Incident aviatic în Dâmbovița. Doi piloți au aterizat forțat pe un câmp

×
Publicitate

Un avion de mici dimensiuni a aterizat forţat sâmbătă, în Dâmbovița. La bord se aflau doi piloţi cu experienţă, care au luat această decizie după ce aeronava a început să trepideze puternic.

Se pare că vremea a fost de vină: din primele concluzii, motorul ar fi înghețat în aer. Cei doi bărbaţi, de 43, respectiv 50 de ani, au scăpat teferi.

Aparatul de zbor, de mici dimensiuni, aparține unui pilot profesionist. Bărbatul în vârstă de 43 de ani, militar de carieră, efectua, împreună cu un alt pilot cu experiență, un zbor de antrenament.

Dupa niciun sfert de ora de la decolare, avionul a început să trepideze, iar piloții au decis să aterizeze de urgență pe un câmp din apropiere. Se pare că motorul avea o pojghiță de gheață.

"Au zburat 10-15 minute, veneau la aterizare. Avionul a avut un trepidaj, a scăzut puterea, iar piloţii au hotărât să aterizeze. O pală a atins pământul. Probabil, givrajul e cel care ar fi pus probleme la carburator”, a spus Daniel Preda, administratorul aerodromului Ilfoveni.

Cei doi bărbați au reușit să iasă singuri din avion, nevatămați.

După ce au văzut aparatul prăbușit pe câmp, câțiva trecători au sunat la 112. Din fericire, cei doi piloți sunt în afară primejdiei. La fața locului au sosit reprezentanții Centrului de Investigații și Analiză pentru Siguranță Aviației Civile care au declanșat o investigație.

Piloții susțin că aparatul de zbor, fabricat în 1999, fusese verificat și nu le mai făcuse probleme.
 

Articol recomandat de sport.ro
Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare
Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare
Citește și...
Elevul din Constanța care a agresat o profesoară, cercetat sub control judiciar. Filmul incidentului

Un elev de 16 ani, din Constanţa, este cercetat sub sub control judiciar, fiind acuzat că a agresat fizic şi verbal o profesoară. S-a întâmplat într-o clasă, în timpul unei ore de curs.

10.000 de oameni au protestat în Piața Victoriei față de modificările legilor Justiției

Aproximativ 10.000 de oameni au protestat în faţa Guvernului, duminică seară, faţă de modificarea legilor justiţiei, traficul rutier fiind închis în Piaţa Victoriei.

Unchiul copilului bătut de Moş Nicolae sare în apărarea mamei: ”La noi moşul vine şi cu bota şi cu daruri”

În timp ce Direcţia pentru Protecţia Copilului şi Poliţia au deschis anchete în cazul copilului de 5 ani umilit și lovit de un bărbat deghizat în Moș Nicolae, rudele mamei îi iau apărarea și susțin că moșul vine ”și cu bota și cu daruri”.

Recomandări
Ecuația cu 47 de necunoscute a Guvernului Mureșan. Premierul desemnat are 10 zile să obțină voturile necesare

România are o nouă nominalizare pentru funcția de premier. Președintele Nicușor Dan a făcut anunțul după mai bine de șase ore de consultări cu partidele politice și aproape cinci luni de interimat guvernamental.

Piața neagră a meditațiilor. Profesorii ar fi ascuns peste un miliard de lei de ANAF

După o creștere constantă, în 2025, mai puțini profesori au declarat la ANAF venituri din meditații. Doar 12.500 de cadre didactice, din 250.000, au plătit impozit pentru banii primiți, după ce au pregătit elevi în privat.  

ADDA, despre boala Lyme și momentul în care a trebuit să o ia de la capăt: „Am crezut că sunt nebună”

Un diagnostic, ani de întrebări fără răspuns și decizia de a o lua de la capăt. ADDA este invitata primului episod al podcastului „Punct. Și de la capăt” cu Cosmin Stan.