Vremea azi, 3 martie. Zonele în care vor apărea ploi slabe

×
Publicitate

Duminică avem încă o zi caldă pentru luna martie. Predomină vremea închisă şi doar în regiunile vestice găsim soare şi atmosferă plăcută. Mai vin câteva ploi slabe la munte, în Maramureş şi pe zone mai restrânse în jumătatea estică a țării.

Temperaturile ajung din nou la valori peste normalul perioadei. Vor fi 8 grade la Miercurea Ciuc şi Suceava şi 18 grade la Timişoara.

În Dobrogea şi Bărăgan găsim mulţi nori, ploi slabe sporadice şi temperaturi în scădere. După prânz, se vor înregistra cel mult 11 grade Celsius.

În Moldova sudică şi în nordul Munteniei, atmosfera va fi închisă, apar şi câteva ploi izolate, iar la munte la altitudini mari vor fi precipitaţii mixte. Temperaturile se opresc la 10 grade.

În jumătatea nordică a Moldovei şi în Bucovina se răcoreşte uşor. Avem o zi cam neplăcută, cu cer acoperit, câţiva stropi de ploaie şi cel mult 10 grade la amiază.

În nordul Transilvaniei şi prin Maramureş, cerul se umple de nori şi din când în când, o să plouă slab. Temperaturile mai scăzute decât ieri, vor ajunge până la 15 grade.

În schimb, în vestul ţării, găsim vreme bună, soare şi atmosferă plăcută. Se mai încălzeşte puţin şi la amiază se vor înregistra în jur de 18 grade Celsius.

În Transilvania, se anunţă vreme neplăcută, mulţi nori şi ploi mai ales în estul provinciei. În zona Carpaţilor Meridionali, la altitudini mari apar precipitaţii mixte. Temperaturile scad uşor şi la amiză se vor atinge 14 grade la Târgu Mureş.

În Oltenia, ne aşteaptă o zi schimbătoare, cu înnorări, dar şi scurte perioade cu soare. Vântul va avea unele intensificări, iar maximele vor ajunge la 14 grade.

În sudul ţării, se anunţă vreme închisă, ploi sporadice şi temperaturi de până la 12 grade în Lunca Dunării.

Vremea azi, în Bucureşti

În Bucureşti, cerul rămâne acoperit de nori, o să picure din când în când şi vântul va sufla slab. Temperatura aerului scade uşor şi la amiază se vor înregistra în jur de 10 grade.

Vremea azi, la munte

În zonele de munte, atmosfera va fi închisă. Trecător o să mai plouă slab, iar în zonele înalte din masivele sudice, mai vin ceva precipitaţii mixte. Vântul devine mai insistent în Munţii Banatului şi în vestul Carpaţilor Meridionali, iar temperaturile din staţiuni, vor fi comparabile cu cele de ieri.

Prognoza meteo pentru următoarele zile

În Bucureşti, luni se face mai cald şi la amiază temperatura urcă pană la 14 grade. Soarele se arată trecător, iar în noaptea următoare se adună norii de ploaie.

Marţi vremea rămâne închisă, o să plouă din când în când şi vântul va crește în intensitate. Se răcoreşte uşor şi la amiază se vor înregistra 11 grade.

Miercuri temperaturile mai scad puţin şi se vor apropia de normalul perioadei. Se mai adună norii pe parcursul zilei, o să picure puţin şi vântul va fi activ. În noaptea de miercuri spre joi, minima coboară la 5 grade.

În zonele de munte, ziua de luni ne-aduce tot vreme caldă. Vedem puţin soarele printre nori, iar în Carpaţii Meridionali, mai vin câţiva stropi de ploaie. Vântul are unele intensificări în masivele sud-vestice.

Marţi o să plouă, vor fi averse şi se pot semnala şi fenomene electrice, iar la altitudini mari, o să ningă sau o să cadă lapoviţă.

Miercuri temperaturile scad uşor. Cerul rămâne acoperit de nori, vor fi precipitaţii mixte şi vântul devine mai activ.

Articol recomandat de sport.ro
Revoltă în Spania după gravul accident feroviar din Toledo: "Ne-am săturat, ești un dezastru!"
Revoltă în Spania după gravul accident feroviar din Toledo: "Ne-am săturat, ești un dezastru!"
Citește și...
62209764
Vremea azi, 2 martie. Vor fi înnorări persistente în cea mai mare parte a țării

Sâmbătă avem înnorări persistente în cea mai mare parte a ţării. O să picure trecător în vest, în sud-vest, în centru şi în sud, iar vântul o să bată mai tare în sudul Banatului şi la munte.

62421839
Prognoza meteo pentru luna martie. Meteorologii anunţă temperaturi peste cele normale

Meteorologii au emis prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni.

62347437
Meteorologii anunţă temperaturi peste cele normale în această perioadă, pe tot parcursul lunii martie

Temperaturile se vor situa peste cele specifice pe tot parcursul lunii martie, anunţă vineri meteorologii, care au făcut publică prognoza pentru luna martie.

 

Recomandări
Suspect retinut carfil
Ucraineanul suspectat de sabotajul de la Carfil, arestat în Polonia, se opune extrădării în România. Ce țintă mai avea rețeaua

Poliția poloneză a reținut la Varșovia un cetățean ucrainean suspectat de implicare în pregătirea unui sabotaj la Carfil Brașov. Anunțul a fost făcut miercuri seară, de autoritățile de la Varșovia.

Ipoteza accident tren spania
S-a aflat cauza tragediei feroviare din Spania, în care au murit cel puțin 68 de oameni. Filmul accidentului

Tragedie feroviară de proporții în Spania. Două trenuri de pasageri s-au ciocnit, apoi vagoanele deraiate au luat foc. Cel puțin 68 de oameni au murit și sunt sute de răniți.

Vlcsnap 2026 10 28 19h32m04s125
Ordinele de protecție emise împotriva minorilor aproape s-au triplat din 2023. Doar anul acesta au fost emise peste 100

Numărul ordinelor de protecție provizorii emise împotriva copiilor aproape că s-a triplat din 2023 încoace, o arată datele Poliției Române.