, in toamna, in asa fel incat sa iasa din tacere, din rezerva si sa mearga spre vot", a spus Mihai Razvan Ungureanu intr-o emisiune televizata, potrivit Mediafax..

"Vom vedea daca acest lucru este posibil. Deocamdata, eu pornesc o initiativa. Gandul meu este ca la un moment dat sa pot oferi celor care sunt interesati de coagularea dreptei, indiferent de formula partinica, intr-un bloc de dreapta, care sa poata sparge aparentul esec in care se afla astazi aceasta jumatate de spectru electoral, o initiativa in care sa se regaseasca si cei care nu au pana acum expresie", a explicat Ugureanu.

Intrebat ce inseamna aceasta intiativa, Mihai Razvan Ungureanu a raspuns: "Un ONG, evident. Vorbim despre o organizatie non-guvernamentala, o asociatie, care s-ar putea sa se numeasca Initiativa Civica de Centru-Dreapta. Si care nu are cum sa fie partid".

Potrivit lui Ungureanu, aceasta asociatie ar urma sa colaboreze cu tot ce inseamna forta politica validata, partinica, in centru-dreapta, "iar PDL este cea mai importanta dintre ele".

"Cred ca lucrurile acestea sunt pe cale de a se construi, pe cale de a se face", a adaugat Mihai Razvan Ungureanu, aratand ca, daca exista pareri si idei bune, le asteapta pe adresa sa de email, [email protected].

De asemenea, Mihai Razvan Ungureanu a spus ca relatia sa cu PDL "este altceva".

"In momentul de fata, intre PDL si mine exista un parteneriat, este partidul care m-a sustinut la guvernare, este un partid pe care il cunosc si cu lucrurile bune, care sunt foarte multe, si cu defectele sale. E un partid care se sprijina pe foarte multi oameni de buna-credinta si pe care ii vad ca transfera catre mine foarte multa incredere. Ce se va intampla mai departe, vom vedea", a continuat el.

Mihai Razvan Ungureanu a evitat sa precizeze daca s-a intalnit cu presedintele Traian Basescu, la Neptun, in weekendul care a urmat caderii guvernului sau.

"Ce va pot confirma este ca am fost la Neptun", a spus Ungureanu, care a evitat sa raspuna si daca are un suport din partea presedintelui in initiativa lui privind dreapta. Ungureanu a precizat insa ca are in continuare o relatie foarte buna cu presedintele tarii, "cum este absolut normal".

Articol recomandat de sport.ro
Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare
Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare
Citește și...
Ce plan are USL cu contributiile sociale si salariul minim, daca va castiga alegerile parlamentare

Guvernantii au planuri mari si cu bataie lunga. Ministrul Muncii vrea sa taie o parte din contributiile sociale si in acelasi timp sa mareasca salariul minim pe economie cu 100 de lei, dar cu doua conditii.

"Romania nu mai poate continua cu guvernarea mincinoasa". Daniel Constantin a uitat cine e la putere

Presedintele PC, Daniel Constantin, a avut un adevarat discurs de opozitie la un miting electoral, la Suceava, chemand activistii de partid la "lupta de eliberare" si sustinand ca "Romania nu mai poate continua cu guvernarea mincinoasa".

Ministrul de externe al Romaniei, Andrei Marga, vrea SUSPENDAREA presedintelui Traian Basescu

Ministrul Afacerilor Externe, Andrei Marga, considera ca suspendarea presedintelui Traian Basescu ar putea avea "efecte benefice in repunerea in miscare a energiilor tarii".

Recomandări
Ecuația cu 47 de necunoscute a Guvernului Mureșan. Premierul desemnat are 10 zile să obțină voturile necesare

România are o nouă nominalizare pentru funcția de premier. Președintele Nicușor Dan a făcut anunțul după mai bine de șase ore de consultări cu partidele politice și aproape cinci luni de interimat guvernamental.

Piața neagră a meditațiilor. Profesorii ar fi ascuns peste un miliard de lei de ANAF

După o creștere constantă, în 2025, mai puțini profesori au declarat la ANAF venituri din meditații. Doar 12.500 de cadre didactice, din 250.000, au plătit impozit pentru banii primiți, după ce au pregătit elevi în privat.  

ADDA, despre boala Lyme și momentul în care a trebuit să o ia de la capăt: „Am crezut că sunt nebună”

Un diagnostic, ani de întrebări fără răspuns și decizia de a o lua de la capăt. ADDA este invitata primului episod al podcastului „Punct. Și de la capăt” cu Cosmin Stan.