Nicuşor Dan: „Luni facem primul pas spre desfiinţarea companiilor municipale”

62077570
Agerpres

Reprezentanţii municipalităţii în Adunările generale ale acţionarilor din companiile municipale vor avea mandate "clare" şi "limitate", cu obiectivul desfiinţării acestora, deoarece sunt "ineficiente", a transmis, miercuri, primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan.

"Luni facem primul pas spre desfiinţarea companiilor municipale costisitoare sau chiar falimentare din Bucureşti. Pe lângă completarea Consiliului General al Municipiului Bucureşti cu noii consilieri generali şi alegerea viceprimarilor Capitalei, am inclus pe ordinea de zi a şedinţei CGMB din 21 decembrie proiectele de hotărâre pentru desemnarea noilor reprezentanţi ai municipalităţii în Adunările Generale ale Acţionarilor (AGA) ale companiilor municipale. Aceşti noi reprezentanţi vor avea mandate clare şi limitate, cu obiectivul desfiinţării acestor companii ineficiente. Bucureştenii nu vor mai plăti risipa şi incompetenţa, iar Primăria Capitalei va contracta serviciile de care are nevoie de pe piaţa liberă, în mod transparent, prin contracte corect negociate", a scris edilul general, pe Facebook.

Pe ordinea de zi a şedinţei de luni a CGMB figurează 28 de proiecte de hotărâre privind desemnarea reprezentanţilor municipiului Bucureşti în Adunări generale ale acţionarilor din 24 de companii municipale, Societatea de Transport Bucureşti STB SA, societatea Service Ciclop SA, SC REBU SA şi SC Apa Nova Bucureşti SA.

În şedinţă se va dezbate şi un proiect care vizează înfiinţarea unei comisii speciale pentru monitorizarea companiilor municipale. Conform proiectului, comisia va fi alcătuită din nouă consilieri municipali şi ar urma să funcţioneze pentru o perioadă de doi ani. Aceasta va prezenta CGMB din şase în şase luni rapoarte cu propuneri concrete de îmbunătăţire a activităţii.

Articol recomandat de sport.ro
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Citește și...
62121637
Iohannis, despre ideea boicotului PSD la învestirea Parlamentului: Să arate că-s mai cu moț?
Președintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, că nu înțelege motivul pentru care Partidul Social Democrat ar putea să apeleze la varianta boicotării ceremoniei de învestire a noului Parlament.
62090457
Iohannis nu crede că vom avea un Guvern nou până la Crăciun. Ce spune despre o revenire a lui Orban în Guvern
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, că nu ştie ce negociază PNL, USR PLUS şi UDMR în privinţa candidatului pentru mandatul de prim-ministru.
62163651
Surse: PNL, USR-PLUS și UDMR și-au împărțit șefia comisiilor parlamentare. Florin Roman a anunțat rezultatul negocierilor
PNL a obţinut preşedinţia a şase comisii permanente la Camera Deputaţilor, a anunţat iderul deputaţilor PNL Florin Roman într-un mesaj adresat colegilor de partid.