UE atenţionează Ungaria după închiderea frontierelor. „Nu e posibil să existe discriminare”

62136403
Shutterstock

Comisia Europeană a atenţionat marţi guvernul din Ungaria, care a închis din nou frontierele ţării din cauza pandemiei, în legătură cu orice discriminare bazată pe naţionalitate şi a făcut apel la importanţa 'integrităţii Spaţiului Schengen'.

 

Comisarul european pentru Justiţie, Didier Reynders, a anunţat pe Twitter că a trimis o scrisoare în acest sens guvernului lui Viktor Orban, conform AFP.

Ungaria prevede excepţii de la interdicţia de acces pe teritoriul său în special pentru cetăţenii din celelalte state din Grupul de la Visegrad (Cehia, Slovacia şi Polonia), care pot furniza un test negativ de COVID-19 de mai puţin de cinci zile.

"Astăzi, (comisarul european pentru Afaceri Interne) Ylva Johansson şi cu mine am trimis o scrisoare guvernului ungar în care reamintim importanţa (păstrării) integrităţii Spaţiului Schengen şi aplicării de măsuri la frontiere în mod nediscriminatoriu pentru toţi cetăţenii şi rezidenţii din UE", a scris pe Twitter comisarul belgian.

"Orice măsură care nu va respecta aceste principii fundamentale ale dreptului european va trebui, bineînţeles, retrasă imediat", a adăugat el. Comisarii ar urma să discute cu autorităţile ungare pentru a obţine "mai multe informaţii".

"Nu este posibil să existe o discriminare pe bază de naţionalitate între cetăţenii europeni", a precizat un purtător de cuvânt al Comisiei, Christian Wigand, în timpul conferinţei de presă zilnice.

În contextul restricţiilor de mişcare adoptate dispersat de către statele membre în încercarea de a limita răspândirea pandemiei, Comisia promite de asemenea o mai bună coordonare între cele 27 de ţări din UE şi o armonizare a criteriilor pentru definirea zonelor de risc.

Executivul european a prezentat propuneri în acest sens, iar cele mai importante dintre ele au fost reluate de preşedinţia germană a UE într-un document care urmează să le fie înaintat miercuri ambasadorilor celor 27 de state membre.

Ungaria şi-a închis frontierele, dar primeşte turişti din Cehia, Slovacia şi Polonia

 

Ungaria şi-a închis de marţi frontierele pentru cetăţenii străini, dar a anunţat luni seara excepţii pentru turiştii din Cehia, Slovacia şi Polonia, transmite Reuters. Accesul este permis numai celor care au fost testaţi recent, putând dovedi astfel că nu sunt purtători de coronavirus.

Cetăţenii ungari care revin din străinătate vor fi ţinuţi în carantină timp de 14 zile sau vor putea circula înainte de sfârşitul acestei perioade dacă rezultatele a două teste pentru coronavirus sunt negative.

După măsurile anunţate săptămâna trecută, în contextul creşterii numărului de cazuri de COVID-19, premierul ungar Viktor Orban a convenit luni cu omologul său ceh, Andrej Babis, să permită accesul turiştilor din Cehia care şi-au făcut deja rezervări în Ungaria pentru septembrie, a anunţat Ministerul de Externe de la Budapesta. Ulterior, excepţia a fost extinsă şi pentru cei sosiţi din Polonia şi Slovacia. Testele negative prezentate nu trebuie să fie mai vechi de cinci zile.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
Citește și...
62145412
Rusia a depăşit pragul de 1 milion de infectări cu coronavirus. Mesajul lui Putin pentru elevi

Rusia a depăşit marţi pragul de un milion de contaminări cu noul coronavirus, în timp ce se redeschid şcolile. în urma implementării unor noi măsuri de securitate obligatorii împotriva Covid-19, relatează Reuters.

62145411
Cutremur cu magnitudinea 6,8 în apropiere de coasta de nord a Chile

Un seism cu magnitudinea 6,8 s-a produs marţi în zona coastei de nord a Chile, a anunţat Centrul German de Cercetare pentru Geoştiinţe (GFZ), fiind raportate daune şi alunecări de teren minore în regiuni din apropierea epicentrului, relatează Reuters.

62131009
Polonia interzice zborurile directe din România și alte 43 de țări

Polonia interzice - începând de miercuri - zborurile directe provenind din 44 de ţări, între care Spania, Israelul şi România, cu scopul de a evita o intensificare a epidemiei Covid-19, a anunţat marţi Guvernul polonez, relatează Reuters.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 06 19h36m34s343
Cum au ajuns două românce să fie ucise de parteneri, deși ceruseră ajutor de la autorități: „Știau că o ducea la cerșit”

Fiecare viață de femeie luată este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. La noi în ţară însă violența domestică este un fapt obişnuit în condiţiile în care răspunsurile autorităţilor vin de multe ori prea târziu.

Shutterstock uzina dacia
Se clatină un gigant. Nou val de plecări voluntare la Dacia. Uzina de la Mioveni își oprește producția pentru patru zile

Dacia a anunțat un nou val de plecări voluntare, în contextul problemelor din industria auto și a noii strategii a Renault. În jur de 160 angajați de la uzina de la Mioveni sunt vizați, după cum au declarat surse pentru ȘtirileProTV.ro.

Sorin grindeanu
Sorin Grindeanu: Ne-am fi aşteptat ca după patru premieri de dreapta să existe şansa celor care au câştigat alegerile

Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat marţi că desemnarea lui Luca Niculescu pentru funcţia de premier "nu este neconstituţională", dar s-ar fi aşteptat ca preşedintele Nicuşor Dan să-l desemneze pe el.