„Ultima șansă”. Legea salarizării a fost modificată din nou. Ce s-a schimbat după discuțiile de la Cotroceni

Angajati
ProTV

Dragoș Pîslaru spune că negocierile din această săptămână sunt ultima șansă pentru obținerea unui acord politic pe legea salarizării unitare, astfel încât reforma să poată fi adoptată și promulgată până la 31 august, termenul-limită din PNRR.

Dragoș Pîslaru a transmis cu o zi înainte de discuțiile de la Cotroceni că România este într-o cursă contra cronometru pentru adoptarea legii salarizării unitare, deoarece aceasta este legată de un jalon din PNRR. Potrivit ministrului interimar al Muncii, dacă reforma este adoptată și promulgată până la 31 august, România ar putea debloca aproximativ 770 de milioane de euro pentru investiții. Pîslaru spune că aceasta ar fi, practic, ultima săptămână în care se mai poate ajunge la un acord politic pentru ca legea să respecte termenul din PNRR.

„Vorbim de o lege amânată 4 ani, scoasă la suprafață după ce guvernul a rămas interimar și care a fost supusă unei campanii masive de dezinformare în ultimele săptămâni. Un proiect care alocă cca. 12 mld de lei pentru a corecta inechități, a stabili un cadru predictibil pentru cheltuielile salariale și a reașeza salarizarea într-un sector public care devenise tot mai fragmentat”, a scris ministrul interimar.

Pîslaru susține că proiectul a fost amânat timp de patru ani și că prevede aproximativ 12 miliarde de lei pentru corectarea unor inechități salariale din sectorul public. Scopul ar fi introducerea unor reguli mai clare și mai predictibile pentru stabilirea salariilor și reducerea fragmentării sistemului actual.

„Lege menționată și în evaluarea Moody's de vineri, cea în care am scăpat iar de scăderea ratingului pentru că Guvernul Bolojan a făcut reformele necesare și a atras banii europeni, în care se spune negru pe alb că adoptarea legii salarizării poate duce la o îmbunătățire a ratingului în viitor. Poate cel mai important, un proiect prin care pentru peste două treimi din angajați ar exista creșteri salariale și cu un instrument legal ferm care asigură o regulă clară - nici un venit salarial nu ar urma să scadă, prin alocarea unor sume compensatorii”, apreciază ministrul, care se întreabă de unde „opoziția acerbă la acest proiect?”.

Ministrul interimar, apel către partide și sindicate

Ministrul afirmă că, în forma actuală, peste două treimi dintre angajații din sectorul public ar urma să beneficieze de creșteri ale veniturilor salariale. În același timp, proiectul ar conține un mecanism prin care nimeni nu ar avea un venit salarial mai mic decât în prezent, diferențele urmând să fie compensate prin sume compensatorii.

În opinia ministrului, legea ar elimina și posibilitatea ca partidele să promită, în apropierea alegerilor din 2028, creșteri salariale discreționare. Prin introducerea unor reguli predictibile, salariile ar urma să crească în funcție de ceea ce își poate permite bugetul, nu în funcție de promisiunile politice.

Pîslaru le cere liderilor politici să susțină proiectul, argumentând că România ar putea atrage aproximativ 4 miliarde de lei prin PNRR dacă reforma este adoptată. În același timp, el spune că proiectul ar aduce beneficii directe pentru peste 800.000 de angajați din sectorul public. În ceea ce privește sindicatele, mesajul său este că negocierile au produs deja modificări importante. Potrivit ministrului, alocarea financiară pentru proiect a crescut cu peste 4 miliarde de lei față de prima variantă, tocmai în urma contribuțiilor venite din partea sindicatelor.

„Mesajul meu este unul clar:

– către liderii politici – vă rog fiți responsabili și contribuiți la trecerea legii. Meritul poate fi împărțit în mod firesc de partidele care vor susține această lege, care este bună nu doar pentru cele cca. 4 mld de lei pe care îi putem trage pe PNRR, ci pentru că ajută direct peste 800.000 de angajați în sectorul public, fără să îi afecteze negativ pe restul.

- către sindicate – vă rog să înțelegeți că orice vi s-ar fi promis sau vi se va promite, chiar avem de data asta ocazia să obținem beneficii importante pentru cei pe care îi reprezentați. Deja datorită contribuției voastre proiectul este mai bun și cu o alocare care a crescut cu peste 4 mld de lei de la versiunea inițială.

- către angajații din sectorul public – vă rog să nu lăsați să se irosească această ocazie de a avea beneficii reale și directe din acest proiect de salarizare unitară. Nu vă luați după mesajele de panică, verificați chiar voi faptul că 2 din 3 dintre voi veți avea măriri ale venitului salarial. Anumite componente salariale cu care erați obișnuiți, cum ar fi sporuri, poate că au fost desființate, dar pe ansamblu, pentru că au fost incluse în salariile de bază, aveți parte de creșterea venitului salarial”, a mai scris ministrul interimar.

Cum a fost modificat proiectul legii salarizării după negocierile cu sindicatele și partidele

Dragoș Pîslaru mai transmite că proiectul legii salarizării unitare a fost modificat în ultimele trei săptămâni, după discuțiile politice și tehnice purtate inclusiv sub medierea Administrației Prezidențiale. Cele mai importante ajustări vizează sănătatea și educația, două dintre sectoarele în care existau cele mai mari nemulțumiri.

În sănătate, au fost corectate unele erori privind încadrarea anumitor poziții. Proiectul a fost modificat și în ceea ce privește sporurile, precum și modul în care sunt diferențiați coeficienții salariali în funcție de tipul unității medicale și de specializare. O altă schimbare importantă privește personalul TESA (tehnic, economic și administrativ), pentru care a fost stabilită o nouă încadrare despre care Pîslaru spune că va conduce, în anumite cazuri, la creșteri salariale.

Ministrul precizează însă că mai trebuie stabilită încadrarea acestor modificări în bugetul disponibil. El susține că, la nivelul întregului sector medical și al personalului de sprijin, veniturile salariale au crescut deja cu peste 75% și consideră că proiectul ar trebui evaluat și din această perspectivă.

În educație, una dintre principalele modificări vizează plata cu ora, pentru care proiectul prevede o remunerare îmbunătățită substanțial. A fost modificată și propunerea privind indemnizația pentru dirigenție, astfel încât aceasta să devină mai atractivă pentru cadrele didactice.

O schimbare importantă este și introducerea unei soluții prin care o creștere substanțială a grilelor și coeficienților salariali din educație să fie eșalonată până în 2028. Potrivit lui Pîslaru, această variantă se apropie mai mult de solicitările sindicatelor din educație și urma să fie discutată cu reprezentanții acestora.

În paralel, au fost făcute corecții și în celelalte familii ocupaționale, acolo unde au fost identificate omisiuni sau probleme de încadrare. Proiectul este, de asemenea, supus unei analize juridice continue, pentru a verifica dacă modificările sunt compatibile cu legislația și dacă forma finală poate fi adoptată fără noi probleme.

Articol recomandat de sport.ro
Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare
Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare
Citește și...
Noi negocieri pentru legea salarizării. Grindeanu, Kelemen, Fritz și Bolojan, așteptați marți la Cotroceni

La Palatul Cotroceni sunt programate în această săptămână noi discuții tehnice pe tema legii salarizării, la care ar urma să participe reprezentanții partidelor și ai sindicatelor, susțin surse politice pentru Știrile ProTV.ro.

Legea biodiversității. Liderul PSD, Daniel Zamfir, către ”colegii neomarxiști” din USR: ”Oamenii sunt înaintea păsărelelor!”

Liderul senatorilor PSD, Daniel Zamfir, a ținut să le dea o replică, joi, colegilor parlamentari din USR, pe care i-a numit ”neomarxiști”, în sesiunea extraordinară în care a fost adoptată legea privind conservarea biodiversităţii.

Vot decizional. Legea biodiversităţii a fost adoptată în Senat. USR, despre modificările aduse de PSD: O "trădare națională"

Proiectul de lege privind Strategia naţională pentru conservarea biodiversităţii a fost din nou dezbătut, astăzi, în plenul Senatului, după ce a fost modificat "suplimentar" în plenul Camerei Deputaţilor. În urmă cu puțin timp, legea a fost adoptată.

Recomandări
Ecuația cu 47 de necunoscute a Guvernului Mureșan. Premierul desemnat are 10 zile să obțină voturile necesare

România are o nouă nominalizare pentru funcția de premier. Președintele Nicușor Dan a făcut anunțul după mai bine de șase ore de consultări cu partidele politice și aproape cinci luni de interimat guvernamental.

Piața neagră a meditațiilor. Profesorii ar fi ascuns peste un miliard de lei de ANAF

După o creștere constantă, în 2025, mai puțini profesori au declarat la ANAF venituri din meditații. Doar 12.500 de cadre didactice, din 250.000, au plătit impozit pentru banii primiți, după ce au pregătit elevi în privat.  

ADDA, despre boala Lyme și momentul în care a trebuit să o ia de la capăt: „Am crezut că sunt nebună”

Un diagnostic, ani de întrebări fără răspuns și decizia de a o lua de la capăt. ADDA este invitata primului episod al podcastului „Punct. Și de la capăt” cu Cosmin Stan.