Vremea azi, 6 iulie 2024. Atmosferă frumoasă, dar și caniculă pe alocuri. Zonele în care va arde soarele

×
Publicitate

Astăzi se face mai cald. În zona Munteniei se instalează canicula și temperaturile urca până la 35 de grade. Nu vorbim deloc despre ploi, însă vântul are unele intensificări în sudul Banatului și în vestul Meridionalilor.

Vedem ce se întâmplă în fiecare regiune și începem cu Dobrogea și cu Bărăganul. Pe aici urmează o zi însorită și o amiază călduroasă, cu 33 de grade în Bărăgan. La malul marii o să fie ceva mai bine, iar în sudul litoralului se vor înregistră cel mult 27 de grade.

În Moldova sudică și în nordul Munteniei se face mai cald decât ieri, iar după prânz se ating tot 33 de grade. Norii apar destul de rar, nu sunt semne de ploaie, iar peste noapte se înseninează complet.

Vreme caldă găsim și în jumătatea nordică a Moldovei și în Bucovina, pe unde se vor înregistra 32 de grade. Domină atmosfera însorită, vântul adie plăcut, iar la noapte cerul se degajează și temperaturile coboară până la 12 grade în zona Bucovinei.

În nordul Transilvaniei și în Maramureș urmează o zi frumoasă, cu soare și vânt domol. Cel mai cald va fi pe la Satu Mare: 31 de grade. În restul provinciei avem temperaturi în jur de 29 de grade.

În ținuturile vestice se mai încălzește față de ziua trecută. La amiază, maximele se apropie de pragul caniculei în Banat, pe unde se ating 34 de grade la umbră. Cerul rămâne curat pe tot parcursul zilei, iar vântul are unele intensificări în sudul Banatului.

În Transilvania avem o dimineață cam rece în depresiuni. Soarele încălzește rapid atmosfera, iar după prânz temperaturile urcă până la 31, chiar 32 de grade în vestul provinciei. Norii apar sporadic, iar vântul nu pune probleme.

Temperaturile cresc și în zona Olteniei. După prânz se ating 33, chiar 34 de grade - pe la Slatina. Avem cer senin toată ziua și un vânt ceva mai insistent în regiunea montană.

Cam la fel va fi vremea și în sudul României: atmosferă cu soare pe tot parcursul zilei și temperaturi în creștere față de ziua trecută. În Lunca Dunării vorbim despre o amiază caniculară, cu 35 de grade în termometre.

Vremea în București

În București se face mai cald, iar la amiază maxima atinge pragul caniculei, de 35 de grade. Nu prea vedem norii, iar vântul abia se simte. Urmează o noapte senină și caldă, cu o minimă de 19 grade.

Vremea la munte

Temperaturile cresc și la munte, pe unde vremea devine caldă. Domină atmosfera însorită, nu sunt semne de ploaie, însă vântul bate ceva mai tare în Munții Banatului și în vestul Meridionalilor.

Vremea la mare

Pe litoral găsim tot vreme frumoasă și caldă, cu cer senin. Din când în când, vântul are unele intensificări. Temperaturile ajung la 30...31 de grade pe plajă, iar apa marii va avea în jur de 26 de grade.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
Citește și...
62459458
Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni. Temperaturi ridicate pentru această perioadă

Temperaturile vor fi peste cele obişnuite în această perioadă, în toată ţara, cu valori mai ridicate în sudul ţării, până la începutul lunii august, anunţă vineri meteorologii, care au făcut publică prognoza pentru intervalul 8 iulie - 5 august.

 

62450270
Vremea azi, 5 iulie. Se încălzește în toată țara. Vântul devine insistent la malul marii

Se încălzește în toată țara, iar în sud, în vest și pe partea estică, vremea devine călduroasă. Maximele ajung la 33 de grade în sud și în sud-est, iar cele mai scăzute temperaturi, de 24-25 de grade, se vor înregistra în estul Transilvaniei.  

62224547
Cod galben de ceaţă densă în România. Care sunt județele vizate

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, joi dimineaţa, o atenţionare nowcasting Cod galben de ceaţă densă în zeci de localităţi din judeţele Constanţa şi Tulcea, inclusiv în Delta Dunării.

 

Recomandări
Luca niculescu inquam george calin 7
Cele două variante de guvern luate în calcul de Luca Niculescu. Cum ar putea ajunge să depindă de voturile SOS România

Calculele pentru Guvernul Niculescu se complică și mai tare în condițiile în care PSD și PNL se situează pe poziții opuse. 

62529528
Bogdan Peşchir, un finanţator al campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, trimis în judecată pentru coruperea alegătorilor

Bogdan Peşchir, finanţatorul campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, a fost trimis în judecată de Parchetul General, în stare de libertate, sub aspectul comiterii infracţiunii de coruperea alegătorilor (874 acte materiale), în formă continuată.

841120882 1407033701599567 5606682001381316719 n
Alertă răpire copil. O fată de 12 ani a fost luată de pe stradă în Teleorman şi urcată într-o maşină. Foto cu suspectul

Poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la dispariţia unei fete de 12 ani, iar din cercetări a reieşit că a fost luată de pe o stradă din comuna teleormăneană Poroschia fără voinţa ei şi urcată într-o maşină de trei persoane, informează IPJ Teleorman.