Medicul chinez care a încercat să avertizeze lumea despre coronavirus a murit

62107855

Medicul chinez Li Wenliang, care s-a confruntat cu autorităţile pentru că a lansat un avertisment precoce cu privire la epidemia provocată de noul coronavirus şi care s-a infectat, a murit vineri, a anunţat Spitalul Central din Wuhan.

Medicul oftalmolog în vârstă de 34 de ani a murit în noaptea de joi spre vineri, au anunțat reprezentanții Spitalului din Wuhan, unde a lucrat și ulterior a fost infectat cu coronavirus.

Joi, reprezentanții spitalului anunțau că medicul a fost infectat cu noul virus și că fac tot posibilul pentru a-l salva. 

"În lupta împotriva epidemiei de pneumonie cu noul coronavirus, Li Wenliang, un oftalmolog al spitalului nostru, a fost din păcate infectat. În prezent este în stare critică şi încercăm tot posibilul să-l salvăm", a spus spitalul în timpul unui eveniment social, citat de ctvnews.

Joi seara mai multe media din China au anunţată că Li, în vârstă de 34 de ani, a murit, iar un oficial al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) şi-a exprimat tristeţea la aflarea veştii, conform unui tweet al organizaţiei.

Ulterior, OMS a revenit precizând că reprezentantul său, doctorul Mike Ryan, a fost solicitat să comenteze informaţiile privind moartea medicului şi a exprimat condoleanţe, dar OMS nu are nicio informaţie despre starea doctorului Li, relatează Agerpres.

Li Wenliang a dat lansat primul avertisment despre noul coronavirus pe 30 decembrie, când a publicat pe grupul său de prieteni şi colegi din domeniul medical de pe aplicaţia chineză de mesagerie online WeChat un mesaj în care afirma că şapte pacienţi care au frecventat o piaţă de fructe de mare au fost diagnosticaţi cu o boală asemănătoare SARS (Sindrom acut respirator sever) şi au fost plasaţi în carantină în spitalul în care lucra.

La scurt timp după publicarea mesajului, Li a fost acuzat de poliţia din Wuhan că răspândea zvonuri şi ştiri false.

A devenit unul dintre medicii anchetaţi de poliţie că ar fi încercat să dezvăluie informaţii confidenţiale despre acest virus mortal în primele săptămâni ale epidemiei, care a contaminat peste 28.000 de persoane şi a ucis peste 560.

Beijingul a deschis o anchetă

 

Regimul chinez a anunţat vinery că a deschis o anchetă cu privire la decesul medicului din Wuhan.

Organul Partidului Comunist Chinez (CCP) însărcinat cu lupta contra corupţiei a anunţat într-un comunicat trimiterea unei echipe la Wuhan „pentru a conduce o anchetă exhaustivă asupra circumstanţelor legate de doctorul Li Wenliang”.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
„Un idiot nebun!” Rușii, atac nemilos la adresa secretarului de stat din Canada
„Un idiot nebun!” Rușii, atac nemilos la adresa secretarului de stat din Canada
Citește și...
61841142
2 persoane neînarmate, împuşcate în New York de agenţii de la Imigrări
Un agent american de la serviciu de imigraţie a împuşcat doi bărbaţi neînarmaţi - dintre care unul în faţă - în timp ce încerca să reţină un imigrant fără documente, joi, în Brooklyn, au declarat oficiali şi martori, relatează dpa.
62108410
Iarnă grea în Balcani. Țările în care s-au înregistrat ninsori, viscol și ploi
Iarna nu ne-a lovit doar pe noi. Şi ceilalţi vecini din Balcani continuă să se confrunte cu ninsori, viscol şi chiar ploi.
62106239
Liderul Al-Qaida în Peninsula Arabică, ucis în timpul unei operațiuni. Ce spune Trump
Preşedintele Donald Trump a anunţat joi că Statele Unite l-au ucis pe liderul Al-Qaida în Peninsula Arabică (AQAP) Qassim al-Raymi în cursul unei operaţiuni de combatere a terorismului în Yemen, relatează Reuters şi AFP.