GLOBURILE DE AUR 2016. "The Revenant", cel mai bun film dramatic, Leonardo DiCaprio, cel mai bun actor. Vezi castigatorii
Duminica noapte au fost decernate Globurile de Aur. Marele castigator al serii a fost "The Revenant', recompensat atat pentru cel mai bun film de drama, cat si pentru cel mai bun regizor si cel mai bun actor intr-un film de drama.
Gala Globurilor de Aur si-a desemnat castigatorii din acest an. Marele triumfator a fost Alejandro Gonzalez Inarritu, care a primit trofeul pentru cel mai bun regizor cu "The Revenant", dar si trofeul pentru cel mai bun film de drama, iar Leonardo DiCaprio, starul filmului, a fost recompensat pentru cel mai bun actor intr-un film de drama.
Filmul "The Revenant" spune povestea unui colonist american pe nume Hugh Glass aflat intr-o expeditie pentru transportul unor blănuri, la inceputul secolului XIX. Glass este atacat de un urs si apoi, grav ranit, este abandonat in voia sortii de prietenul sau.
Brie Larson a infruntat rivalele si a fost desemnata cea mai buna actrita intr-un film de drama cu rolul impresionant din "Room". La categoria cel mai bun film de comedie a triumfat productie science-fiction "The Martian". Incadrarea la comedie l-a uimit pana si pe regizorul Ridley Scott, care a glumit atunci cand a primit trofeul spunand "serios, film de comedie?".
Jennifer Lawrence este de neoprit si a adjudecat inca un trofeu in colectie, dupa ce a fost recompensata cu Globul de Aur pentru cea mai buna actrita in rol de comedie pentru pelicula "Joy". In rol secundar masculin, Sylvester Stallone a oferit un moment unic: dupa 39 de ani si sase filme in care l-a jucat pe Rocky Balboa, iata ca la batranete acesta a fost recompensat pentru rolul secundar din "Creed" . "O sa incerc sa nu devin emotional, ultima data am fost aici in 1977. Ii multumesc lui Rocky Balboa pentru cel mai bun prieten imaginar pe care l-am avut" a spus actorul care a primit al primul Glob de Aur din cariera, dupa aproape 40 de ani.
Premiul pentru scenariu i-a revenit lui Aaron Sorkin pentru "Steve Jobs", iar Kate Winslet a primit si ea un trofeu pentru rolul secundar din "Steve Jobs", insa Michael Fassbender a pierdut in fata lui Leonardo DiCaprio. O surpriza placuta a fost si la cel mai bun serial de drama, trofeul fiind castigat de "Mr. Robot".
Filmul unguresc "Fiul lui Saul" a fost preferatul criticilor straini la categoria film strain. In acest film tulburator despre Holocaust joaca si Levente Molnar, actor la Teatrul Maghiar din Cluj.
Levente Molnar, actor: "Nici acum nu prea imi gasesc cuvintele. Au trecut cateva ore si parca tot nu imi vine sa cred si acum mi se pare ca tot ceea ce mi s-a intamplat e ceva foarte foarte mare."
Lista completa a castigatorilor Globurilor de Aur 2016
Cel mai bun film drama - The Revenant
Cel mai bun actor intr-un film de drama - Leonardo DiCaprio ("The Revenant")
Cea mai buna actrita intr-un film de drama - Brie Larson ("Room")
Cel mai bun film de comedie - "The Martian"
Cea mai buna actrita intr-un film de comedie - Jennifer Lawrence ("Joy")
Cea mai buna actrita in serial de drama - Taraji P.Henson ("Empire")
Cel mai bun regizor - Alejandro Gonzalez Inarritu ("The Revenant")
Cel mai bun serial de drama - "Mr.Robot"
Cel mai bun cantec original "Writing's on the Wall" - Sam Smith ("Spectre")
Cel mai bun film strain - Son of Saul
Cea mai buna actrita intr-o miniserie/film de TV - Lady Gaga, American Horror Story: Hotel
Cel mai bun actor intr-un serial de comedie - Gael Garcia Bernal, Mozart in the Jungle
Cel mai bun scenariu - Aaron Sorkin ("Steve Jobs")
Centru cel mai bun actor in rol secundar - Sylvester Stallone("Creed")
Cel mai bun actor intr-un film de comedie - Matt Damon ("The Martian")
Cel mai bun actor intr-un serial de drama - Jon Hamm ("Mad Men")
Cea mai buna coloana sonora - Ennio Morricone, ("The Hateful Eight")
Cel mai bun actor in rol secundar intr-o miniserie/film de TV - Christian Slater, ("Mr. Robot")
Cel mai bun actor intr-o miniserie/film de TV - Oscar Isaac, Show Me a Hero
Cea mai buna miniserie tv - Wolf Hall
cel mai bun serial de comedie - Mozart in the Jungle
Cea mai buna actrita intr-un serial de comedie - Rachel Bloom, Crazy Ex Girlfriend
Cea mai buna actrita intr-un film de televiziune/miniserie - Maura Tierney, ("The Affair")
Cea mai buna actrita in rol secundar - Kate Winslet ("Steve Jobs")
Cele mai tari momente de la Gala Globurilor de Aur
06:02 Alejandro G. Inarritu urca din nou pe scena, alaturi de intreaga echipa, inclusiv Leonardo DiCaprio pentru a ridica cel mai important trofeu al serii.
06:01 Globul de Aur pentru cel mai bun film de drama - "The Revenant"
06:00 Harrison Ford prezinta Globul de Aur pentru cel mai bun film de drama
05:55 Sala il aplauda in picioare pe Leonardo DiCaprio, care pare surprins de reactie. "Wow, ce onoare. Multumesc tuturor celorlalti colegi nominalizati in aceasta categorie. Acest film este in primul rand despre incredere. Nu am avut o experienta ca asta niciodata in viata mea si iti multumesc Alejandro, pentru asta. Si ii multumesc lui Tom Hardy, bunul meu prieten, care stiu ca in realitate, nu m-ar lasa niciodata sa mor ingropat de viu". Actorul tine un discurs lung, in care aminteste si amerindieni si modul in care au fost exploatati, dar si despre mediul inconjurator,
05:55 Globul de Aur pentru cel mai bun actor intr-un film de drama - Leonardo DiCaprio ("The Revenant")
05:55 Julianne Moore prezinta Globul de Aur pentru cel mai bun actor intr-un film de drama
05:53 "Wow, sunteti niste oameni foarte tari. Va multumesc pentru acest trofeu. Aceasta poveste este incredibila" a spus actrita, care i-a multumit si mamei ei.
05:52 Globul de Aur pentru cea mai buna actrita intr-un film de drama - Brie Larson ("Room")
05:50 Eddie Redmayne va prezenta Globul de Aur pentru cea mai buna actrita intr-un film de drama
05:45 Ridley Scott este cel care ridica trofeul si incepe glumind "film de comedie?!".
05:45 Globul de Aur pentru cel mai bun film de comedie - "The Martian"
05:44 Jim Carrey prezinta Globul de Aur pentru cel mai bun film de comedie
05:33 Maggie Gyllenhaal prezinta drama "The Room"
05:31 "De fiecare data cand sunt aici pe scena si ridici un trofeu, asta ti se datoreaza tie, David O.Russell. Esti un regizor genial, cu o inima de aur. David, te iubesc si iti multumesc, si vreau sa fim ingropati unul langa celelalt, vorbesc serios" a spus Jennifer Lawrence, care in aceasta seara a castigat al treilea Glob de Aur din cariera.
05:30 Globul de Aur pentru cea mai buna actrita intr-un film de comedie - Jennifer Lawrence ("Joy")
05:28 Michael Keaton prezinta Globul de Aur pentru cea mai buna actrita intr-un film de comedie
05:27 "Cine ar fi stiut ca o fosta condamnata imi va aduce succes? Dintre toate personajele mele, tocmai Cookie, inchisa 17 ani pentru trafic, mi-a adus acest Glob. Si da, am asteptat 20 de ani acest moment, deci trebuie sa imi dati timp sa le multumesc tuturor
05:25 Globul de Aur pentru cea mai buna actrita in serial de drama - Taraji P.Henson ("Empire")
05: 23 "Il vad pe Dumnezeu" a glumit Inarritu dupa ce a luat trofeul de la Morgan Freeman. "Fiecare film este dificil de facut, iar The Revenant a fost cel ma greu din viata mea, dar am fost salvat de producatori si actori, ne-am zbatut sa facem acest film. Dar toti stim, ca durerea este temporara, filmul este vesnic". La final, acesta i-a multumit lui Leonardo DiCaprio, "esti cel mai tare"
05:22 Globul de Aur pentru cel mai bun regizor - Alejandro Gonzalez Inarritu - "The Revenant"
05:21 Pe scena a aparut Morgan Freeman, descris de Ricky Gervais ca "cel mai respectat actor din aceasta sala". El prezinta Globul de Aur pentru cel mai bun regizor
05:20 Chris Evans prezinta "Spotlihght", nominalizat in aceasta seara pentru cel mai bun film de drama. Filmul aduce in lumina scandalul de pedofilie care a zguduit Vaticanul si care a iesit la suprafata in urma unei investigatii jurnalistice condusa de ziaristii de la Boston Globe.
05:11 Dupa cateva minute in care cei din sala au vazut pe ecrane momentele cele mai tari din filmele lui Denzel Washington, actorul a urcat pe scena in ropote de aplauze. Cei din sala s-au ridicat in picioare si nu se opresc din aplauze. "Multumesc, mi-am pierdut discursul. Am ramas fara cuvinte" a spus Denzel, care a urcat pe scena alaturi de familie.
05:05 Tom Hanks prezinta premiul pentru intreaga cariera Cecil B. DeMille, pe care il va primi in aceasta seara Denzel Washington. Momentul este unic si original. Hanks il include pe Denzel Washington intr-un club select, al geniilor unice ca Marlon Brando, Sydney Poitier, Al Pacino sau Robert De Niro.
04:50 Sam Esmail, creatorul serialului, urca pe scena pentru a ridica trofeul, alaturi de distributie si producatori.
04:59 Globul de Aur pentru cel mai bun serial de drama - "Mr.Robot"
04:55 Mel Gibson intra in scena si este aplaudat de intreaga sala. Actorul prezinta filmul "Mad Max:Fury Road", al carui personaj l-a jucat in seria originala
04:53 Sam Smith a castigat primul Glob de Aur din cariera, chiar la prima nominalizare. Pe scena acesta a spus ca nu se astepta, i-a multumit regizorul Sam Mendes si a spus ca Spectre i-a schimbat viata
04:52 Globul de Aur pentru cel mai bun cantec original "Writing's on the Wall" - Sam Smith ("Spectre")
04:50 Katy Perry prezinta Globul de Aur pentru cel mai bun cantec original
04:50 Lady Gaga i-a multumit lui Ryan Murphy, creatorul serialului si era coplesite de emotii. Pe drum spre scena, vedeta s-a impiedicat de Leonardo DiCaprio, iar reactia lui deja a devenit viral pe internet.
scuse u https://t.co/dNlwVvHkCN
— LW (@lindseyweber) January 11, 2016
04:45 Globul de Aur pentru Cea mai buna actrita intr-o miniserie/film de TV - Lady Gaga, American Horror Story: Hotel
04:44 Ricky Gervais glumeste ca "showul asta e prea lung". Pe scena au urcat Kevin Hart si Ken Jeong, care prezinta Globul de Aur pentru cea mai bun actrita in Cea mai buna actrita intr-o miniserie/film de TV
04:33 "Son of Saul", productie maghiara care a castigat Globul de Aur pentru cel mai bun film strain, il are in distributie si pe actorul de origine romana Levente Molnár
04:32 Globul de Aur pentru cel mai bun film strain - Son of Saul
04:31 Globul de Aur pentru cel mai bun actor intr-un serial de comedie - Gael Garcia Bernal, Mozart in the Jungle
04:31 Aaron Sorkin a urcat pe scena sa isi ridice trofeul. "Sincer, credeam ca am putine sanse in aceasta seara. Le multumesc producatorilor, dar cel mai mult, regizorului Danny Boyle, distributia impresionanta din nume ca Michael Fassbender, Kate Winslet. Este extraordinar si vreau sa ii multumesc fiicei mele, careia ii spun ca o iubesc si ca baietii sunt rai"
04:30 Globul de Aur pentru cel mai bun scenariu - Aaron Sorkin ("Steve Jobs")
04:29 Mark Wahlberg si Will Ferrell prezinta Globul de Aur pentru cel mai bun scenariu
04:21 Sala aplauda in picioare revenirea spectaculoasa a lui Sylvester Stallone. "O sa incerc sa nu devin emotional, ultima data am fost aici in 1977. Ii multumesc lui Rocky Balboa pentru cel mai bun prieten imaginar pe care l-am avut" a spus actorul care a primit al primul Glob de Aur din cariera, dupa aproape 40 de ani.
Even Best Supporting Actor - Motion Picture winner Sylvester Stallone has imaginary friends. His might be the best. #GoldenGlobes #yoAdrian
Posted by Golden Globes on Sunday, January 10, 2016
04:20 Globul de Aur pentru cel mai bun actor in rol secundar - Sylvester Stallone("Creed")
04:17 Ryan Gosling si Brad Pitt au venit pe scena. Gosling glumeste "credeam ca prezint singur, dar fie...clasic pentru Brad". Sala se amuza si ii aplauda pe doi dintre cei mai celebri si sexy actori de la Hollywood. Ei prezinta filmul "The Big Short", despre criza financiara din 2008, in care joaca amandoi alaturi de Christian Bale
04:16 Globul de Aur pentru cel mai bun film de animatie - Inside Out
04:10 Kate Hudson si Kurt Russell prezinta Globul de Aur pentru cel mai bun film de animatie
04:09 "Am doar 29 de secunde la dispozitie? Le multumesc copiilor, am promis ca le spun ceva daca apar la tv. Am fost aici acum 18 ani, stiu cat de norocos sunt ca fac meseria asta. Am facut multe filme la care oamenii nu s-au dus, asa ca succesul acestui film este impresionant. Si asta i se datoreaza lui Ridley Scott, un regizor exceptional" a spus Matt Damon pe scena
04: 05 Globul de Aur pentru cel mai bun actor intr-un film de comedie - Matt Damon ("The Martian"
04:05 Amy Adams prezinta Globul de aur pentru cel mai bun actor in rol de comedie
04:04 Jennifer Lawrence si Amy Schumer urca pe scena si prezinta cele doua filme de comedie "Trainwreck" si "Joy"
03:58 Jon Hamm a castigat in aceasta seara al doilea Glob de Aur din cariera. "Va multumesc pentru sustinerea acestui serial in toti acesti ani, multumesc minunatilor actori cu care am lucrat. Nu prea mi-am pregatit un discurs in aceasta seara. Multumesc creatorilor serialului care nu m-au ascultat si nu au incheiat serialul atunci cand am zis eu" a spus Jon Hamm pe scena, dupa ce a primit trofeul.
03:57 Globul de Aur pentru cel mai bun actor intr-un serial de drama - Jon Hamm ("Mad Men")
03:56 America Ferrera si Eva Longoria au urcat pe scena si prezinta "cel mai bun actor intr-un serial dramatic"
03:55 Jamie Foxx a prezentat-o pe Miss Golden Globe, chiar fiica sa, superba Corrine Fox
03:53 Quentin Tarantino ridica trofeul in numele lui Ennio Morricone. "Va dati seama ca Ennio Morricone, compozitorul meu preferat, nu a castigat pana acum niciun premiu pentru muzica sa in SUA? Dar, vreau sa spun ca eu am regizat filmul pentru care genialul Ennio Morricone a scris coloana sonora, la 83 de ani. Ii multumesc pe aceasta cale" a spus Tarantino, insa fanii l-au taxat pe Twitter pentru ca Morricone a primit Globul de Aur si inainte.
03:52 Globul de Aur pentru cea mai buna coloana sonora - Ennio Morricone, The Hateful Eight
03:51 Jamie Foxx si Lilly James urca pe scena pentru a prezenta Globul de Aur pentru cea mai buna coloana sonora
03:50 "Multumesc Sam Esmail pentru acest serial original si oportunitatea oferita. Le multumesc tuturor implicati in acest proiect. Ii multumesc sotiei mele, care ma face cel mai fericit om de pe planeta" a spus Christian Slater in discursul sau de multumire
03:49 Globul de Aur pentru Cel mai bun actor in rol secundar intr-o miniserie/film de TV - Christian Slater, Mr. Robot
03:48 Lady Gaga si Tom Ford prezinta Globul de Aur pentru cel mai bun actor in rol secundar in rol secundar intr-o miniserie/film de TV
03:47 Moment original pe scena. Melissa McCarthy, Jason Statham si regizorul filmului "Spy" au urcat pe scena pentru a prezenta comedia nominalizata in aceasta seara. Glumind, Jason Statham l-a luat in gluma la bataie pe scena pe regizor, spre amuzamentul celor din sala
03:41: Globul de aur pentru Cel mai bun actor intr-o miniserie/film de TV - Oscar Isaac, Show Me a Hero
03:39 Amber Heard si Jaimie Alexander prezinta Globul de Aur pentru Cel mai bun actor intr-o miniserie/film de TV
03:31 Globul de Aur pentru cea mai buna miniserie tv - Wolf Hall
03:30 Ricky Gervais l-a invitat in scena pe Matt Damon, evident, cu o gluma: "Il invit in scena pe singurul om pe care Ben Affleck nu l-a inselat". Actorul prezinta filmul "The Martian" nominalizat la "cel mai bun film de comedie"
03:29 Viola Davis a urcat pe scena pentru a prezenta unul dintre filmele favorite din acest an "Carol". Cei din sala au urmarit scene puternice din film, cu Cate Blanchett si Rooney Mara, ambele nominalizate pentru "Cea mai buna actrita"
03:25 Globul de Aur pentru cel mai bun serial de comedie- "Mozart in the Jungle"
03:25 Taraji P. Henson si Terrence Howard prezinta Globul de Aur pentru cel mai bun serial de comedie
03:20 Rachel Bloom a urcat pe scena sa isi ia trofeul si vizibil emotionanta povestete cat de greu a ajuns acest serial pe ecrane, insa este extrem de bucuroasa. Aceasta a multumit si prietenilor si familiei, insa totul se desfasoara foarte rapid
03:19 Globul de Aur pentru cea mai buna actrita intr-un serial de comedie - Rachel Bloom, Crazy Ex Girlfriend
03:18 Dupa o scurta pauza, revenim la ceremonie. Andy Samberg, starul serialului "Brooklyn 99" a urcat pe scena si prezinta trofeul pentru cea mai buna actrita de comedie intr-un serial de televiziune
03:15 Globul de Aur pentru cea mai buna actrita intr-un film de televiziune/miniserie - Maura Tierney, The Affair
03:14 Dwayne Johnson si Jennifer Lopez prezinta nominalizatii pentru "Cea mai buna actrita in rol secundar intr-un film TV/miniserie"
03:12 "Sunt extrem de surprinsa. Pot sa spun ca a fost un an impresionant pentru femei in filme, sunt mandra mai mult ca oricand pentru acest trofeu. Michael Fassbneder, esti o legenda, te-as urmari tot timpul, am fost coplesitit de talentul tau. Danny Boyle, ai fost un regizor impresionant si energetic, iar tu Aaron Sorkin, esti un scenarist genial" a spus actrita coplesita de emotie
03:11 Kate Winslet castiga primul trofeu al serii, pentru rolul secundar din "Steve Jobs"
03:10 Globul de Aur pentru cea mai buna actrita in rol secundar - Kate Winslet ("Steve Jobs")
03:09 Channing Tatum a urcat pe scena pentru a prezenta primul trofeu al serii. Alaturi de el a sosit si Jonah Hill, colegul sau din "22 Jump Street".
03:07 Cunoscut pentru umorul sau acid, Ricky Gervais a glumit pe seama actritei Jennifer Lawrence, care a cerut in acest an ca femeile si barbatii sa fie tratate si platite egal. "Cred ca muncitorii au iesit in strada, cum poate o tanara de 25 de ani sa traiasca cu 52 de milioane de dolari?" a glumit actorul.
03:00 Oficial, a inceput Gala Globurilor de Aur 2016. Gazda evenimentului este Ricky Gervais, care a urcat in aplauzele celor din sala. Actorul si-a inceput discursul cu o gluma la adresa lui Sean Penn si recentul sau interviu cu "El Chapo", considerat cel mai mare traficant de droguri din istorie.
02:20 In mai putin de ora incepe ceremonia de decernarea a Globurilor de Aur. Din ce in ce mai multe vedete au sosit pe covorul rosu, unde au pozat pentru fotografi. Jennifer Lopez sau Jason Statham si Rosie Huntington-Whiteley sunt printre cele mai noi nume sosite la gala.
01:42 Mai este o ora pana cand va incepe oficial cea de-a 73-a editie a Globurilor de Aur. Pe covorul rosu de la The Beverly Hotel au inceput deja sa isi faca aparitia vedetele si a inceput parada rochiilor senzationale. Eva Longoria, Maria Menounos, Giuliana Rancic sau Jaimie Alexander au fost printre primele sosite la gala.
Sursa foto: Getty Images