Romania sub SECETA. Sute de mii de hectare de pamant sunt "arse" de soare, apa se da cu portia la populatie, raurile au secat

Seceta - GETTY

Situatia foarte grava in care se afla agricultura romaneasca, afectata de seceta provocata de lipsa ploilor, l-a determinat pe ministrul Daniel Constantin sa organizeze, luni, o intalnire cu liderii organizatiilor reprezentative din sectorul agricol.

Specialistii ANM au avertizat deja autoritatile ca lucrarile agricole in camp (araturi in vederea insamantarilor de toamna) se vor desfasura pe ansamblu cu dificultate, din cauza mentinerii deficitelor de umiditate din sol.

La sfarsitul lunii iulie, Federatia Nationala Pro Agro a solicitat Ministerului Agriculturii sprijin in vederea instituirii unei scheme de ajutor de stat pentru compensarea pierderilor inregistrate de producatorii agricoli din sectorul vegetal din cauza conditiilor climatice nefavorabile din anul 2015. Aceasta solicitare a venit in contextul in care seceta pedologica si atmosferica instalata a condus la reducerea rezervei de apa din sol. Aceasta situatie va determina reducerea substantiala a productiilor pentru culturile infiintate in primavara acestui an, generand fermierilor pierderi importante de venit.

Potrivit presedintelui Ligii Asociatiilor Producatorilor Agricoli din Romania /LAPAR/, Laurentiu Baciu, productiile de grau, porumb, rapita si floarea soarelui din acest an vor fi, pe ansamblu, mult mai mici fata de anul trecut din cauza secetei, cea mai grava situatie intalnindu-se in judetele Vaslui, Bacau, Botosani, dar si in sud-estul Banatului si in judetul Olt.

Premierul Victor Ponta a afirmat recent ca "cel mai rau este la porumb": "Am vorbit cu ministrul Agriculturii, ne pregatim pentru partea de despagubiri pentru cei care au avut terenuri. La grau nu e asa de grav, la porumb e mai rau. Cu siguranta, seceta de anul asta se va vedea pana la sfarsitul anului si atunci hai sa luam niste masuri sa dam stabilitate celorlalte ramuri economice in asa fel incat ceea ce scade din agricultura sa putem compensa pe partea cealalta", a spus Ponta, saptamana trecuta, conform Agerpres.

Citește și
porumb
Situatie disperata din cauza secetei. Diferenta dintre fermierii care s-au rugat sa ploua si cei care au investit in irigatii
Cum a ajuns Petre Roman inculpat în Dosarul Mineriadei din 1990: „în subsolul Universității s-au găsit 22 de arme cu glonț; la sediul PNȚCD, substanțe halucinogene și materiale legionare”

CITITI SI: Harta secetei care duce agricultura romaneasca in pragul disperarii. Pamantul s-a crapat ca la cutremur, pagubele sunt uriase

PRAHOVA - Apa potabila trasportata de echipele ISU intr-un sat afectat de seceta

Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta (ISU) Prahova au transportat, vineri, apa potabila catre populatia unui sat afectat de seceta prelungita, acesta fiind al doilea astfel de transport efectuat catre aceeasi localitate. Potrivit ISU Prahova, 5.000 de litri de apa potabila au fost distribuiti localnicilor din satul Melicesti, comuna Telega, puternic afectat de seceta prelungita, dupa ce Comitetul Local pentru Situatii de Urgenta a facut o solicitare in acest sens.

Apa a fost adusa cu ajutorul unei cisterne, care a fost incarcata din sistemul de alimentare publica al orasului Ploiesti, transportul fiind insotit de buletin de analiza de la Directia de Sanatate Publica Prahova. Primul transport de apa catre cele aproximativ 170 de familii din aceasta localitate a fost efectuat in cursul zilei de joi, iar autoritatile spun ca aprovizionarea va continua cat timp se mentine solicitarea.

BOTOSANI - Producatorii estimeaza o scadere cantitativa si calitativa a laptelui, din cauza secetei

Seceta care a afectat judetul Botosani in ultimele trei luni ameninta industria laptelui, procesatorii estimand o scadere cantitativa si calitativa a laptelui pentru ultimele patru luni ale anului. Administratorul uneia dintre cele mai mari fabrici de procesare a laptelui, Tonino Boldea, si-a exprimat ingrijorarea ca, pe fondul secetei, fermierii nu vor mai putea sa isi hraneasca vacile si vor fi in situatia de a le abatoriza.

El ia in calcul posibilitatea recurgerii la importurile de lapte, pentru ca fabrica sa poata functiona. "Daca nu ploua, probabil se va reduce septelul de animalele, iar cantitatile de lapte pe iarna vor fi mai mici de 50%. Se va reduce numarul de animale din Romania si se va reduce si cantitatea de lapte, chiar daca acum nu mai este cota de lapte. Cred ca va fi mai putin lapte si va trebui sa cautam alte variante. S-ar putea sa ajungem la varianta de import", a afirmat Boldea.

El este convins ca si calitatea laptelui va avea de suferit, in conditiile in care hrana animalelor va fi mai putina si mai proasta. "Calitatea laptelui se poate reduce in conditiile in care se reduce calitatea hranei. Daca omul nu va avea ce sa ii dea, daca nu va avea masa verde, sunt sigur ca se va reduce si calitatea laptelui, in sensul ca nu va aceleasi proteine, nu va avea aceeasi grasime", a adaugat Tonino Boldea.

La randul sau, administratorul unei alte companii de procesare a laptelui, Viorel Surugiu, este de parere ca o criza se va reflecta in pretul produselor lactate pe piata. "Daca mergem cu aceasta seceta pana in octombrie, situatia va fi foarte grava. Se va scumpi laptele, pentru ca este mai putin, si se vor scumpi si produsele lactate", a precizat Viorel Surugiu.

In Botosani exista trei mari procesatori de lapte.

CITITI SI: Fermierii vor sa-i dea pe meteorologi in judecata, pentru ca n-au fost avertizati de seceta. ANM: "Am luat-o razna cu totii"

BRAILA - Restrictii in alimentarea cu apa

Comitetul Judetean pentru Situatii de Urgenta Braila a dispus recent o serie de masuri, intre care si stabilirea unor planuri de restrictii in alimentarea cu apa, avand in vedere fenomenele meteorologice determinate de cresterea temperaturilor, coroborate cu aparitia efectelor de canicula asociata cu seceta hidrologica si cea pedologica, care se vor manifesta in perioada august - septembrie.

Planurile vor fi puse in aplicare atunci cand situatia o impune, in scopul folosirii judicioase a resursei la dispozitie, potrivit urmatoarelor prioritati: alimentarea cu apa pentru populatie, sectorul industrial si agricultura, a informat purtatorul de cuvant al Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta Braila, lt.col. stefan Stoian.

In municipiul Braila sunt amenajate spatii de odihna si de distribuire a apei potabile in sediul Primariei Municipiului Braila, la Directia de Asistenta Sociala a Primariei Braila, Teatrul 'Maria Filotti', Piata Halelor, Piata Concordia, Piata Saraca, Piata Vidin, Piata Microhala si Piata Radu Negru.

SALAJ - Pagube de 235 de milioane de lei

Seceta prelungita din perioada iunie-iulie a afectat deja peste 187.000 de hectare de teren in judetul Salaj, avand de suferit culturile de porumb, livezile, pasunile si fanetele, dar si plantele de nutret, pagubele totale fiind estimate de reprezentantii Directiei pentru Agricultura la circa 235 milioane de lei.

"Cele mai afectate sunt culturile de porumb, dar si cele de floarea soarelui si cartofi. Situatia finala depinde de evolutia vremii, dar prognozele spun ca va fi seceta in urmatoarea luna si jumatate. Avem afectate peste 187.000 de hectare de teren. Sunt probleme in foarte multe zone din judet", a declarat saptamana trecuta Valentin Duca, directorul Directiei pentru Agricultura Salaj.

Potrivit unei situatii estimative intocmite de institutia mentionata, in Salaj au fost afectate 25.600 hectare de porumb si sorg, 2.400 hectare de floare soarelui, 6.600 hectare de cartofi, 110.000 hectare de pasuni si fanete, 27.900 hectare de plante de nutret, valoarea pagubelor, in functie de cheltuielile efectuate, fiind de 235 milioane de lei.

CITITI SI: Seceta din Romania se va extinde si in septembrie si va deveni tot mai accentuata. Urmarile acestui fenomen

SATU MARE - Apa "cu portia" la populatie

Comitetul Judetean pentru Situatii de Urgenta (CJSU) Satu Mare a decis recent ca in zona Negresti-Oas - Certeze, in intervalul orar 23,00 - 6,00, sa fie restrictionat consumul de apa, astfel incat pe perioada de noapte sa se creeze conditiile realizarii rezervei necesare alimentarii cu apa pe perioada de activitate. In orasul Negresti Oas pompierii distribuie localnicilor apa cu doua autospeciale.

Astfel, CJSU a adoptat o hotarare prin care le cere consumatorilor sa utilizeze apa in mod rational. "Incepand cu data adoptarii prezentei si pana la finele lunii septembrie 2015, datorita rezervelor de apa foarte reduse din cauza perioadei lungi de seceta, toti utilizatorii casnici si industriali de pe intreg teritoriul judetului Satu Mare vor utiliza apa in mod rational, avand prioritate consumul de apa uman, pentru animale si tehnologic. Utilizarea apei din retele pentru alte destinatii este strict interzisa", precizeaza hotararea.

Punctele de captare a apei pentru Negresti Oas si Certeze vor fi pazite de jandarmi, care vor efectua si controale la gospodariile suspectate ca sunt bransate ilegal la retea.

TIMISOARA - Unele cursuri de apa au secat

Unele cursuri de apa din judetul Timis au secat, in anumite sectoare, din cauza secetei prelungite, a declarat Luci Ervin, directorul Administratiei Bazinale de Apa Banat (ABAB). Acesta a mentionat ca nivelul tuturor cursurilor de apa este in scadere, dar si ca "toate localitatile care se alimenteaza din cursuri de apa si din foraje au asigurata alimentarea cu apa". Potrivit directorului ABAB, necesarul este asigurat pentru populatie, dupa caz, si prin devieri ale anumitor cantitati de apa dintr-un bazin geografic in altul, din canalul de alimentare de la Costei sau prin acumularile de apa.

"Avem si cateva cursuri de apa care sunt seci pe anumite sectoare, dar nu au secat pe tot parcursul, de la izvor pana la varsare. Este cazul cursului de apa Hauzeasca pe sectorul localitatii Fardea, cursul de apa Moravita pe sectorul localitatii cu acelasi nume", a afirmat Luci Ervin. El a precizat ca debitele raurilor Bega, in amonte de Timisoara (la Remetea), si Timis, in amonte de Lugoj, sunt scazute fata de media lunara multianuala, dar pot asigura necesarul pentru alimentarea cu apa a celor doua municipii.

"Lacul Surduc are cota de apa necesara ce poate fi folosita in caz de seceta prelungita (lipsa de precipitatii de trei luni, n.r.) pentru aprovizionarea cu apa a Timisoarei. Este chiar cu 19 cm peste cota normala", a adaugat Luci Ervin.

CITITI SI: Dunarea a scazut atat de mult din cauza secetei incat au aparut INSULE

CARAS-SEVERIN - Culturile de lucerna, necesare hranirii animalelor, sunt afectate de canicula

Culturile de lucerna din Caras-Severin, furaj folosit de tot mai multi crescatori de animale, au si ele de suferit din cauza lipsei de apa din ultima perioada caniculara, a declarat recent ing. Pavel Nefir, directorul Camerei Agricole Caras-Severin. "Noi ne bucuram ca in judetul Caras-Severin tot mai multi crescatori de animale au cultivat lucerna, un furaj foarte bun pentru toate speciile si categoriile de animale. Temperaturile mari, pe o perioada indelungata dauneaza, insa, si acestei culturi. Plantele s-au oprit din crescut, din cauza perioadei de arsita, frunzele au inceput sa se ingalbeneasca si pica. Acestea sunt semne ale suferintei culturii de lucerna la perioada de seceta si de canicula", afirma Pavel Nefir.

Directorul Camerei Agricole Caras-Severin recomanda agricultorilor ca, in aceasta situatie, de la primele semne de suferinta sa coseasca intreaga cultura de lucerna, indiferent in ce faza s-ar gasi. In acest fel, ea nu mai consuma din hrana proprie, depozitata in planta, oprind fenomenul de auto-consum. La urmatoarea coasa, agricultorii trebuie sa fie atenti si sa coseasca un pic mai tarziu, dupa ce cultura de lucerna incepe sa infloreasca, a mai spus Nefir.

De asemenea, conducerea Camerei Agricole recomanda aratura pentru rapita, dar si pentru cerealele paioase. Toate pretind un teren asezat, ceea ce presupune ca aratura trebuie facuta din timp, adica, cu cel putin doua-trei saptamani inainte de semanat. Ori, dupa cum evolueaza timpul, semanatul rapitei incepe, calendaristic, din 25 august, deci, de la sfarsitul lunii august, pana in primele zile din septembrie. "Practic, nu mai avem timpul necesar cand sa aram, pentru ca perioada de seceta continua. in mare parte, micii agricultori nu au efectuat lucrarea de dezmiristit, ceea ce inseamna ca este foarte greu sa mai faca aratura de vara, pentru a putea insamanta rapita", a mai directorul Camerei Agricole Caras-Severin.

CITITI SI : Romania se usuca: plantele mor pe mii de hectare, animalele isi musca stapanii. Cum se face agricultura "la mila cerului"

MEHEDINTI: Culturile de porumb si floarea soarelui sunt calamitate din cauza secetei prelungite

Pierderile inregistrate de agricultorii din judet din cauza deficitului de apa in sol se situeaza la aproximativ 70% in cazul culturilor de primavara, a declarat saptamana trecuta presedintele Asociatiei Producatorilor Agricoli (APA) Mehedinti, Cornel Stroescu. Potrivit sursei citate, culturile cele mai afectate din cauza secetei sunt porumbul si floarea soarelui, care au fost infiintate pe aproximativ 50.000 si respectiv 10.000 hectare.

"Sunt zone in care aceste culturi sunt calamitate 100%. Am solicitat fermierilor sa se prezinte la primarii si sa solicite comisiilor formate acolo sa se deplaseze la terenurile agricole si sa evalueze pagubele pentru a putea beneficia de eventualele despagubiri pe care le va acorda Guvernul', a precizat Stroescu.

Seful APA Mehedinti a aratat ca de la inceputul saptamanii trecute producatorii agricoli din comunele Braniste, Breznita de Motru, Brosteni, Corcova, Greci, Obarsia de Camp, Oprisor, Salcia, Sisesti, Tamna si Vrata deja au demarat actiunea de constatare. "Cand situatia pagubelor produse de canicula la nivel de judet va fi centralizata va fi trimisa la ministerul de resort. Agricultorii care au culturile calamitate in proportie de peste 30%, conform reglementarilor, ar putea fi scutiti de la plata impozitului pe venit", a afirmat Stroescu.

In context, el a aratat ca, daca in urmatoarea perioada nu se vor produce precipitatii, vor fi puse in pericol si lucrarile campaniei de toamna si ca exista riscul ca din cauza secetei cauzata de temperaturile de peste 36 grade Celsius la umbra sa se intarzie si semanatul paioaselor.


 
Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Apare un nou stadion de 5 stele în România! Guvernul aprobă azi toate actele
NEWS ALERT Apare un nou stadion de 5 stele în România! Guvernul aprobă azi toate actele
Citește și...
Fermierii romani ar putea primi despagubiri pentru culturile distruse de seceta. Ponta:
Fermierii romani ar putea primi despagubiri pentru culturile distruse de seceta. Ponta: "Am vorbit cu ministrul Agriculturii"

Premierul Victor Ponta a afirmat, vineri seara, ca Romania va fi afectata de seceta din aceasta vara si ca a discutat cu ministrul Agriculturii despre acordarea unor despagubiri pentru cei care au culturile afectate.

Situatie disperata din cauza secetei. Diferenta dintre fermierii care s-au rugat sa ploua si cei care au investit in irigatii
Situatie disperata din cauza secetei. Diferenta dintre fermierii care s-au rugat sa ploua si cei care au investit in irigatii

Seceta ne-a prins, din nou, cu garda jos. Din toamna, s-ar putea sa nu mai avem din ce face mamaliga, pentru ca porumbul s-a uscat pe camp.

Romania se usuca: plantele mor pe mii de hectare, animalele isi musca stapanii. Cum se face agricultura
Romania se usuca: plantele mor pe mii de hectare, animalele isi musca stapanii. Cum se face agricultura "la mila cerului"

Parjolul din ultimele saptamani, de care nu avem sanse sa scapam prea curand, a transformat in parloaga, culturile agricole. Plantele de pe mii de hectare s-au uscat exact ca in desert, iar pamantul este atat de insetat, incat a crapat.

Harta secetei care duce agricultura romaneasca in pragul disperarii. Pamantul s-a crapat ca la cutremur, pagubele sunt uriase
Harta secetei care duce agricultura romaneasca in pragul disperarii. Pamantul s-a crapat ca la cutremur, pagubele sunt uriase

Situatia tinde sa devina disperata in agricultura romaneasca. Seceta a inceput sa compromita culturile, iar in anumite zone fermierii sunt nevoiti sa-si vanda animalele la abator, pentru ca nu mai au cu ce sa le hraneasca.

Fermierii vor sa-i dea pe meteorologi in judecata, pentru ca n-au fost avertizati de seceta. ANM:
Fermierii vor sa-i dea pe meteorologi in judecata, pentru ca n-au fost avertizati de seceta. ANM: "Am luat-o razna cu totii"

Caz fara precedent in Romania: agricultorii le-au declarat razboi meteorologilor. Suparati ca seceta le-a distrus culturile, reprezentantii Asociatiei Producatorilor Agricoli vor sa-i dea in judecata pe cei de la ANM.

Recomandări
„Acțiune ofensivă” pornită de Israel în sudul Libanului: „Trupele sunt desfăşurate în număr mare de-a lungul frontierei”
„Acțiune ofensivă” pornită de Israel în sudul Libanului: „Trupele sunt desfăşurate în număr mare de-a lungul frontierei”

Sudul Libanului este vizat de „o acțiune ofensivă” pornită de Israel, miercuri, în paralele cu pregătirile pentru o operațiune terestră în Rafah.

Petre Roman, în fața procurorilor. Este informat oficial despre punerea sub acuzare în dosarul mineriadei din 1991
Petre Roman, în fața procurorilor. Este informat oficial despre punerea sub acuzare în dosarul mineriadei din 1991

Petre Roman a ajuns joi la sediul Parchetului General, ca să ia la cunoştinţă că a fost pus din nou sub acuzare în dosarul Mineriadei din iunie 1990. Roman a fost premierul României între 1989-1991.

Peste 60% dintre români ar fi de acord cu votul obligatoriu, cu 20% mai mulți decât în 2014. Care este motivul. Sondaj INSCOP
Peste 60% dintre români ar fi de acord cu votul obligatoriu, cu 20% mai mulți decât în 2014. Care este motivul. Sondaj INSCOP

Peste 60% dintre români sunt de acord cu votul obligatoriu, argumentând că o prezenţă mai mare la vot poate schimba lucrurile în bine, conform unui sondaj realizat de INSCOP la comanda News.ro.