Ofiteri americani, sanctionati pentru ca au lasat deschisa usa postului de control al bombei atomice

atomic

Patru ofiteri din cadrul fortelor aeriene americane au fost pedepsiti pentru ca, in cazul a doua incidente, au lasat deschisa usa care duce la postul de lansare a bombei atomice pe care ar fi trebuit sa o pazeasca, au dezvaluit oficiali citati de AFP.

Centrele de control ale armei nucleare americane sunt in permanenta ocupate de doi ofiteri care supravegheaza bomba. Or, lor le este interzis oficial sa deschida si, cu atat mai mult, sa lase deschisa usa care duce la postul lor, in timp ce unul dintre cei doi este absent sau doarme.

Dar in aprilie, la baza Minot, in North Dakota, in timp ce unul dintre cei doi ofiteri de garda dormea, coechipierul sau a lasat sa intre bucatarul care le aducea mancarea, a declarat locotenent-colonelul John Sheets, purtator de cuvant al Global Strike Command, care conduce misiunile nucleare ale fortelor aeriene.

O luna mai tarziu, la baza Malmstrom, in Montana, unde se afla o treime dintre armele intercontinentale americane, un alt ofiter a intredeschis usa de la postul de control pentru a lasa sa intre o echipa de mentenanta, in timp ce colegul lui dormea.

In ambele cazuri, ofiterii au lasat "usile deschise in timp ce acestea ar fi trebuit inchise", a subliniat locotenent-colonelul Sheets, iar al doilea ofiter ar fi trebuit trezit inainte de deschiderea usii.

Citește și
Emmanuel Macron
Emmanuel Macron critică presiunile lui Trump și promite un răspuns unit al Europei: Ameninţările tarifare sunt inacceptabile

Ofiterii responsabili de aceste erori au pierdut salariul pe doua luni, in timp ce colegii lor au primit fiecare cate o scrisoare de mustrare.

Cele doua incidente reprezinta noi probleme pentru fortele strategice americane. In august, o inspectie la fortele aeriene a calificat drept "nesatisfacatoare" unitatea care se ocupa de controlul misiunilor intercontinentale (ICBM) de la Malmstrom.

In mai, 17 ofiteri ai bazei de la Minot au ramas fara certificare dupa o evaluare incorecta a aptitudinilor lor de a desfasura operatiuni de lansare.
 

Articol recomandat de sport.ro
Prima ofertă pentru transferul definitiv al lui Radu Drăgușin! Nu au ajuns încă la un acord cu fundașul român
Prima ofertă pentru transferul definitiv al lui Radu Drăgușin! Nu au ajuns încă la un acord cu fundașul român
Citește și...
Emmanuel Macron critică presiunile lui Trump și promite un răspuns unit al Europei: Ameninţările tarifare sunt inacceptabile
Emmanuel Macron critică presiunile lui Trump și promite un răspuns unit al Europei: Ameninţările tarifare sunt inacceptabile

Ameninţările lui Donald Trump de a impune noi tarife vamale ţărilor ce se opun unei anexări a Groenlandei de către SUA sunt "inacceptabile", a declarat sâmbătă Emmanuel Macron, care promite un răspuns "unit" al europenilor.

Tensiuni în creștere în Minnesota pe fondul protestelor. Pentagonul pregăteşte 1.500 de soldaţi pentru o posibilă desfăşurare
Tensiuni în creștere în Minnesota pe fondul protestelor. Pentagonul pregăteşte 1.500 de soldaţi pentru o posibilă desfăşurare

Departamentul Apărării al SUA a cerut unui număr de aproape 1.500 de soldaţi să fie pregătiţi pentru o posibilă desfăşurare în Minnesota, a relatat, duminică, Washington Post, citând oficiali din domeniul apărării.

Germania şi Uniunea Europeană au ajuns la un acord de principiu privind noua strategie pentru centrale electrice
Germania şi Uniunea Europeană au ajuns la un acord de principiu privind noua strategie pentru centrale electrice

Germania a ajuns la un acord de principiu cu Comisia Europeană pentru construirea unor noi centrale electrice, vizând consolidarea securităţii energetice.

Recomandări
UE convoacă reuniune de urgență după amenințarea lui Trump cu taxe vamale pentru a forța vânzarea Groenlandei
UE convoacă reuniune de urgență după amenințarea lui Trump cu taxe vamale pentru a forța vânzarea Groenlandei

Ambasadorii celor 27 de state UE se reunesc duminică în ședință de urgență, după ce Donald Trump a anunțat taxe vamale mai mari pentru aliații europeni, condiționând eliminarea lor de acordul SUA de a cumpăra Groenlanda.

CFR ia măsuri speciale pentru gerul extrem din 17–21 ianuarie. Avertisment pentru călători privind posibile întârzieri
CFR ia măsuri speciale pentru gerul extrem din 17–21 ianuarie. Avertisment pentru călători privind posibile întârzieri

CFR SA anunţă că a luat măsuri speciale pentru perioada 17–21 ianuarie, în contextul unei avertizări de vreme deosebit de rece la nivel naţional, cu temperaturi minime prognozate ce vor coborî frecvent până la minus 20 de grade Celsius.

Volodimir Zelenski avertizează că Rusia pregăteşte atacuri asupra centralelor nucleare ale Ucrainei
Volodimir Zelenski avertizează că Rusia pregăteşte atacuri asupra centralelor nucleare ale Ucrainei

Rusia vizează sistemul nuclear ucrainean de producere a energiei, a declarat duminică preşedintele Volodimir Zelenski, avertizând că Moscova încearcă să paralizeze reţeaua energetică a Ucrainei.