Oficial rus: Părinții copiilor care merg la proteste anti-Putin ar trebui pedepsiți

61916179
Getty

Rusia ia în considerare pedepsirea părinților, dacă copiii lor participă la proteste împotriva președintelui rus Vladimir Putin, a declarat un șef din cadrul Ministerului rus de Interne.

 

Timur Valiulin, care ocupă funcția de director al Departamentului antitero, a mai spus că Guvernul este „îngrijorat” că tinerii participă la proteste, fără să fie sancționați, astfel că ia în considerare să „îi tragă la răspundere” pe părinți, profesori și organizatori, potrivit RBC, citat de The Independent.

„Ne facem griji pentru tinerii care participă la acțiuni stradale necoordonate. Procentul tinerilor protestatari este în creștere. Ne alarmează cât de mult a scăzut vârsta medie a celor care manifestează. Ne gândim că dacă putem introduce amendamente, astfel încât să îi tragem la răspundere atât pe organizatorii protestelor, cât și pe părinții elevilor, dar și pe profesorii lor”, a spus oficialul rus.

Totodată, șeful Comisiei Social-Politice a Consiliului Federal, Valeri Ryazansky a precizat că Parlamentul încearcă de ceva timp să găsească o soluție la această problemă.

„La fel cum părinții sunt sancționați, dacă copiii lor sunt prinși conducând o mașină, ei trebuie trași la răspundere dacă minorii pe care-i au în grijă sunt implicați în acțiuni ilegale”, a spus el.

Pe de altă parte, directorul Uniunii „Educație pentru toată Rusia” susține că profesorii nu ar trebui să fie considerați responsabili.

„Profesorii nu pot controla ceea ce se întâmplă în afara școlii. Cei care sugerează că părinții și profesorii trebuie să fie aduși în fața Justiției nu știu cum să abordeze situația”, a spus Galina Merkulova.

Precizările vin la câteva zile după ce sute de protestatari au participat la manifestații organizate la Moscova, de ziua președintelui rus Vladimir Putin. Inițial, protestele erau programate să aibă loc în orașul natal al lui Putin, St. Petersburg, însă organizatorii au extins manifestațiile după ce liderul opoziției, Alexei Navalnâi a fost arestat.

Forțele de ordine au declarat, pentru Interfax, că la protestul din Moscova au participat aproximativ 700 de persoane. În alte orașe, au fost arestate 80 de persoane.

Articol recomandat de sport.ro
Andreea Ignat, președinte la clubul-fenomen din România! ”Povestea echipei dintr-un sat de 94 de locuitori"
Andreea Ignat, președinte la clubul-fenomen din România! ”Povestea echipei dintr-un sat de 94 de locuitori"
Citește și...
Președintele chinez, discurs de peste 3 ore la Congresul Partidului Comunist. ”A început o nouă eră”

Xi Jinping anunță că a început „o nouă eră” a politicii chineze, în cadrul unui discurs care a durat 3h si jumătate, susținut din timpul Congresului Partidului Comunist din China.

Gimnasta McKayla Maroney susţine că a fost abuzată sexual de un medic, când avea 13 ani

Gimnasta McKayla Maroney s-a alăturat campaniei "MeToo" (Şi eu, n.r) de pe reţelele de socializare şi a dezvăluit că a fost agresată sexual în timp ce concura pentru echipa SUA.

Malala Yousafzai, hărțuită online pentru că a purtat ”blugi skinny” la Oxford

Malala Yousafzai, tânăra pakistaneză care a primit Nobelul pentru Pace în 2014, este ţinta unor ”troli” (hărţuitor online), după ce a fost văzută ”purtând skinny jeans şi botine cu toc” în prima ei săptămâna de studiu la Universitatea Oxford.

Recomandări
Nicușor Dan a convocat joi partidele la consultări pentru desemnarea noului premier. PSD, primul chemat la Cotroceni

Președintele Nicușor Dan va invita joi, 17 septembrie, la Palatul Cotroceni, președinții și reprezentanții partidelor și formațiunilor politice din Parlament pentru consultări în vederea desemnării candidatului la funcția de prim-ministru.

Bilanțul oficial al protestului „confiscat” din Piața Victoriei: 3 dosare penale, 6 reținuți și amenzi de 46.000 de lei

Ministerului Afacerilor Interne a anunțat miercuri că protestul s-a încheiat dar va continua identificarea și sancționarea persoanelor care au încălcat legea în urma protestului de marți din Piața Victoriei.

Știrile PRO TV lansează podcastul „Punct. Și de la capăt”, cu Cosmin Stan: Cele mai interesante povești nu sunt despre succes

Punct. Și de la capăt este podcastul în care oamenii își spun poveștile care i-au schimbat. Cu bune. Cu rele. Cu frică, curaj, pierderi, reușite, alegeri grele și începuturi noi.