Liviu Dragnea: 27 de secretari de stat vor fi înlocuiți ”din mai multe motive”

×
Publicitate

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a anunţat miercuri că 27 dintre secretarii de stat propuşi de PSD vor fi înlocuiţi.

"Am finalizat evaluarea secretarilor de stat. Sunt 27 de secretari de stat care vor fi înlocuiţi din 96. Mai sunt 2-3 cazuri în care vor mai fi discuţii zilele următoare", a precizat Dragnea la finalul şedinţei Comitetului Executiv Naţional al PSD.

Întrebat de ce sunt înlocuiţi aceşti secretari de stat, Dragnea a spus: "Din mai multe motive".

Dăncilă, despre evaluarea secretarilor de stat: Deocamdată nu am vorbit despre schimbări; avem ministere cu posturi vacante

 Premierul Viorica Dăncilă a declarat, miercuri, că în şedinţa CExN a PSD s-a făcut o evaluare a secretarilor de stat, menţionând că sunt ministere unde sunt posturi vacante şi că deocamdată nu s-a vorbit despre schimbări punctuale în rândul celor aflaţi în funcţii.

"S-a văzut locurile care sunt vacante, s-a făcut o evaluare a miniştrilor secretari de stat. Deocamdată nu am vorbit despre schimbări punctuale. Am văzut care este situaţia la fiecare minister în parte. Avem ministere unde avem nevoie de secretari de stat, sunt posturi vacante. Nu aş putea să spun un număr, pentru că nu am făcut o evaluare numerică", a afirmat Dăncilă, după şedinţa Comitetului Executiv Naţional al PSD.

Întrebată dacă s-a discutat despre posibilitatea ca numirea secretarilor de stat să se facă de fiecare ministru în parte şi nu de premier, Dăncilă a spus că nu a discutat acest lucru.

"Nu am discutat despre acest lucru, dar întotdeauna vine propunerea de la ministrul respectiv pentru numirea secretarului de stat, premierul îşi dă acordul sau nu în funcţie de discuţia cu ministrul de resort", a adăugat Dăncilă.

Premierul a spus că se va face şi o evaluare a fiecărui ministru în parte.

Întrebată cum se descurcă Dănuţ Andruşcă, ministrul Economiei, Viorica Dăncilă a spus: "Haideţi să nu judecăm. Vom face o evaluare a fiecărui ministru în parte. Nici nu puteam, sunt totuşi numai două săptămâni. Gândiţi-vă că este un timp foarte scurt".

Ea a adăugat că, în calitate de prim ministru, face o evaluare săptămânală a miniştrilor.

"A fost perioada în care am evaluat de unde pornim, fiecare şi-a pus un termen de rezolvare a problemelor din programul de guvernare, am făcut un grafic punctual pe fiecare minister, perioada în care trebuie să se încadreze, am fost într-un stadiu de evaluare. De acum putem spune că am pornit cu motoarele şi vedem activitatea fiecăruia pe principiu, foarte corect: încadrarea pe măsuri. (...) Pentru mine, ca prim ministru, evaluarea o fac săptămânal ca să văd cum stă pe fiecare măsură care are un termen mai apropiat. Mi se pare normal să monitorizez activitatea miniştrilor din punctul de vedere al programului de guvernare, pe urmă o să facem şi o activitate la partid, o activitate în coaliţia de guvernare", a adăugat Dăncilă.

 

Articol recomandat de sport.ro
Jutta Leerdam a luat o decizie radicală: ”Îmi urmez instinctele”
Jutta Leerdam a luat o decizie radicală: ”Îmi urmez instinctele”
Citește și...
Comisia de control SRI îl caută pe ”personajul Dragoş” din înregistrările lui Vlad Cosma

Comisia de control parlamentar al SRI s-a sesizat în ceea ce îl priveşte pe "personajul Dragoş" - cel care apare în înregistrările ce vizează DNA făcute publice de fostul deputat PSD Vlad Cosma.

Comisia de apărare: Propunerea audierii lui Liviu Dragnea, respinsă

Propunerea audierii preşedintelui PSD, Liviu Dragnea, în Comisia de apărare a Senatului, pe tema declaraţiilor legate de activitatea Serviciului de Protecţie şi Pază, a fost respinsă.

Raportul privind alegerile din 2009, adoptat în Parlament. Băsescu: ”L-am bătut pe Geoană de l-am rupt”

Plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului a adoptat, luni, o hotărâre privind aprobarea raportului Comisiei parlamentare de anchetă cu privire la alegerile prezidenţiale din 2009, cu 205 voturi "pentru", 94 "împotrivă" şi 24 de abţineri.

Recomandări
Cine este Siegfried Mureșan, europarlamentarul desemnat premier de Nicușor Dan. A fost lansat de Traian Băsescu

Un parcurs atipic pentru clasa politică românească definește traiectoria lui Siegfried Mureșan. Fără experiență în administrația publică, fără mandate în Parlamentul sau Guvernul de la București, el și-a clădit întreaga carieră pe structuri europene.

Hackerii care susțin că au furat datele unor clienți Revolut cer o răscumpărare totală de trei milioane de dolari

Hackerii care susțin că s-au aflat în spatele unei breșe de securitate la Revolut au amenințat că vor vinde altor grupări criminale datele confidențiale a sute de clienți, dacă banca online britanică nu plătește o răscumpărare de 3 milioane de dolari.

Accident bizar în Cluj. Un șofer a oprit brusc și a fugit în fața unei mașini. A fost lovit în plin

Un accident bizar a fost surprins de o cameră de bord pe un drum național din Cluj. Un tânăr a oprit brusc mașina în trafic, a coborât și a încercat să traverseze fără să se asigure. A fost lovit în plin de un autoturism care circula din sens opus.