Rezultate exit-poll alegeri parlamentare 2020. PNL și PSD sunt aproape la egalitate

×
Publicitate

Primele rezultate ale alegerilor parlamentare, cele de tip exit-poll, au fost anunțate de Institutele de Cercetări Sociologice Avangarde și Centrul de Sociologie Urbană şi Regională (CURS), acestea fiind acreditate de Biroul Electoral Central..

PSD a obţinut, la Senat, 30,6% dintre voturile exprimate la alegerile parlamentare de duminică, la nivel naţional, iar la Camera Deputaţilor - 30,5%, PNL a obţinut, la Senat, 29,1%, iar la Camera Deputaţilor - 29%, potrivit rezultatelor exit-poll-ului realizat de CURS - Avangarde, la comanda Antena 3, pentru ora 19,00, potrivit Agerpres.

Pe locul al treilea se situează Alianţa USR PLUS care a obţinut 16,4% la Senat şi 15,9% la Camera Deputaţilor.

UDMR a obţinut 5,7% la Senat şi 5,7% la Camera Deputaţilor, Partidul Mişcarea Populară - 5% la Senat şi 5% la Camera Deputaţilor, iar Pro România are 5% la Senat şi 5% la Camera Deputaţilor.

Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) a obţinut, conform exit-poll-ului, 5,3% la Senat şi 5,2% la Camera Deputaţilor.

Partidele care au obţinut sub pragul de 5% de intrare în Parlament sunt: PER - 1,1% la Senat şi 1,2% la Camera Deputaţilor, PPU-SL - 1% la Senat şi 1,1% la Camera Deputaţilor.

Rezultate exit-poll

 

Rezultate exit-poll CURS/Avangarde, alegeri parlamentare 2020, Camera Deputaților:

 

PSD - 30,5%
PNL - 29%
USR - 15,9%
UDMR - 5,7%
AUR - 5,2%
PRO ROMANIA - 5%
PMP - 5%
PER - 1,1%
PPUSL - 1,1%

Rezultate exit-poll

Rezultate exit-poll CURS/Avangarde, alegeri parlamentare 2020, Senat:

 

PSD - 30,6%
PNL - 29,1%
USR-PLUS - 16,4%
UDMR - 5,7%
PRO ROMÂNIA - 5%
PMP - 5%
AUR - 5,3%
PER - 1,1%
PPUSL - 1%

Potrivit Agerpres, au mai fost acreditate pentru efectuarea de sondaje de opinie la nivel naţional şi societăţile SC Megatronic World Productions SRL şi Ana Events & PR SRL.

Este - fără doar si poate - ziua cea mai lunga pentru cei implicați in aceste alegeri parlamentare. Miza este mare și se numește România, cea de acum și cea de peste 4 ani.

Pentru liberali, miza este importantă în primul rând pentru că de rezultatul acestor alegeri parlamentare 2020 depinde guvernarea lor - dacă vor conduce sau nu, și în următorii 4 ani, Executivul.

În jurul orei 19.30, însă, la sediul central al PNL din Aleea Modrogan era destul de liniște, spre deosebire de alte alegeri, când curtea era plină de membri de partid și simpatizanți.

De această dată au fost aplicate condiții speciale, din cauza epidemiei de Covid-19, astfel că la sediul PNL - în afară de liderii politici - sunt doar câțiva jurnaliști, și aceștia în număr limitat.

Și la sediul central al Partidului Social Democrat era liniște în jurul orei 19.30. Acolo, pe parcursul întregii zile a fost prezent Marcel Ciolacu, alături de doi dintre oamenii săi de încredere: Sorin Grindeanu și Paul Stănescu.

Președintele PSD a avut rezultate exit-poll pentru aceste alegeri parlamentare 2020, dar nu a vrut să le dea publicității înainte de ora 21.00.

Cu toate acestea, într-o discuție neoficială cu jurnaliștii, Ciolacu a afișat un optimism vizavi de rezultatele exit-poll. A spus, însă, că primarii partidului i-au transmis că a fost foarte greu să mobilizeze electoratul, în special din mediul rural, din cauza pandemiei.

 

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62162599
Sute de români mutaţi în Ungaria au votat pentru prima dată într-o secție înființată special pentru ei

O secție de votare a fost înființată într-o localitate din Ungaria pentru sute de români care locuiesc acolo

61853040
Care a fost cea mai mică şi cea mai mare prezenţă la vot la alegerile parlamentare din România în ultimii 30 de ani

Alegeri parlamentare 2020. Cifrele par să indice că anul acesta - în condiţii de pandemie - am putea avea un record negativ de prezenţă la vot la alegerile parlamentare. Care a fost însă cea mai mică prezenţă la vot până acum? Dar cea mai mare?

62162603
Votul, prin ochii tinerilor din România: „Dreptul de a vota este ca o superputere. E foarte tare”

Oamenii pe care îi alegem duminică ne vor influența direct viața, iar votul îți dă sentimentul că ai contribuit direct și tu la ce se va întâmpla în țară.

Recomandări
Luca niculescu id291953 inquam photos george calin
Miniștrii premierului Luca Niculescu spun că au un singur obiectiv comun: să lucreze cât mai urgent la rectificarea bugetară

În dimineața zilei de 21 octombrie, oamenii din echipa premierului Luca Niculescu s-au prezentat la ministerele pe care le vor conduce. Unii s-au bucurat și de prezența premierului la schimbul de ștafetă.

facebook
Meta, amendată cu 25 de miliarde de dolari în SUA. Ce a descoperit instanța despre datele utilizatorilor Facebook

Compania Meta se confruntă cu o sancțiune de proporții, după ce un judecător din statul american New Mexico a decis că firma a indus publicul în eroare ani la rând în privința modului în care gestiona datele utilizatorilor.

Vlcsnap 2026 10 21 19h35m21s729
România a ajuns să importe semințe de plante medicinale, deși avea o tradiție în cercetare. Ce s-a ales de stațiunea de la Fundulea

Renumită cândva pentru cercetarea din domeniul tincturilor și ierburilor terapeutice, România importă până și semințe de plante medicinale.