Case noi pentru locuitorii din Caransebes. Pana la toamna, 20 de familii se vor bucura de locuinte

60177485

Mai mult de 60 de familii din cartierul Balta Sarata traiesc la limita saraciei, in conditii greu de imaginat. Pentru cateva suflete se intrezareste insa o raza de speranta. Vor avea parte de finantare pentru locuinte noi, chiar anul viitor.

Habitat for Humanity, Nuevo Parudimos, Organizatia pentru Strategii si Programe de Dezvoltare alaturi de conducerea orasului vor aloca sumele necesare constructiei primelor 20 de case. “Speram ca la finalul trimestrului al treilea sa finalizam 20-25 de case din cele necesare, in care vor intra primele familii, familii care vor avea posibilitatea sa aschizitioneze aceste case. Cu sumele pe care le vom recupera din primele 20 de case, se va continua finantarea pentru urmatoarele proiecte”, a declarat Marcel Vela, primarul orasului Caransebes.

Reprezentantii Habitat for Humanity vor contribui, in prima faza, cu 10-15 procente din valoarea estimata a proiectului. “Ne gandim la un proiect integrat, in care, pe langa constructia de locuinte, sa lucram si pentru sprijinirea familiilor si la nivel de educatia si integrare pe piata muncii”, a declarat Ionut Raita, director de operatiuni al Habitat for Humanity Romania.

Dupa semnarea parteneriatului, la inceputul lui 2012, vor fi atribuite si terenurile pe care urmeaza sa se ridice casele.
 

Articol recomandat de sport.ro
Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare
Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare
Citește și...
Ziua Nationala a gurmanzilor: 1.500 de portii de fasole cu ciolan, servite la Caransebes

In Piata Revolutiei din Caransebes au loc o serie de actiuni dedicate Zilei de 1 Decembrie.

Aproape 600.000 de lei vin la Caransebes pentru persoanele cu handicap si asistentii lor

In sedinta extraordinara de saptamana aceasta, autoritatile locale au anuntat rectificarea bugetului local cu suma de 568 de mii de lei.

Furt istoric la Resita. Monumentul eroilor germani, tinta hotilor de fier vechi

Statuia era in Resita de 95 de ani si se regaseste printre monumentele protejate de lege. Acum o luna, oficialitati germane care venisera sa depuna coroane in memoria eroilor, cu ocazia Zilei Mortilor, au descoperit monumentul vandalizat.

Recomandări
Soluția „de avarie” a lui Siegfried Mureșan dacă PSD nu îl sprijină. De unde ar putea lua voturile necesare învestirii

Președintele Nicușor Dan va semna sâmbătă decretul de desemnare a lui Siegfried Mureșan pentru funcția de premier, iar luni, documentul va fi publicat în Monitorul Oficial. 

Moment istoric pe A1. Constructorii au străpuns tunelul rutier de la Holdea, cel mai lung din România

Moment istoric pentru infrastructura rutieră din România. Constructorii au finalizat cu succes lucrările de excavare ale tunelului de la Holdea, cel mai lung din țară.

Urșii coboară din pădure pentru o hrană mai consistentă. Ce îi atrage tot mai mult: „E mană cerească pentru ei”

Când urșii găsesc la vale, lângă sat, o hrană mai consistentă ca cea din pădure vor alege mereu să stea lângă om.