A murit Naum Ciomu, medicul care a devenit cunoscut după ce a mutilat un pacient

62254748
Agerpres

Medicul Naum Ciomu, cel care, în 2004, a secţionat penisul unui bărbat în timpul unei operaţii, a murit luni, informează News.ro.

Decesul medicului a fost anunțat Ghencea Medical Center, clinica în cadrul căreia acesta acorda consultaţii.

”Începem săptămâna cu o veste trista: Domnul Doctor Ciomu Naum Niculae a plecat în lumea cea fără de dor. Dumnezeu să-l odihnească în pace”, au anunţat, luni, printr-un mesaj postat pe pagina de Facebook, reprezentanţii clinicii.

Potrivit acestora, Naum Ciomu ”a fost un luptător, un spirit tânăr, un medic cu o experienţă şi memorie monumentală, un coleg minunat”.

”A fost o onoare pentru noi să ne fie coleg şi mentor. Condoleanţe familiei şi celor apropiaţi”, au mai transmis reprezentanţii centrului medical.

În 2004, medicul Naum Ciomu a secţionat din greşeală penisul unui bărbat, în timpul unei operaţii. Ulterior, medicul nu a mai putut opera, însă a continuat să acorde consultaţii şi să predea la Universitatea de Medicină din Bucureşti.

Naum Ciomu a terminat Facultatea de Medicină Generală IMF Bucureşti în 1973 şi era doctor în ştiinţe medicale din 1996.

Articol recomandat de sport.ro
A murit Ciara Mageean, campioana europeană la 1500 m din 2024!
A murit Ciara Mageean, campioana europeană la 1500 m din 2024!
Citește și...
62254743
Rafturile cu ouă se golesc în magazinele din România. Cu cât crește consumul de Paște
De pe nicio listă de cumpărături nu lipsesc ouăle. De Paște, consumul crește cu 50%, iar într-o astfel de perioadă mâncam peste 300 de milioane.
62254615
Starețul unei mănăstiri din Maramureș, acuzat de o ucraineancă de agresiune sexuală. Ce spun celelalte refugiate
Incident scandalos, petrecut la o mânăstire din Maramureș, unde chiar starețul lăcașului de cult este acuzat că ar fi agresat sexual o tânără de 22 de ani din Ucraina.
62254734
Ministerul Agriculturii anunță că extinde sistemul de combatere a grindinei. De unde vor fi lansate rachetele
La început de sezon ploios, Ministerul Agriculturii anunță că extinde sistemul de combatere a grindinei, cu rachete.