Islandezii stau cu frica-n san! Daca erupe si vulcanul Katla?

×
Publicitate

Toata lumea rasufla usurata, dar numai pe jumatate. Asta, pentru ca vulcanul din Islanda, care a iscat toata nebunia din traficul aerian, continua sa erupa.

E drept, coloana de cenusa este de trei ori mai mica decat cea de saptamana trecuta, dar daca vantul nu-si schimba directia si aceasta va ajunge pe cerul Europei.

Ceea ce ar putea duce la noi blocaje, spre mijlocul saptamanii, adica tocmai cand oficialii europeni spera sa puna capat haosului fara precedent de pe aeroporturi.

Acum, coloana de cenusa are doar 3.000 de metri inaltime, iar concentratia de materiale grele este in scadere.

In paralel, insa, a crescut cantitatea de lava. O veste proasta pentru islandezi si asa coplesiti de cenusa prezenta peste tot, la sol.

Case, masini, herghelii de cai sau turme de oi, toate poarta urmele ploii de cenusa. Iar vulcanologii stiu ca acesta poate fi doar inceputul.

Chiar si asa, oamenii s-au pus pe treaba si incearca sa revina la o viata normala. Se tem insa ca legendele stramosilor se vor adeveri. In ciuda haosului provocat in toata lumea, Eyjafjallajokull este un vulcan minor, ba chiar pitic in comparatie cu vecinul sau Katla, de cinci ori mai mare.

Articol recomandat de sport.ro
Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare
Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare
Citește și...
Cat pe ce sa ramana fara camera video! O caracatita pusese ochii pe aparat

Ce faci cand iti implinesti visul si reusesti sa-ti cumperi o camera video, special echipata pentru filmari subacvatice? Evident, dai fuga la mare si o probezi.

La coada vacii! Obligati sa masoare emisiile de gaz...ale cornutelor

Intr-o lume obsedata de poluare si efectele incalzirii globale, nici macar vacutele nu mai au liniste. De ce? Pentru ca-si permit sa elimine prea multe gaze atunci cand merg la pascut.

Si-a transformat sufrageria in distilerie! Criza e de vina

Nevoia te invata. Dovada este un britanic aruncat de recesiune in somaj si transformat peste noapte in producator de bauturi alcoolice. Si nu oricum. Ca sa reduca pe cat posibil cheltuielile, omul nostru si-a transformat propria casa in distilerie.

Recomandări
Ecuația cu 47 de necunoscute a Guvernului Mureșan. Premierul desemnat are 10 zile să obțină voturile necesare

România are o nouă nominalizare pentru funcția de premier. Președintele Nicușor Dan a făcut anunțul după mai bine de șase ore de consultări cu partidele politice și aproape cinci luni de interimat guvernamental.

Piața neagră a meditațiilor. Profesorii ar fi ascuns peste un miliard de lei de ANAF

După o creștere constantă, în 2025, mai puțini profesori au declarat la ANAF venituri din meditații. Doar 12.500 de cadre didactice, din 250.000, au plătit impozit pentru banii primiți, după ce au pregătit elevi în privat.  

ADDA, despre boala Lyme și momentul în care a trebuit să o ia de la capăt: „Am crezut că sunt nebună”

Un diagnostic, ani de întrebări fără răspuns și decizia de a o lua de la capăt. ADDA este invitata primului episod al podcastului „Punct. Și de la capăt” cu Cosmin Stan.