Vremea azi, 9 ianuarie. Zonele în care se anunță ploi

62219218
Shutterstock

Duminică rămânem cu vremea închisă, mai vin ceva precipitații, îndeosebi în sud-vest și centru, iar pe la munte vor fi mai mult ninsori.

Temperaturile, depășesc valorile normale în mare parte din țară: pornesc de la 1 grad în nord-vest și ajung la 11 grade pe litoral.

În Dobrogea și Bărăgan avem o zi mohorâtă, cu ceață densă în primele ore și câțiva stropi de ploaie mai târziu. Se mai încălzește puțîn față de ieri și temperaturile urcă până la 10-11 grade.

În Moldova sudică și în nordul Munteniei găsim vreme destul de neplăcută, cer acoperit și multă umezeală. O să picure trecător sau o să fie burniță, iar dimineața va fi ceață pe la câmpie. Temperaturile, cresc însă, față de ziua trecută și vor fi 7-8 grade după prânz.

Și în jumătatea nordică a Moldovei și în Bucovina, se face mai cald decât ar fi normal la această dată și maximele ajung pe la 6-7 grade. Norii persistă și aici, e posibil să burnițeze pe timpul zilei, iar la noapte o să cadă lapoviță.

În nordul Transilvaniei și în Maramureș, o să mai ningă puțin dimineață, apoi prin Transilvania apare lapovița. Maximele se opresc pe la 3-4 grade, iar la noapte se răcește și vor fi minus 6 grade în zona Maramureșului.

Și în ținuturile vestice mai vin ceva precipitații, îndeosebi după lăsarea nopții. Vorbim despre lapoviță și asta însemna risc de polei pe șosele. Vor fi 2-3 grade la orele prânzului și în jur de zero grade în noaptea următoare.

În Transilvania cerul rămâne acoperit toată ziua, mai apar ceva condiții de lapoviță, iar pe la munte o să mai ningă puțin. Temperaturile se mențin ridicate pentru o zi de ianuarie și ajung la 4-5 grade.

În Oltenia se încălzește față de ieri, dar avem tot vreme închisă și o să plouă din când în când. Se vor atinge 5-6 grade la orele prânzului.

Un aer mai cald ajunge și în ținuturile sudice. Ieri au fost 2-3 grade, astăzi maximele ajung pe la 7-8 grade, însă nu scăpăm de nori, iar dimineață este ceață densă în multe zone.

București

Vremea se încălzește și în Capitală. Se vor atinge 8 grade, dar vom avea o zi mohorâtă, cu un pic de ceață și condiții de burniță în primele ore. La noapte se întorc ploile și se intensifica vântul, dar o să fie foarte cald pentru o noapte de ianuarie și se vor înregistra 5-6 grade.

Și mâine va fi mai cald decât în mod normal și vom avea în jur de 6 grade la orele prânzului. Norii persistă și mai vin ceva ploi, iar vântul rămâne destul de insistent.

Marți se arată soarele, dar se răcește. Maxima se oprește pe la 2 grade, iar vântul ajunge la viteze de 55 KM.h și sporește senzația de frig. Noaptea, temperatura coboară până la minus 7 grade.

Miercuri, se anunță o zi însorită și rece, cu cel mult 1 grad la orele prânzului și condiții de ceață și chiciură dimineață. În noaptea următoare se face vor atinge minus 8 grade.

Munte

La munte, temperaturile se mențin la valorile de ieri. Cerul rămâne acoperit de nori; o să ningă din când în când, iar vântul mai are unele intensificări în zonele de creastă.

Mâine mai vin ceva ninsori, îndeosebi în Carpații Meridionali, iar vântul suflă mai tare, depășește viteze de 60-70 KM/h și se transformă în viscol.

Marți, se răcește, iar în noaptea următoare vine gerul. În masivele sud-vestice o să mai ningă puțin; în rest se arată soarele, iar vântul suflă mai tare pe creste, mai ales în Carpații de Curbură.

Miercuri se face și mai frig și o să fie ger dimineață și din nou după lăsarea nopții. Mai pot să apară 2-3 fulgi de zăpadă tot în masivele sud-vest; în rest avem o zi însorită, cu vânt mai intens la altitudini mari.

Articol recomandat de sport.ro
Dana Scîntei se iubește cu un portar din Serie A!
Dana Scîntei se iubește cu un portar din Serie A!
Citește și...
Cod galben de ninsori până duminică dimineață. Care sunt zonele afectate

Meteorologii au emis sâmbătă o avertizare cod galben de ninsori valabilă până duminică dimineaţă.

Vremea azi, 8 ianuarie. Vremea se răcește brusc și se anunță ninsori

Ziua de sâmbătă ne-aduce vreme închisă, ninsori la munte și în vestul țării; lapoviță în centru și în dealurile sudice și ploi în rest.

Informare meteo de ninsoare, de sâmbătă dimineaţa până duminică după-amiaza

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis vineri o informare meteo de precipitaţii moderate cantitativ, predominat sub formă de ninsoare, pentru Banat, Crişana, Maramureş şi vestul şi nord-vestul Transilvaniei.

Recomandări
Sindicatele, nemulțumite și de noua formă a legii salarizării. Proiectul reduce valoarea de referință la 4.000 de lei

Cele cinci confederaţii sindicale reprezentative la nivel naţional resping șinoua formă a proiectului Legii salarizării şi atrag atenţia că documentul este o nouă sursă de inechităţi, discriminări şi tensiuni sociale.

Legea integrității se întoarce în Parlament după decizia CCR. De ce amendamentul care îl vizează pe Fritz este constituțional

CCR și-a motivat decizia pentru legea integrității. Magistrații susțin, că amendamentul care l-ar costa mandatul pe Dominic Fritz este constituțional pentru că fapta produce efecte chiar dacă a avut loc înainte de intrarea legii în vigoare.

De la ce ar fi pornit incendiul de la Institutul Clinic Fundeni. Focul a fost stins și nu există victime

Intervenție contra cronometru sâmbătă dimineață la Institutul Clinic Fundeni, din Capitală. Un incendiu izbucnit într-o rezervă din secția de Chirurgie a dus la evacuarea promptă a zeci de pacienți.