Băsescu: „Sunt îngrijorat de fragilitatea viitorului guvern. Iohannis să trimită PSD în opoziție”

62162665

Europarlamentarul Traian Băsescu a declarat duminică, după primele rezultate la alegerile parlamentare, că „pentru PMP aceste alegerile au demonstrat ca se poate și fără Băsescu.”

„În primul rând, pentru PMP aceste alegeri au arătat că se poate şi fără Băsescu. Deci n-am candidat, nu am fost pe la televiziuni, nu că nu am vrut, dar nu s-a putut şi partidul a trecut pragul, dar nu l-a trecut oricum. Vă rog să urmăriţi cu atenţia evoluţia numărătorii voturilor. PMP va avea 7% fără redistribuire. În mod cert se va întâmpla acest lucru pentru că ştiu care a fost evoluţia structurilor partidului. Nu pot să nu mă gândesc că avem alegerile cu cea mai slabă participare, ceea ce va pune mari probleme de menţinere a legitimităţii timp de 4 ani. Va fi un Guvern cu o susţinere foarte fragmentată şi va fi un Guvern care în raport cu obiectivele pe care România va trebui să le aibă, va avea o susţinere la limită în Parlament. Asta ar trebui să îi dea de gândit domnului preşedinte Iohannis atunci când va stimula într-un fel sau altul majoritatea parlamentară. Şi ar trebui să îi dea de gândit prezenţa la urne, cât de oportun a fost să forţeze nota pentru aceste alegeri”, a afirmat Traian Băsescu, într-o conferinţă de presă duminică seara la sediul PMP.

El a mai spus că „la vârf va fi o bătălie consistentă care se va duce la numărarea ultimului vot între PNL şi PSD”.

„Eu sper ca domnul preşedinte Iohannis să facă ce trebuie să facă şi să trimită, indiferent de rezultatul ultimului vot adunat, să trimită PSD în opoziţie. PSD şi dacă nu se duce singur în afara Parlamentului, Pro România să plece în Opoziţie. Cam acestea sunt gândurile mele. Sunt ca şi cetăţean îngrijorat legat de fragilitatea viitorului Guvern, dar asta e democraţia, trebuie să luăm lucrurile aşa cum sunt”, a completat Băsescu.

La rândul său, liderul PMP Eugen Tomac a îndemnat reprezentanţii partidului în secţiile de votare să rămână vigilenţi până la numărarea ultimului vot şi semnarea procesului verbal.

„În primul rând, vreau să anunţ că au fost alegeri extrem de complicate şi îi rog pe toţi membrii PMP car esunt la această oră în secţiile de votare să rămână extrem de vigilenţi, implicaţi şi atenţi până la numărarea ultimului vot şi semnarea procesului verbal. Rog membrii noştri să rămână atenţi în toate secţiile de vot şi trebuie să apere fiecare vot exprimat cu încredere pentru PMP. Le mulţumim tuturor românilor care au ieşit la vot în vreme de pandemie şi ne-au acordat încrederea. A fost o campanie dificilă, impropriu spus campanie electorală în condiţiile în care nu am putut să ne întâlnim cu cetăţenii, dar e extrem de important că am reuşit să trecem cu bine”, a afirmat Tomac.

 

Rezultate exit-poll CURS/Avangarde, alegeri parlamentare 2020

 

PSD a obţinut, la Senat, 30,6% dintre voturile exprimate la alegerile parlamentare de duminică, la nivel naţional, iar la Camera Deputaţilor - 30,5%, PNL a obţinut, la Senat, 29,1%, iar la Camera Deputaţilor - 29%, potrivit rezultatelor exit-poll-ului realizat de CURS - Avangarde, la comanda Antena 3, pentru ora 19,00. Pe locul al treilea se situează Alianţa USR PLUS care a obţinut 16,4% la Senat şi 15,9% la Camera Deputaţilor.

Rezultate exit-poll

Rezultate exit-poll

 

Articol recomandat de sport.ro
România, curg veștile proaste! S-a confirmat cel mai negru scenariu pentru echipa națională
România, curg veștile proaste! S-a confirmat cel mai negru scenariu pentru echipa națională
Citește și...
62155671
Prima reacție a lui Dacian Cioloș după închiderea urnelor. USR-PLUS exclude colaborarea cu PSD post alegeri

Alianța USR-PLUS a demonstrat că este o forță politică matură, a declarat Dacian Cioloș, duminică seară, după închiderea urnelor.

62162661
Cine este Alianța AUR, partidul-surpriză de la exit-poll

Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) este un partid politic din România, înființat în septembrie 2019 de către George Simion, activist unionist și candidat la alegerile europarlamentare din același an.

62152494
Orban, după exit-poll: „PNL consideră că este câștigătorul acestor alegeri”

Președintele PNL, Ludovic Orban, a declarat duminică seara, după aflarea primelor rezultate la alegerile parlamentare 2020, că PNL este câștigătorul.

Recomandări
Original desemnare luca niculescu administratia prezidentiala
Un nou nume pentru Palatul Victoria, aceleași probleme în Parlament. Ce urmează după desemnarea lui Luca Niculescu

România are un nou premier desemnat. Președintele Nicușor Dan l-a nominalizat luni seară pe Luca Niculescu, după aproape șase ore de consultări cu partidele parlamentare.

Cristela si calin georgescu protv
Cristela și Călin Georgescu, la DIICOT. Participă la percheziițile informatice

Călin și Cristela Georgescu au ajuns la DIICOT. Aceștia vor fi asista la perchezițiile informatice asupra dispozitivelor ridicate în dosarul în care este arestat preventiv fostul candidat la prezidențiale.

Soferi politie
Un obicei foarte des întâlnit la volan îi poate costa scump pe șoferi. Amenzile ajung la 1.700 de lei

Razie de amploare, luni, pe străzile din județul Timiș. Polițiștii i-au avut în vizor pe șoferii care folosesc telefonul la volan fără un sistem de tip „hands-free”.