Vremea se schimbă. Temperaturile anunțate de meteorologi în următoarele zile

×
Publicitate

Marți se încălzeşte şi va fi vreme frumoasă aproape peste tot. Prin nord-est o să picure trecător, iar pe seară vin 2-3 stropi în estul şi sud-estul ţării.

Maximele pleacă de la 7 grade pe litoral şi ating 15 grade prin sud-vest.

Cum va fi vremea în fiecare regiune

 

În Bărăgan şi Dobrogea, avem o dimineaţă rece. Pe la amiază se ating 13 grade în zona Baraganuluii, dar pe litoral va fi mai frig decât în restul ţării. Vântul devine mai insistent, iar pe seara cresc şansele de ploaie.

În Moldova sudică şi în nordul Munteniei, va fi frig în primele ore; atmosferă plăcută şi temperaturi în creştere după prânz.
Diseară şi la noapte s-ar putea să plouă puţin.

Se mai încălzeşte şi în nordul Moldovei şi în Bucovina. Atmosferă va fi schimbătoare, o să picure din când în când, iar maximele vor ajunge pe la 13...14 grade. La noapte s-ar putea să apară un pic de lapoviţă sau câţiva fulgi de zăpadă.

În nordul Transilvaniei şi în Maramureş găsim vreme frumoasă; puţini nori şi vânt destul de liniştit. Este frig acum, dimineaţa, dar pe la amiază se ating în jur de 12 grade.

Şi în ţinuturile vestice, avem vreme rece în primele ore ale zilei. Apoi se încălzeşte treptat, maximele ajung pe la 13...14 grade şi domina atmosferă cu soare.

În Transilvania, este foarte frig dimineaţa, apare şi bruma, iar în depresiuni este ger. Mai târziu, soarele dezmorţeşte atmosfera şi temperaturile depăşesc 10 grade peste tot.

Şi în Oltenia avem o după-amiază plăcută, cu soare şi temperări mai ridicate decât ieri. Maximele urcă spre 15 grade, iar la noapte scăpăm de minimele negative.

Se încălzeşte şi în ţinuturile sudice. Temperaturile câştigă 3...4 grade faţă de ziua trecută şi o să avem vreme frumoasă, câţiva nori şi vânt domol.

În Bucureşti este frig acum dimineaţa, însă amiază ne-aduce soare şi temperaturi în creştere. Maximă ajunge pe la 14 grade, iar la noapte, doar la marginea oraşului, vor mai fi valori negative.

Temperaturile cresc şi în zonele montane. Domina atmosfera însorită, dar în Carpaţii Orientali se mai aduna norii şi vine un pic de lapoviţă. Vântul sufla mai tare pe creste, iar pe vai şi depresiuni s-ar putea să apară ceaţă.

Prognoza meteo pe 3 zile

 

În Bucureşti, miercuri se mai aduna norii, dar e puţin probabil să plouă. Vântul prinde putere, iar temperatura urca din nou spre 14 grade.

Joi prindem vreme frumoasă şi se face mai cald. Norii apar destul de rar, iar vântul se menţine activ.

Şi vineri avem o zi plăcută, soare, un pic de vânt şi temperaturi de luna aprilie. Maximă ajunge pe la 18 grade.

La munte, miercuri temperaturile continuă să crească şi domina atmosferă cu soare. Dimineaţa, în zona Orientalilor, s-ar putea să plouă puţin, iar pe vai şi în depresiuni vor fi condiţii de ceaţă.

Joi, tot prin Orientali pot să apară câţiva nori de ploaie. În ansamblu, avem timp frumos şi se mai încălzeşte puţin.

Vineri va fi mult mai cald decât în mod obinuit. Norii apar frecvent, vor fi şi ceva condiţii de ploaie, iar vântul va sufla mai tare în zonele de creastă.

Articol recomandat de sport.ro
Vinicius Jr. și-a făcut operație estetică! Starul lui Real Madrid este de nerecunoscut
Vinicius Jr. și-a făcut operație estetică! Starul lui Real Madrid este de nerecunoscut
Citește și...
Cod roşu de ploi şi vijelii în judeţul Tulcea, până joi dimineaţa. Alerte de vreme rea în mai multe zone. HARTĂ

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, miercuri, mai multe avertizări de vreme instabilă, inclusiv un Cod roşu ce urmează să afecteze judeţul Tulcea, până joi dimineaţa.

Vremea azi, 22 iulie. Ploile torențiale și vijeliile lovesc sudul și sud-estul țării. Ce temperaturi vor fi

Ziua de miercuri aduce ploi torențiale și multă instabilitate în sud și în sud-est, și vreme mai bună în restul țării. Maximele pornesc de la 25...26 de grade în depresiunile din estul Transilvaniei și ajung pe la 34 de grade în zona Olteniei.

Averse torențiale în București. Temperaturile scad cu aproape 10 grade, iar ploile și furtunile revin în Capitală

Meteorologii prognozează o vreme instabilă în zona municipiului București, în următoarele zile, iar valorile maxime de temperatură vor scădea la 23 de grade, miercuri și joi, de la 32 de grade, cât vor fi marți.

Recomandări
Cât poate rezista România fără importurile de petrol din Kazahstan. Benzinăriile au scumpit deja carburanții

Noi probleme pe piața carburanților. Principala rută prin care Kazahstanul își exportă petrolul a fost blocată după atacurile cu drone din Marea Neagră asupra vaselor cu țiței kazah.

La mila naturii. Case inundate, mașini distruse și sinistrați evacuați. Județul lovit cel mai tare de furtuni

Vremea rea a adus un potop de necazuri. O nouă rundă de ploi a umflat râurile, iar apele scurse de pe versanți au ajuns până în casele oamenilor. 

Grindeanu blochează jalonul PNRR legat de integritatea aleșilor. Motivul găsit de PSD să nu voteze noua lege a integrității

Jaloanele PNRR nasc un nou scandal. Enervat de noua lege a integrității, Sorin Grindeanu a anunțat că nu o va vota, pentru că cei din USR ar fi introdus în proiect unele paragrafe menite să-i ajute pe membrii partidului aflați în conflict de interese.