Reactii dure la nivelul UE dupa ce Franta, Italia si alte 7 tari au fost retrogradate de S&P

×
Codul embed a fost copiat

Europa ia foc din nou! A doua economie din UE, Franta, si-a pierdut calificativul maxim de triplu A. Insa agentia de rating Standard and Poor's nu s-a oprit aici ci a retrogradat alte opt tari din Zona Euro.

Comisarul european Olli Rehn a caracterizat aceasta decizie a S&P ca fiind "inconsistenta" si ca zona euro ia masuri importante pentru a rezolva criza datoriilor. Mai multi oficiali europeni au criticat de asemenea anuntul agentiei de rating.

Ratingurile Frantei, Austriei, Maltei, Slovaciei si Sloveniei au fost reduse cu cate o treapta, in timp ce Italia, Spania, Portugalia si Cipru au fost depunctate cu cate doua trepte. Au scapat de retrogradare Germania, Finlanda, Olanda, Luxemburg, Belgia, Estonia si Irlanda.

Franta, a doua economie a Zonei Euro, si-a pierdut ratingul maxim, ca si Austria.

Decizia n-a surprins pe nimeni la Paris, iar oficialii au minimalizat-o.

''Bineinteles ca nu e o catastrofa. E ca si cum un student are 10 pe linie si apoi ia un 9'' a spus Francois Baroin, ministrul francez de finante.

Analistii ii contrazic, desi unii spun ca Statele Unite au demonstrat ca exista viata si dupa pierderea ratingului maxim.

''Pana acum, Franta a avut ratingul AAA, ceea ce insemna ca bondurile sale erau dintre cele mai sigure. Acum, dupa reducerea ratingului, investitorii pot incepe sa ceara dobanzi mai mari. Iar asta va afecta economia franceza si bancile'' a spus un analist economic.

Totusi, scaderea calificativului in cazul Frantei si al Austriei ar putea antrena o retrogradare a Fondului european de salvare. Or acesta are nevoie de o nota buna ca sa se poata imprumuta la dobanzi mici, pentru a putea ajuta tarile aflate in dificultate.

Reducerea ratingului ar putea avea efecte devastatoare asupra Spaniei si Italiei. Aceste tari se imprumuta deja la dobanzi exorbitante pe piete, iar o eventuala noua crestere le-ar impinge pe marginea prapastiei.

Calificativul Austriei a fost revizuit in scadere de la "AAA" la "AA+", potrivit unei surse citate de Financial Times.

Autoritatile franceze au confirmat informatiile aparute pe surse in presa si au anuntat ca tara a pierdut pentru prima data ratingul “AAA” maxim posibil, dupa ce a fost retrogradata de S&P la “AA+”.

Pentru Italia si Spania revizuirea negativa este de doua trepte. Astfel, ratingul Italiei, a treia mare economie a zonei euro, va cobori de la “A” la “BBB+”, iar cel al Spaniei de la “AA-” la "A", au declarat surse pentru cotidianul Wall Street Journal.

Printre tarile retrogradate de S&P se numara si Slovacia, a doua cea mai saraca tara din zona euro, scrie Bloomberg.

Potrivit AFP, patru state din zona euro, Germania, Olanda, Luxemburg si Belgia, isi vor pastra calificativele de la S&P. Germania, Olanda si Luxemburg au calificativ maxim “AAA”.

Agentia S&P a pus sub supraveghere in decembrie, pentru o eventuala retrogradare, 15 state din zona euro. Dintre cei 17 membri ai zonei euro, doar Grecia si Cipru nu au fost inclusi in avertismentul din decembrie.

Calificativul Ciprului nu a fost pus sub supraveghere in decembrie intrucat ratingul tarii se afla deja sub evaluare la S&P. De asemenea, Grecia nu a fost luata in calcul pentru retrogradare, deoarece calificativul tarii se afla in categoria "junk", la "CC".

La scurt timp dupa ce a pus sub supraveghere in decembrie cele 15 state, S&P a anuntat ca analizeaza, pentru o posibila retrogradare, calificativele "AAA" ale Facilitatii Europene de Stabilitate Financiara si Uniunii Europene. S&P atribuie rating "AAA" Uniunii Europene inca din 1976.

Articol recomandat de sport.ro
BREAKING NEWS El va fi antrenorul Barcelonei în sezonul următor!
BREAKING NEWS El va fi antrenorul Barcelonei în sezonul următor!
Citește și...
S&P a retrogradat ratingul Belgiei la AA, cu perspectiva negativa
S&P a retrogradat ratingul Belgiei la AA, cu perspectiva negativa

Standard&Poor’s (S&P) a retrogradat, vineri, ratingul Belgiei cu o treapta, de la nivelul "AA+" la "AA", cu perspectiva negativa, din cauza amplificarii riscurilor la adresa finantelor tarii.

Standard&Poor’s reduce ratingul SUA. Administratia Obama: S&P a gresit calculele cu 2000 mld dolari
Standard&Poor’s reduce ratingul SUA. Administratia Obama: S&P a gresit calculele cu 2000 mld dolari

Agentia de evaluare financiara Standard and Poor's a redus
astazi ratingul Americii, pentru prima oara in istorie. Acest lucru ar fi putut fi evitat, daca Washingtonul ar fi majorat mai repede plafonul de indatorare, a explicat agentia.

Recomandări
Dosarul Mineriadei. Petre Roman şi Gelu Voican Voiculescu, chemați la Parchet. Iliescu, audiat la domiciliu
Dosarul Mineriadei. Petre Roman şi Gelu Voican Voiculescu, chemați la Parchet. Iliescu, audiat la domiciliu

Fostul premier Petre Roman, Gelu Voican Voiculescu şi fostul director SRI Virgil Măgureanu au fost citaţi, joi dimineaţa, la sediul Parchetului General, pentru a li se aduce la cunoştinţă că au fost puşi din nou sub acuzare în dosarul Mineriadei.

VIDEO. Moment extrem de bizar, „silenzio stampa”, cu judecătoarea care a întrebat dacă tânărul ucis de Vlad Pascu e în sală
VIDEO. Moment extrem de bizar, „silenzio stampa”, cu judecătoarea care a întrebat dacă tânărul ucis de Vlad Pascu e în sală

Judecătoarea din dosarul lui Vlad Pascu, Ioana Ancuța Popoviciu, care a provocat furia familiei victimelor după ce a întrebat dacă tânărul mort în accident e în sală, a fost protagonista unui moment foarte bizar, miercuri.

Cum a fost prinsă că a luat mită doctorița ginecolog din Giurgiu. Banii pe care-i avea în buzunar erau marcați
Cum a fost prinsă că a luat mită doctorița ginecolog din Giurgiu. Banii pe care-i avea în buzunar erau marcați

Este anchetă la Spitalul Județean de Urgență din Giurgiu, după ce un medic ginecolog a fost prins în flagrant în timp ce lua mită pentru o operație de cezariană, acoperită de asigurarea medicală.