Noi reguli pentru pacienții Covid-19 în stare gravă și cei decedați. În ce condiții pot fi vizitați de preot și familie

62159742
Pro TV

Ministerul Sănătății a anunțat condițiile în care asistența religioasă și vizita familiei sunt permise pentru pacienții COVID-19 în stare gravă.

Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, a semnat vineri ordinul de schimbare a protocolului specific privind decesele pacienţilor infectaţi cu SARS-CoV-2, dar și accesul în spitale a clericilor și aparținătorilor

Conform noilor reglementări, familia/reprezentantul legal va pune la dispoziţie îmbrăcămintea decedatului și sicriul în care se așază decedatul, iar înhumarea/incinerarea se va efectua cu sicriul sigilat, în aceleaşi condiţii de înhumare impuse persoanelor decedate din alte cauze, cu respectarea voinței familiei decedatului și a ritualurilor cultului de care aparține, respectând normele prevăzute de lege.

În privința pacienților infectați cu SARS-CoV-2 care prezintă simptome severe de boală, pe perioada internării în unitatea sanitară, bolnavii pot beneficia, la cerere, de asistență religioasă, potrivit specificului cultului din care face parte, și cu acordul medicului curant.

În vederea asigurării protecției clericului și a pacientului, vizita poate avea loc în următoarele condiții:

- un singur cleric oficiant poate intra la pacient, o singură dată;
- timpul alocat serviciului religios este de maximum 15 minute;
- clericul poartă echipament complet individual de protecție asigurat cu titlu gratuit de către unitatea sanitară în care este internat pacientul, conform metodologiei în vigoare;
- clericul respectă toate măsurile sanitare care se impun;
- se vor folosi doar obiecte de cult care pot fi dezinfectate înainte și după utilizare, cu acordul medicului curant;
- nu sunt permise obiecte care generează flacără deschisă/închisă sau scânteie.

Totodată, protocolul prevede că pacienții infectați cu SARS-CoV-2 care prezintă simptome severe de boală pot beneficia pe perioada internării în unitatea sanitară, la cerere, de vizita unui membru al familiei/reprezentantului legal, cu acordul medicului curant în aceleași condiții privind asigurarea protecțiie ca în cazul clericilor, cu mențiunea că în cazul acetuia nu este permisă introducerea niciunui obiect în zona în care sunt îngrijiți pacienții cu COVID-19.

Articol recomandat de sport.ro
România, curg veștile proaste! S-a confirmat cel mai negru scenariu pentru echipa națională
România, curg veștile proaste! S-a confirmat cel mai negru scenariu pentru echipa națională
Citește și...
62183957
Aglomeraţie în multe magazine din Capitală. Soluţia autorităţilor: un ghid de măsuri neobligatorii

Este al doilea weekend în care magazinele sunt deschise doar până la ora 18:00 în localitățile unde rata de incidență depășește 4 cazuri la mia de locuitori. Programul restricționat a provocat din nou aglomerație printre rafturi.

62183862
Doi scafandri au murit în condiții misterioase la Eforie Nord. Ce verificau în larg

Un geolog de 32 de ani și un scafandru de 54 de ani au murit în împrejurări necunoscute. Cei doi verificau un perimetru de nisip în larg, în dreptul plajei din Eforie Nord.

62183954
Mai multe asociaţii de elevi îi cer preşedintelui Iohannis să scurteze vacanţa de vară

Asociațiile de elevi din toată țara i-au transmis președintelui Klaus Iohannis că vor mai puțină vacanță.

Recomandări
Original desemnare luca niculescu administratia prezidentiala
Un nou nume pentru Palatul Victoria, aceleași probleme în Parlament. Ce urmează după desemnarea lui Luca Niculescu

România are un nou premier desemnat. Președintele Nicușor Dan l-a nominalizat luni seară pe Luca Niculescu, după aproape șase ore de consultări cu partidele parlamentare.

Cristela si calin georgescu protv
Cristela și Călin Georgescu, la DIICOT. Participă la percheziițile informatice

Călin și Cristela Georgescu au ajuns la DIICOT. Aceștia vor asista la perchezițiile informatice asupra dispozitivelor ridicate în dosarul în care este arestat preventiv fostul candidat la prezidențiale.

Soferi politie
Un obicei foarte des întâlnit la volan îi poate costa scump pe șoferi. Amenzile ajung la 1.700 de lei

Razie de amploare, luni, pe străzile din județul Timiș. Polițiștii i-au avut în vizor pe șoferii care folosesc telefonul la volan fără un sistem de tip „hands-free”.