Scandal în Parlament. ”Rog papagalii statului paralel să respecte suveranitatea poporului român”

×
Codul embed a fost copiat

Mai mulţi deputaţi de la PNL, USR şi PMP s-au delimitat miercuri, în plenul Camerei, de declaraţia transmisă în numele Parlamentului de Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu către Departamentul de Stat al SUA.

Opoziția îi acuză pe cei doi că au vorbit în numele legislativului atunci când au desființat practic comunicatul administrației americane, dar au făcut-o, de fapt, în interes personal.

De două zile, Dragnea și Tăriceanu nu au avut apariții publice.

Mai mult, cei de la USR și PMP au ieșit din sala de plen și s-au dus la biroul lui Dragnea ca să-i ceară explicații.

Nemultumiți că președintele Camerei Deputaților Liviu Dragnea a lipsit de la ședința de plen, deși se afla în biroul său de la Parlament, cei de la USR au organizat un protest spontan.

Citește și
Iohannis, Stoltenberg, Tariceanu, Dragnea
Războiul cuvintelor Dragnea, Tăriceanu - Statele Unite. Analiști: În joc este securitatea României
Prețul eliberării Alinei Apostol din „gulagul” chinezesc. Fost deținut al regimului de la Beijing: „Cu chinezii trebuie să negociezi direct!”. Răspunsul Ministerului Justiției din România

Au ieșit din ședința și s-au dus peste Dragnea în birou să-i ceară explicații.

I-au spus că afirmațiile sale și ale lui Călin Popescu Tăriceanu la adresa departamentului american nu reprezintă și opiniile lor. După ce i-a ascultat câteva minute, liderul PSD i-a poftit afară din birou.

Protestului de pe holul Parlamentului i s-a alăturat și fostul președinte Traian Basescu: ”Semnatarii acestei misive către Departament de Stat n-au cum să nu fie o carte de vizită extrem de negativă. Unul condamnat, Dragnea. Deci un condamnat îi scrie Departamentului de Stat, iar celălalt când era prim ministru striga sus și tare să retragem trupele din Irak”.

Opozitia cere acum convocarea celor două camere pentru adoptarea unei declarații asumată de toți aleșii în care să fie reafirmat sprijinul pentru continuarea parteneriatului strategic cu Statele Unite dar și a luptei anticorupție.

Prima care a luat cuvântul în şedinţa de plen a Camerei Deputaţilor de miercuri a fost Raluca Turcan, care a calificat declaraţia de marţi a preşedinţilor Parlamentului drept un abuz de putere şi a cerut demisia lui Liviu Dragnea.

Consider neavenite, un abuz de putere declaraţiile lui Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu şi solicit demisia preşedintelui Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea. Acesta nu ne reprezintă, nu îi reprezintă nici pe alegătorii care m-au votat aşa cum nu reprezintă foarte mulţi oameni cinstiţi din această ţară”, a spus Raluca Turcan.

Un alt deputat PNL, fostul ministru al Culturii Gigel Ştirbu, a solicitat tuturor liderilor partidelor din opoziţie să semneze o declaraţie de delimitare de „eroarea” preşedinţilor celor două Camerei Deputaţilor şi Senatului.

„Solicităm sancţionarea lui Dragnea, a încălcat Regulamentul”, a declarat şi deputatul PNL Gabriel Andronache.

Şi deputaţii PMP au luat poziţie în plenul Camerei faţă de declaraţia transmisă Departamentului de Stat al SUA şi asumată de Dragnea şi Tăriceanu în numele Parlamentului României.

Vi se pare firească declaraţia semnată de Dragnea şi Tăriceanu în numele Parlamentului? Condamnatul penal Dragnea trebuie să plece din fruntea Camerei, asta e clar”, a dclarat deputatul PMP Robert Turcescu.

Nu mă regăsesc în declaraţia semnată de Dragnea, a semnat-o ca preşedinte PSD, iar Tăriceanu ca preşedinte ALDE. Plenul nu a dezbătut această declaraţie”, a spus, la rândul său, deputatul PMP Petru Movilă.

La rândul lor, deputaţii USR au calificat şi ei demersul preşedinţilor Parlamentului drept un abuz.

”Am o problemă personală, că domnul Dragnea şi domnul Tăriceanu au vorbit în numele meu fără să mi se ceară opinia, fără să ni se ceară opinia. Mandatul de reprezentare al preşedinţilor Camerelor este în limitele delegării date prin consultarea plenului. Deci este un abuz, fals în declaraţii”, a declarat deputatul USR Cătălin Drulă.

Rog papagalii statului paralel să respecte suveranitatea poporului român”, a replicat deputatul PSD Nicolae Bacalbaşa.

captura

Un alt deputat PSD, Adrian Solomon, i-a numit pe colegii săi din opoziţie ”nevertebrate” şi a spus despre Statele Unite că sunt o nouă Înaltă Poartă, iar rachtele Patriot ”taxa haraciului”.

"Şi eu trebuie să spun că am fost revoltat de comunicatul de presă scris de un funcţionar din Departamentul de stat al partenerului nostru strategic. Şi eu sunt bucuros că cei doi preşedinţi ai Camerelor Parlamentului au apărat instituţia fundamentală în ţara aceasta în fata chiar şi a partenerului nostru strategic (...) De unde neobrăzarea celor care au emis acel comunicat din paretea Departamentului de stat, nu pot să mi-o explic. Pentru că, dincolo de orice, parteneriatul înseamnă relaţii între doi parteneri egali, nimeni nu are dreptul să vină să ceară Parlamentului ceva în afară de poporul român.

Dacă poporul român ar fi emis, printr-un referendum, un astfel de punct de vedere, cu siguranţă trebuia luat în consideraţie. În rest, nu putem să nu ne întrebăm dacă la 100 de ani de la Marea Unire am schimbat "Înalta poartă" între timp cu Moscova şi acum cu altă "înaltă poartă". Rachetele Patriot şi avioanele sunt taxa haraciului sau taxă de protecţie? Reveniţi-vă odată, stimaţi colegi!", a intervenit, la rândul său, şi deputatul PSD Adrian Solomon.

Cei de la PNL solicită convocarea de urgență a plenului celor două camere pentru elaborarea unei noi declarații a Parlamentului, care să fie asumată prin vot de fiecare ales. Tot acest scandal vine după ce, într-un comunicat, Departamentul de Stat American le-a transmis politicienilor de la putere îngrijorarea față de modificările la legile justiției, fapt care ar putea submina lupta anticorupţie.

Departamentul de Stat American a cerut Parlamentului să respingă propunerile care slăbesc statul de drept. Fără să apară, în fața camerelor, printr-un comunicat de presă semnat doar de ei, șefii Camerei Deputaților și Senatului, Liviu Dragnea și Calin Popescu Tăriceanu, au reacționat și au răspuns că modificarea legilor justiției va continua.

În plus, spun cei doi, solicitatea Washingtonului "nu pare să fie rezultatul unei analize echilibrate."

Preşedinţii Senatului şi Camerei Deputaţilor, Călin Popescu Tăriceanu şi Liviu Dragnea, au dat marţi publicităţii un comunicat în care susţin că ”Parlamentul României a luat act cu neplăcută surprindere de comunicatul emis în data de 27 noiembrie 2017 de către Departamentul de Stat din Statele Unite ale Americii referitor la dezbaterea privind reforma Justiţiei”.

Articol recomandat de sport.ro
Starul din Premier League care le-a lăsat însărcinate pe soție și pe amantă în aceeași perioadă a devenit tată pentru a șasea oară
Starul din Premier League care le-a lăsat însărcinate pe soție și pe amantă în aceeași perioadă a devenit tată pentru a șasea oară
Citește și...
Vlad Voiculescu, după criticile SUA: Am citit răspunsul celor doi derbedei aflaţi în fruntea Parlamentului
Vlad Voiculescu, după criticile SUA: Am citit răspunsul celor doi derbedei aflaţi în fruntea Parlamentului

Fostul ministru al Sănătăţii în Cabinetul Cioloş, Vlad Voiculescu, comentează răspunsul preşedinţilor celor două Camere, Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu, la comunicatul Departamentului de Stat al SUA pe tema legilor justiţiei.

Războiul cuvintelor Dragnea, Tăriceanu - Statele Unite. Analiști: În joc este securitatea României
Războiul cuvintelor Dragnea, Tăriceanu - Statele Unite. Analiști: În joc este securitatea României

Schimb dur de mesaje la cel mai înalt nivel între ţara noastră şi Statele Unite.

Monica Macovei: Dragnea şi Tăriceanu au reuşit să izoleze România pe plan extern
Monica Macovei: Dragnea şi Tăriceanu au reuşit să izoleze România pe plan extern

Fostul ministru al Justiţiei Monica Macovei afirmă că Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu au reuşit să izoleze România pe plan extern şi să pună în pericol Parteneriatul strategic cu SUA.

Reacții dure după comunicatul lui Dragnea și Tăriceanu. CTP: ”România este sub asediu”
Reacții dure după comunicatul lui Dragnea și Tăriceanu. CTP: ”România este sub asediu”

Criticile aduse de Dragnea și Tăriceanu Departamentului de Stat al SUA nu au rămas fără ecou în rândul parlamentarilor. Deputatul Robert Turcescu i-a numit ”nemernici” pentru comunicatul transmis marți, la prânz.

Dragnea și Tăriceanu răspund Statelor Unite: ”Natura și forma declarației Departamentului de Stat, de neînțeles”
Dragnea și Tăriceanu răspund Statelor Unite: ”Natura și forma declarației Departamentului de Stat, de neînțeles”

Dragnea și Tăriceanu au răspuns Departamentului de Stat al SUA, care luni seară a avertizat că România este în pericol să facă pași înapoi în ceea ce privește independența Justiției.

Recomandări
Percheziții ale Parchetului European la instituții publice din Botoșani privind o fraudă de 160.000 € care implică fonduri UE
Percheziții ale Parchetului European la instituții publice din Botoșani privind o fraudă de 160.000 € care implică fonduri UE

Parchetul European (EPPO) din Cluj-Napoca şi (România) efectuează astăzi percheziţii în mai multe locaţii.

Care ar fi cauza exploziei de la blocul din Craiova. O persoană a murit, alte trei au ajuns la spital
Care ar fi cauza exploziei de la blocul din Craiova. O persoană a murit, alte trei au ajuns la spital

Cauza probabilă a exploziei de la blocul din Craiova, în urma căreia o persoană a murit, iar alte trei persoane au ajuns la spital, este o posibilă acumulare de gaze.

Ghidul ANAF pentru frizeri, coafeze și manichiuriste. Ce trebuie să facă până pe 25 mai
Ghidul ANAF pentru frizeri, coafeze și manichiuriste. Ce trebuie să facă până pe 25 mai

Ghidul privind tratamentul fiscal aplicabil veniturilor obținute de persoanele fizice din prestarea unor activități de înfrumusețare/întreținere corporală, a fost publicat joi de ANAF.