Comisia de control SRI îl caută pe ”personajul Dragoş” din înregistrările lui Vlad Cosma

61937943
Agerpres

Comisia de control parlamentar al SRI s-a sesizat în ceea ce îl priveşte pe "personajul Dragoş" - cel care apare în înregistrările ce vizează DNA făcute publice de fostul deputat PSD Vlad Cosma.

Comisia vrea să afle dacă acesta este angajat al SRI, a declarat, marţi seară, preşedintele Comisiei, Claudiu Manda.

"Legat de scandalul sau, mă rog, de lucrurile apărute în spaţiul public în ultimele două zile, Comisia s-a sesizat şi am hotărât să trimitem către SRI o solicitare sau o întrebare dacă domnul Dragoş la care făcea referire domnul procuror Portocală ( n.r. - procurorul Mircea Negulescu) este un angajat al SRI”, a declarat Manda.

El spune că dacă acest personaj Dragoş este real, Comisia vrea să afle "care era natura relaţiilor dintre SRI şi unitatea de Parchet de la DNA Ploieşti”.

Antena 3 a difuzat, duminică seară, o înregistrare cu fostul deputat PSD Vlad Cosma, care susţine că procurorii Mircea Negulescu şi Lucian Onea de la DNA Ploieşti ar fi încercat să facă dosare în baza unor "probe fabricate" pe numele unor politicieni şi oameni de afaceri, între care Sebastian Ghiţă. Vlad Cosma a susţinut, de asemenea, că şeful DNA Ploieşti, Lucian Onea, i-ar fi cerut să modifice documente şi probe care ar fi fost folosite ulterior în dosar.

Şeful DNA Ploieşti, Lucian Onea, a susţinut luni o conferinţă de presă pentru a răspunde acuzaţiilor de fabricare şi plantare de probe lansate de fostul deputat. Onea a spus că DNA Ploieşti nu a falsificat niciodată probe şi a respectat întotdeauna legea. Procurorul a afirmat că procurorii structurii pe care o conduce au fost avertizaţi de persoane din anturajul lui Vlad Cosma că va urma un atac, ceea ce s-a şi întâmplat, dar nu vor ceda presiunilor, chiar dacă acestea sunt din ce în ce mai agresive. Şeful DNA Ploieşti a precizat că chiar astăzi a solicitat Inspecţiei Judiciare (IJ) să facă verificări, fiind în joc reputaţia procurorilor.

Fostul deputat Vlad Cosma a depus la Parchetul General o plângere penală împotriva a patru procurori de la DNA Ploieşti, printre care Lucian Onea şi Mircea Negulescu, pe care îi acuză de săvârşirea infracţiunilor de compromiterea intereselor justiţiei, cercetare abuzivă, represiune nedreaptă, abuz în serviciu şi constituire de grup infracţional organizat. Conform România TV, în urma acestei plângeri, luni a fost înregistrat un dosar pe rolul Secţiei de urmărire penală din cadrul Parchetului General. Şi Sebastian Ghiţă a ameninţat că va depune plângere penală împotriva DNA.

Marţi, Parchetul General a anunţat că Secţia de urmărire penală şi criminalistică face cercetări într-o cauză penală constituită ca urmare a înregistrării unei plângeri penale şi care vizează aspectele prezentate de către mass-media în legătură cu situaţia de la DNA Ploieşti.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
Citește și...
61937240
Comisia de apărare: Propunerea audierii lui Liviu Dragnea, respinsă

Propunerea audierii preşedintelui PSD, Liviu Dragnea, în Comisia de apărare a Senatului, pe tema declaraţiilor legate de activitatea Serviciului de Protecţie şi Pază, a fost respinsă.

61883012
Raportul privind alegerile din 2009, adoptat în Parlament. Băsescu: ”L-am bătut pe Geoană de l-am rupt”

Plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului a adoptat, luni, o hotărâre privind aprobarea raportului Comisiei parlamentare de anchetă cu privire la alegerile prezidenţiale din 2009, cu 205 voturi "pentru", 94 "împotrivă" şi 24 de abţineri.

61937534
Viorica Dăncilă vrea să îl cheme cât mai repede în țară pe Tudorel Toader

Premierul Viorica Dăncilă a anunţat luni că îi va cere ministrului Justiţiei, Tudorel Toader, să se întoarcă mai repede în ţară, pentru a se lămuri informaţiile recent apărute în spaţiul public legate de DNA.

Recomandări
Shutterstock sibiu oameni pe strada
Statul ar putea prelua companii strategice cu probleme financiare și le-ar putea șterge datoriile. Ce prevede proiectul

Statul ar putea prelua activele unor companii considerate strategice pentru economia națională, inclusiv prin stingerea datoriilor pe care acestea le au către buget.

Avion sua
Vizita în România a delegației Congresului SUA a fost amânată în ultima clipă. Anunțul Palatului Victoria

Vizita în România a delegației Congresului Statelor Unite ale Americii, programată pentru vineri, 09 octombrie, a fost anulată „din motive obiective”, au anunțat reprezentanții Palatului Victoria chiar în ziua în care trebuia să aibă loc această vizită.

Tollro
Probleme ”tehnice” cu rovinieta. Din nou, platforma TollRo nu funcționează. CNAIR anunță că șoferii nu vor fi sancționați

Compania Nationala de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anunțat, vineri, 09 octombrie, că platforma TollRo, noul sistem de taxare rutieră pentru anumite categorii de vehicule, înregistrează ”disfuncționalități temporare”.