CFR-istii ameninta cu greva generala, dupa ce negocierile cu Ministerul Transporturilor au esuat: "Nu am gasit nicio solutie"

61680433

CFR-istii ar putea intra in greva generala de la 15 octombrie, dupa ce negocierile sindicalistilor din domeniul feroviar cu reprezentantii Ministerului Transporturilor au esuat.

 

"In urma negocierilor pe care le-am avut in seara aceasta (miercuri seara - n.r.) cu reprezentantii Ministerului Transporturilor nu am gasit nicio solutie pozitiva. In continuare avem numai promisiuni ca se rezolva, dar fara solutii. Toata lumea asteapta. Noi ne mentinem punctul de vedere: la 1 octombrie declansam procedura de intrare in greva. Pana in 30 (septembrie - n. r.) suntem sub contract, adica sub acord. Nu putem declansa procedura decat conform Legii conflictelor de munca, adica dupa ce iesim de sub contract, si atunci cu parcurgerea pasilor legali. Probabil ca dupa 15 octombrie se va ajunge la greva propriu-zisa, la greva generala", a declarat, miercuri seara, pentru Agerpres, presedintele Federatiei Mecanicilor de Locomotiva (FML), Iulian Mantescu.

Potrivit acestuia, in cursul zilei de joi sindicatele vor avea discutii cu societatile feroviare. De asemenea, greva japoneza va continua, ca semn de protest.

"Maine ne vom intalni cu toate societatile. Numai sindicatele cu societatile. Pana luni nu cred ca se vor mai lua alte hotarari. Ministrul Transporturilor este plecat cu premierul la o intalnire cu reprezentantii BERD, la Londra, si asteptam sa se intoarca. Noi ramanem pe pozitii. Greva japoneza va continua si maine, ca semn de protest. Asteptam negocieri, suntem dispusi la orice rezultat pozitiv pana la 1 (octombrie - n.r.), iar dupa 1 (octombrie - n. r.), probabil ca, daca nu se vor gasi solutii, fiecare isi urmeaza calea: sindicatele isi urmeaza calea de atac, pe partea cealalta administratia... Noi suntem dispusi la negocieri, ca sa se gaseasca solutii. Este regretabil ca s-a ajuns aici", a subliniat Mantescu.

Citește și
Un șofer beat a pierdut controlul camionului și a intrat direct într-o casă din Buzău. Momentul, surprins de o cameră
Un șofer beat a pierdut controlul camionului și a intrat direct într-o casă din Buzău. Momentul, surprins de o cameră

Acesta a reiterat ca, de la 1 octombrie, vor fi declansate procedurile conflictului de munca si cu urmarea pasilor, care implica negocierea revendicarilor, in prezenta reprezentantilor Ministerului Muncii. in caz ca nu se gasesc solutii, in final se va ajunge la greva propriu zisa.
"Probabil ca vor cere mediere. Noi nu suntem dispusi sa ne medieze altii", a adaugat liderul de sindicat.

Federatiile Sindicale din Transporturile Feroviare au anuntat, pe 15 septembrie, ca vor declansa greva generala, in cazul in care Contractul Colectiv de Munca (CCM) nu va fi semnat pana cel tarziu pe 30 septembrie 2015, iar salariile nu vor creste cu cel putin 10%.

Sindicalistii solicita, totodata, acordarea de tichete de masa pentru toate zilele lucratoare, acordarea de vouchere de vacanta, incepand cu 1 ianuarie 2016, dar si o politica de personal care sa asigure functionarea in bune conditii a acestui domeniu 'legat direct si explicit de siguranta nationala'.

"Conducerea organizatiilor sindicale reprezentative din domeniul feroviar s-a intalnit astazi, 15 septembrie, la sediul Ministerului Transporturilor cu reprezentantii CN CFR, CFR Marfa si CFR Calatori, sub patronajul Ministerului Transporturilor. Organizatiile sindicale au protestat ferm fata de atitudinea conducerilor celor trei societati feroviare, care tergiverseaza negocierile. in aceste conditii, conducerea organizatiilor sindicale solicita o intalnire de urgenta cu ministrul Transporturilor, care sa aiba loc joi, 17 septembrie 2015. De asemenea, sindicalistii solicita ca solutiile la revendicarile lor sa fie discutate in proxima sedinta de Guvern, dat fiind ca pentru aplicarea acestor solutii este necesara exprimarea vointei politice a Guvernului ca intreg", se arata in comunicatul citat.

Totodata, sindicatele din domeniul feroviar au declansat in perioada 22-24 septembrie, o greva generala de tip japonez, avertizand ca in perioada urmatoare exista probabilitatea ca lucratorii feroviari sa declanseze greve spontane, cu incetarea lucrului.

Articol recomandat de sport.ro
Într-un an cât alții în zece: Sorana Cîrstea a strâns avere în 130 de minute, la Australian Open 2026
Într-un an cât alții în zece: Sorana Cîrstea a strâns avere în 130 de minute, la Australian Open 2026
Citește și...
Un șofer beat a pierdut controlul camionului și a intrat direct într-o casă din Buzău. Momentul, surprins de o cameră
Un șofer beat a pierdut controlul camionului și a intrat direct într-o casă din Buzău. Momentul, surprins de o cameră

Grav accident de circulație în Buzău. Un camion condus de un șofer aflat sub influența alcoolului a ieșit de pe carosabil și a intrat direct în curtea și casa unor localnici din comuna Smeeni.

Șef de la IML Iași, condamnat cu suspendare pentru șpăgi. A cerut pedeapsă blândă, invocând „boala jocurilor de noroc”
Șef de la IML Iași, condamnat cu suspendare pentru șpăgi. A cerut pedeapsă blândă, invocând „boala jocurilor de noroc”

Fostul administrator al Institutului de Medicină Legală din Iași, judecat pentru trafic de influență, a fost condamnat la doi ani și opt luni de închisoare cu suspendare.

Un bărbat din Bacău a fost înștiințat printr-un act oficial că a murit: „Sunt o apariţie. Un decedat funcţional”
Un bărbat din Bacău a fost înștiințat printr-un act oficial că a murit: „Sunt o apariţie. Un decedat funcţional”

Un bărbat din Valea Seacă a primit de la DGASPC Bacău un document care îl declara decedat și îi anula anumite drepturi, deși este viu.

Recomandări
Forumul de la Davos gravitează în jurul lui Trump. ”Oamenii vor să vadă dacă va vorbi cu ei sau către ei”
Forumul de la Davos gravitează în jurul lui Trump. ”Oamenii vor să vadă dacă va vorbi cu ei sau către ei”

În contextul escaladării tensiunilor din jurul Groenlandei, delegaţia Danemarcei a decis să boicoteze Forumul Economic Mondial de la Davos.

Vicepremierul Tanczos Barna: Guvernul nu a făcut reforme în administraţie pentru că nu a existat consens în coaliţie
Vicepremierul Tanczos Barna: Guvernul nu a făcut reforme în administraţie pentru că nu a existat consens în coaliţie

Vicepremierul Tanczos Barna afirmă că Guvernul pe care îl reprezintă nu a reuşit să facă până acum reformele pe care le-a promis în administraţia centrală, pentru că nu a existat consens între partidele din coaliţie.

Grindeanu, despre ministrul Marinescu, acuzat de plagiat: ”Nu suntem la şcoala de maici. Sunt convins că a respectat legea”
Grindeanu, despre ministrul Marinescu, acuzat de plagiat: ”Nu suntem la şcoala de maici. Sunt convins că a respectat legea”

Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, luni seară, că are încredere că ministrul Justiţiei, Radu Marinescu, acuzat de plagiat, a respectat legea care era în vigoare la momentul la care şi-a susţinut doctoratul.