Un nou cutremur puternic a lovit Noua Zeelanda luni. Doi morti si pagube de miliarde de dolari

×
Codul embed a fost copiat

Doua persoane au murit si zeci au fost ranite in urma seismului cu magnitudinea de 7,8 care a zguduit duminica Noua Zeelanda. Pagubele sunt estimate la miliarde de dolari.

Cutremurul a fost urmat de un tsunami, care a lovit coasta de nord-est a tarii. Oamenii care locuiesc in apropierea plajelor au fost sfatuiti sa-si paraseasca de urgenta casele. Seismul a avut loc la ora locala 12:02:56 (11.02 GMT) si s-a produs la o adancime de 23 de km, la nord-est de Amberley si la 93 km nord de localitatea Christchurch.

Un nou cutremur, cu magnitudinea 6,2, a lovit Noua Zeelanda, duminica noapte

Un nou seism puternic, cu magnitudinea 6,2, a lovit luni Insula de Sud a Noii Zeelande, potrivit Institutului american de geologie, la cateva ore dupa producerea unui cutremur mai mare care a ucis doua persoane si a avariat cladiri de-a lungul coastei estice a Insulei de Sud, transmite Reuters. Ultimul seism a fost initial masurat cu o magnitudine de 6,8. El s-a produs in jurul orei locale 1,45 p.m (00,45 GMT), la o adancime de 10 km, la circa 120 km nord-est de Christchurch, a precizat USGS.

Un baraj a fost fisurat in Noua Zeelanda in urma seismelor

Un baraj de pe fluviul Clarence, pe Insula de Sud, s-a fisurat, iar un val de apa a pornit in aval, in urma seriei de seisme din Noua Zeelanda, au anuntat luni autoritati locale citate de postul Radio New Zealand, relateaza Reuters. "Locuitorii sunt sfatuiti sa se deplaseze imediat in zone mai inalte", se arata intr-un comunicat emis de Consiliul districtului Marlborough, citat de RNZ.

Citește și
cutremur noua zeelanda
Tsunami pe coasta nord-estica a Noii Zeelande, in urma cutremurului cu magnitudinea de 7,8. Sunt confirmate decese
Ce au păţit poliţiştii care l-au lăsat pe Vlad Pascu să conducă drogat

Valuri de doi metri au lovit zona de coasta imediat dupa primul cutremur

Timp de aproximativ un minut si jumatate, oamenii din zona Christchurch au retrait cosmarul din 2011, cand pamantul s-a zguduit si a lasat in urma peste o suta de morti. Acum, seismul, care i-a trezit pe localnici din somn, a semanat paguba si panica.

Aceasta femeie isi aminteste cu groaza clipele ce au parut o eternitate. "Stateam in pat cand totul a inceput sa se miste din ce in ce mai rau si parca nu se mai oprea. Casa a fost destul de afectata. Tavanul nostru suspendat s-a prabusit, la fel si corpurile de iluminat."

Cutremurul a fost inregistrat la o adancime de 23 de kilometri si a distrus zeci de drumuri si locuinte. Mii de oameni si-au parasit casele si s-au mutat temporar in locuri sigure, puse la dispozitie de autoritati.

Pe de alta parte, premierul din Noua Zeelanda i-a sfatuit pe cetatenii de pe coasta de est sa nu se apropie de plaje. "Cutremurul a avut loc si in mare, la aproximativ 100 de kilometri. Probabil aceasta a fost cauza care a dus la un tsunami, pentru ca nu a avut loc doar pe pamant, ci si in apa. Stim ca valurile au masurat aproximativ doi metri."

Seismul a fost urmat de cel putin trei replici cu magnitudini de peste cinci pe scara Richter, in decurs de 50 de minute. GeoNet, un proiect de monitorizare a cutremurelor finantat cu fonduri guvernamentale, a anuntat ca primul cutremur a insemnat de fapt doua cutremure legate intre ele si ca replicile vor continua in urmatoarele cateva saptamani sau luni, relateaza news.ro.

O femeie in varsta de 100 de ani, salvata. Fiul ei a murit

Presa din Noua Zeelanda a scris ca o femeie in varsta de 100 de ani si nora ei au fost scoase in viata din locuinta, in Kaikoura, dupa ce imobilul s-a surpat in urma primului cutremur. Fiul batranei a murit. O femeie a murit, de asemenea, la Mount Lyford, la sud-vest de Kaikoura, insa presa scrie ca ar fi murit din cauza unei afectiuni.

Locuitori din Christchurch si din localitati vecine s-au precipitat sa-si faca provizii cu produse de baza. Unele scoli din zona afectata au ramas inchise luni. La Kaikoura, o destinatie turistica populara, principalul drum a fost blocat de alunecari de teren, iar telecomunicatiile, alimentarea cu apa si curent sunt intrerupte.

Armata si pompierii au trimis echipe cu elicopterul in localitate, iar unele persoane au fost evacuate aerian. Premierul John Key a survolat la bordul unui elicopter, luni, zonele afectate si a spus ca el crede ca numarul victimelor va ramane mic. "Arata ca si cum infrastructura este cea mai mare problema, desi nu vreau sa minimalizez suferinta si teribila frica a atator de multi oameni", a spus, la randul sau, pentru Radio New Zealand, ministrul pentru Aparare Civila, Gerry Brownlee.

Un expert a declarat pentru TVNZ ca numarul mic de victime ar putea fi explicat prin faptul ca primul cutremur a avut loc la miezul noptii. "Oamenii se aflau in siguranta, in locuintele lor. Case pot fi avariate, insa ele sunt mai sigure pentru persoanele dinauntru si asta este ceea ce s-a intamplat in acest cutremur", a declarat Ken Elwood de la Universitatea din Auckland.

Cutremurul a fost resimtit, de asemenea, la Wellington, pe Insula de Nord, unde cartierul central de afaceri (CBD) a ramas tacut luni. Un locuitor, Adam Roland, a declarat pentru BBC ca muncitorii intervin in oras sa indeparteze molozul si sa se asigure ca imobilele sunt sigure. "CBD a fost inchis. Cei mai multi oameni lucreaza de acasa sau sunt liberi astazi (luni)", a declarat el.

Neozeelenadezii sunt obisnuiti cu cutremurele. Tara se afla pe Cercul de Foc al Pacificului, o regiune in care au loc frecvent seisme si erup vulcani. Christchurch se resimte in continuare dupa cutremurul devastator din 2011, in care au fost ucise 185 de persoane, iar centrul orasului a fost distrus.
 

Articol recomandat de sport.ro
Primul lucru făcut de Dani Alves, după eliberarea condiționată
Primul lucru făcut de Dani Alves, după eliberarea condiționată
Citește și...
Imaginea zilei. Trei vaci, izolate pe un petec de pamant dupa alunecarile de teren cauzate de cutremurul din Noua Zeelanda
Imaginea zilei. Trei vaci, izolate pe un petec de pamant dupa alunecarile de teren cauzate de cutremurul din Noua Zeelanda

Clipul zilei vine din Noua Zeelanda unde trei vaci au fost filmate din elicopter izolate pe o "insula" dupa alunecarile de teren cauzate de cutremurele din ultimele ore.

Tsunami pe coasta nord-estica a Noii Zeelande, in urma cutremurului cu magnitudinea de 7,8. Sunt confirmate decese
Tsunami pe coasta nord-estica a Noii Zeelande, in urma cutremurului cu magnitudinea de 7,8. Sunt confirmate decese

Un tsunami a lovit coasta nord-estica a Noii Zeelande după ce un cutremur cu magnitudinea de 7,8 grade a zguduit localitatea Christchurch. Seismul s-a produs la o adancime de 23 de km si a fost urmat de zeci de replici.

Dupa cutremur, alta catastrofa naturala loveste Italia: O tornada a luat vietile a 2 oameni si a ajuns pana la marginea Romei
Dupa cutremur, alta catastrofa naturala loveste Italia: O tornada a luat vietile a 2 oameni si a ajuns pana la marginea Romei

Natura dezlantuita nu le da pace italienilor si ii mai loveste cu un dezastru, de data aceasta este vorba despre o tornada gigant care a lovit coasta de vest a tarii si ale carei efecte s-au resimtit pana la marginea Romei.

Recomandări
Avertisment lansat de Zelenski: Fără ajutorul imediat al SUA, Putin va împinge rapid războiul pe teritoriul NATO
Avertisment lansat de Zelenski: Fără ajutorul imediat al SUA, Putin va împinge rapid războiul pe teritoriul NATO

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski spune că armata ucraineană a reuşit să ţină piept ofensivei ruse din lunile de iarnă, dar avertizează că fără un ajutor urgent în armament din partea Statelor Unite, Ucraina riscă să nu mai poate face faţă.

România a devenit noua obsesie a Rusiei. Declarațiile care spun totul despre tensiunile dintre Moscova și București
România a devenit noua obsesie a Rusiei. Declarațiile care spun totul despre tensiunile dintre Moscova și București

După o perioadă în care și-a concentrat atenția asupra Ucrainei și a Occidentului, mai ales în contextul masacrului din Moscova, dar și al războiului aflat în desfășurare, Rusia a luat în vizor, la nivel declarativ, România.

Boloș apără „taxa pe boală”: „În concediu medical primeşte mai mulţi bani decât la serviciu”. „Nu e taxă, e contribuție”
Boloș apără „taxa pe boală”: „În concediu medical primeşte mai mulţi bani decât la serviciu”. „Nu e taxă, e contribuție”

Ministrul de Finanţe Marcel Boloş a explicat, joi, despre problema concediilor medicale, că numărul mare de concedii medicale nu asigură sustenabilitatea bugetului asigurărilor sociale.