Vremea azi, 30 aprilie. Temperaturi ridicate pentru această perioadă, cu maxime de 25 de grade

×
Publicitate

Vineri avem vreme caldă pentru această perioadă, dar după-amiază atmosfera devine instabilă în nord şi în nord-vest, de asemenea prin centru şi la munte.

Vor fi averse cu tunete şi fulgere, condiţii de grindină, iar cantităţile de apă pot depăşi 20 de litri pe metru pătrat.

În Dobrogea şi Bărăgan avem vreme caldă şi se anunţă o zi frumoasă. Temperaturile cresc simţitor faţă de ziua trecută. O situaţie similară găsim şi mai sus, în Moldova sudică şi în nordul Munteniei. Soarele străluceşte în cea mai mare parte a zilei, se face mai cald decât ieri, iar la amiază maximele vor atinge 23...24 de grade.

În jumătatea nordică a Moldovei şi în Bucovina prindem tot vreme caldă. După-amiaza norii se înmulţesc şi apar averse însoţite de tunete şi fulgere. De asemenea, vântul se înteţeşte şi se pot strânge peste 20 de litri de apă pe metru pătrat.

Cam la fel o să fie vremea şi în nordul Transilvaniei şi în Maramureş. În prima parte a zilei va fi soare, dar mai apoi se adună norii şi vin averse zgomotoase. S-ar putea să cadă şi grindină, iar temperaturile urcă până la 20...21 de grade.

Citește și
Meteorologii au prelungit avertizarea de ger în România. Precipitații mixte, polei și vânt, temperaturi de -19 grade
Meteorologii au prelungit avertizarea de ger în România. Precipitații mixte, polei și vânt, temperaturi de -19 grade

În ţinuturile vestice se anunţă o zi frumoasă şi caldă, dar pe spaţii mici s-ar putea să cadă câţiva stropi de ploaie. Nu e exclus să apară şi câteva averse, iar maximele vor atinge chiar şi 25 de grade.

În zona Transilvaniei avem vreme frumoasă până la orele amiezii. Apoi se înnorează şi vor fi averse însoţite de descărcări electrice şi de intensificări ale vântului. E posibil să cadă şi grindina şi se pot acumula cantităţi mari de apă.

În Oltenia urmează o zi plăcută şi caldă. Temperaturile câştigă 10...11 grade faţă de ziua trecută, iar astăzi vor ajunge la valori mai potrivite pentru începutul verii.

Şi în ţinuturile sudice găsim vreme frumoasă şi foarte caldă pentru acest moment al anului. Norii apar destul de rar, iar maximele ating 24...25 de grade Celsius.

În Bucureşti se face mai cald decât ar fi normal la această dată. Avem soare în cea mai mare parte a zilei, iar temperatura urca până la 25 de grade Celsius. La noapte se anunţă vreme bună şi plăcută, cu o minimă de 12 grade în termometre.

Şi la munte se încălzeşte, însă prindem vreme instabilă. În a doua parte a zilei apar averse torenţiale, însoţite de descărcări electrice şi de vânt intens. Vor fi și căderi de grindină şi se vor strânge cantităţi mari de apă.

Temperaturile cresc şi pe litoral. Va fi o zi destul de însorită, cu vânt activ şi maxime de 17...18 grade Celsius. Apa mării va fi, însă, foarte rece şi nu va avea mai mult de 11...12 grade.

Sâmbătă se face și mai cald, dar vremea rămâne instabilă. După-amiaza, în special în jumătatea nordică şi la munte vor fi averse zgomotoase. În rest avem vreme bună, dar pe înserat şi în noaptea de înviere aversele ajung şi prin sudul ţării. Vor fi și ploi torenţiale, o să cadă şi grindina şi se pot strânge cantităţi importante de apă.

Prima zi de Paște ne aduce atmosfera deosebit de caldă. Vremea se menţine instabilă, iar în nord şi în nord-vest, de asemenea prin centru vor fi perioade cu averse torenţiale, însoţite de descărcări electrice. Vor fi și condiţii de grindină, dar în restul ţării avem vreme mai bună.

Luni, temperaturile scad destul de mult, iar vremea devine răcoroasă în vest, în centru şi în nord. În general, va fi o zi plăcută, dar în nord şi în centru se mai adună norii, iar pe spaţii mici, o să picure trecător.

Meteorolog: De Paşte, vremea va fi mult mai caldă decât în mod normal,dar instabilitatea atmosferică rămâne accentuată

 

 

Vremea din weekend va fi mult mai caldă decât în mod normal pentru această perioadă, însă gradul de instabilitate atmosferică se va menţine ridicat la nivelul întregii ţări, a declarat pentru Agerpres. Oana Catrina, meteorolog de serviciu în cadrul Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM).

"În weekend-ul ce urmează, procesul de încălzire a vremii va continua, însă şi gradul de instabilitate atmosferică se va menţine temporar accentuat. Cu alte cuvinte, chiar dacă în acest weekend de sărbătoare, temperaturile ce urmează a se înregistra se vor situa cu mult peste cele climatologic specifice perioadei, trebuie să vă spun faptul că vom avea perioade cu instabilitate atmosferică. Concret, instabilitatea atmosferică se va manifesta prin accentuarea înnorărilor şi perioade în care se vor semnala averse, frecvente descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. Astfel de manifestări îşi vor face apariţia sâmbătă, în special după orele amiezii în jumătatea de nord a ţării şi la munte, doar pe arii restrânse în rest. În noaptea de sâmbătă spre duminică, local şi în partea de sud", a spus Catrina.

În ceea ce priveşte vremea de Paşte, specialistul ANM a afirmat că instabilitatea atmosferică se va semnala în nord-vestul, nordul şi parţial în centrul ţării, precum şi la munte şi doar pe suprafeţe mici, în rest.

"Pentru ziua de Paşte manifestările de instabilitate se vor semnala în nord-vestul, nordul şi parţial în centrul ţării, precum şi la munte şi doar pe suprafeţe mici, în rest. Trebuie să punctăm faptul că ploile vor avea şi caracter torenţial, astfel că în intervale scurte de timp, pe arii restrânse, se vor înregistra cantităţi de apă însemnate. Foarte probabil, izolat, vor fi şi căderi de grindină şi, posibil, vijelii. Ceea ce trebuie să precizăm este faptul că sâmbătă, în orele amiezii se vor înregistra temperaturi maxime cuprinse în generale între 18 şi 28 de grade, cele mai coborâte valori urmând a se înregistra în zona Litoralului. Minimele din noaptea de Înviere, la scara întregii ţări, vor fi cuprinse între 8 şi 18 grade, iar pe Litoral se va semnala ceaţă. În prima zi de Paşte aşteptăm în orele amiezii temperaturi maxime ce se vor încadra între 16 şi 20 de grade în zona Litoralului şi până în jurul a 30 de grade în sudul Olteniei şi al Munteniei. În noaptea de duminică spre luni, minimele se vor încadra între 8 şi 17 grade la scara întregii ţări", a subliniat meteorologul.

De asemenea, în a doua zi de Paşte, pe data de 3 mai, valorile de temperatură vor marca o scădere semnificativă faţă de zilele anterioare, astfel încât vremea va deveni răcoroasă în partea de vest, de centru şi de nord, dar se va menţine uşor mai caldă decât în mod normal în restul teritoriului.

"Vor fi înnorări temporare, însă ploi slabe se vor semnala pe arii restrânse în partea de nord, de centru şi izolat în restul zonelor. Temporar şi local, vântul va avea intensificări în majoritatea regiunilor, viteze mai mari urmând a se înregistra la rafală în zona montană înaltă. În ceea ce priveşte regimul termic, aş puncta faptul că valorile de temperatură vor marca o scădere faţă de zilele de weekend, astfel că maximele de luni de vor situa între 12 - 13 grade în Maramureş şi nord-estul Transilvaniei, până la 26 de grade în Muntenia şi în partea continentală a Dobrogei. Minimele vor fi cuprinse între 2 şi 12 grade. Cu alte cuvinte, ne aşteaptă în weekend-ul de urmează o vreme cu mult mai caldă decât în mod normal, dar în general instabilă", a menţionat Oana Catrina.

Pentru Capitală, în weekend-ul ce urmează se anunţă o vreme deosebit de caldă pentru această perioadă.

"Spre exemplu, sâmbătă la orele amiezii se vor înregistra 26 - 27 de grade. Pe parcursul zilei de sâmbătă cerul va fi variabil. Seara şi noaptea înnorările se vor accentua treptat şi, cel mai probabil, după orele 10 - 11, în Capitală îşi vor face apariţia averse şi descărcări electrice. Vor fi intensificări de scurtă durată ale vântului, în timpul ploilor. În noaptea de sâmbătă spre duminică, temperatura minimă va fi de 12 - 15 grade, iar pentru ziua de Paşte vremea va fi deosebit de caldă, cu o maximă în jurul a 29 de grade, în timp ce minima va fi între 14 şi 17 grade. În ziua de Paşte, cerul va fi variabil, mai mult senin pe parcursul zilei, iar vântul va sufla în general moderat", a punctat specialistul ANM.

Totodată, în a doua zi de Paşte, în Bucureşti, deşi valorile termice vor fi în scădere faţă de zilele precedente, vremea va fi uşor mai caldă decât în mod obişnuit. Cerul va fi variabil, vântul va avea intensificări temporare, iar temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 24 de grade, în timp ce în noaptea de luni spre marţi aceasta va coborî spre 9 grade Celsius, conform meteorologului ANM.

Articol recomandat de sport.ro
Radu Drăgușin s-a căsătorit cu Ioana Stan! Imagini cu superba soție a „Dragonului”
Radu Drăgușin s-a căsătorit cu Ioana Stan! Imagini cu superba soție a „Dragonului”
Citește și...
Meteorologii au prelungit avertizarea de ger în România. Precipitații mixte, polei și vânt, temperaturi de -19 grade
Meteorologii au prelungit avertizarea de ger în România. Precipitații mixte, polei și vânt, temperaturi de -19 grade

ANM a emis miercuri o informare care anunță vreme deosebit de rece, ger accentuat pe timpul nopții și dimineții, precipitații mixte, polei și intensificări ale vântului în mai multe zone ale României.

Vremea azi, 21 ianuarie 2026. De la ger, România trece brusc la temperaturi mai mari decât ar fi normal
Vremea azi, 21 ianuarie 2026. De la ger, România trece brusc la temperaturi mai mari decât ar fi normal

Astăzi avem încă o dimineață geroasă în cea mai mare parte a țării. Amiaza, însă, aduce vreme frumoasă și cer senin aproape peste tot. De această dată, soarele reușește să ridice temperaturile spre valori normale în multe zone. 

Cum va fi vremea în următoarele 4 săptămâni. Meteorologii ANM au estimat de când se mai încălzește
Cum va fi vremea în următoarele 4 săptămâni. Meteorologii ANM au estimat de când se mai încălzește

Vremea se schimbă în următoarele săptămâni în România, potrivit prognozei meteo pentru intervalul 19 ianuarie - 16 februarie 2026.

Recomandări
Meteorologii au prelungit avertizarea de ger în România. Precipitații mixte, polei și vânt, temperaturi de -19 grade
Meteorologii au prelungit avertizarea de ger în România. Precipitații mixte, polei și vânt, temperaturi de -19 grade

ANM a emis miercuri o informare care anunță vreme deosebit de rece, ger accentuat pe timpul nopții și dimineții, precipitații mixte, polei și intensificări ale vântului în mai multe zone ale României.

LIVE UPDATE. O lume întreagă așteaptă discursul președintelui Donald Trump la Forumul Mondial de la Davos
LIVE UPDATE. O lume întreagă așteaptă discursul președintelui Donald Trump la Forumul Mondial de la Davos

Toate privirile sunt astăzi îndreptate spre Davos, unde președintele SUA Donald Trump va ține un discurs, la scurt timp după ce și-a dublat oferta de achiziție a Groenlandei, afirmând că „nu există cale de întoarcere”.

„Cel mai bun discurs al unui lider mondial din ultimii ani”. De ce a fost aplaudat furtunos premierul Canadei la Davos
„Cel mai bun discurs al unui lider mondial din ultimii ani”. De ce a fost aplaudat furtunos premierul Canadei la Davos

Discursul premierului Canadei, Mark Carney, la Forumul din 2026 de la Davos a provocat aplauze prelungite, notează BBN Bloomberg, care a făcut și o trecere în revistă a modului în care a fost receptat în media internațională acest discurs.