Vremea azi, 3 ianuarie. Ninsori abundente și viscol puternic în anumite regiuni

×
Publicitate

Vremea se menține caldă. O să plouă în vest, în nord și în centru, iar vântul prinde putere la munte, pe partea nord-vestică, în zona centrală și în estul țării.  

Pe crestele Carpaților o să ningă abundent și va fi viscol puternic. Maximele se încadrează între 4 grade în depresiuni și 13-14 grade în sudul țării.

Vremea în țară

Vedem ce se întâmplă în fiecare regiune și începem cu Dobrogea și cu Bărăganul. Găsim vreme schimbătoare, soare cu nori, poate și câteva ploi slabe, trecătoare. Se mai încălzește puțin și maximele ajung la 12, poate chiar 13 grade.

Și mai sus, în Moldova sudică și în nordul Munteniei o să fie mai cald decât ar trebui. Temperaturile urcă până la 10 grade. Vedem puțin soarele printre nori, dar pe parcursul zilei o să vină și câțiva stropi de ploaie.

În jumătatea nordică a Moldovei și în Bucovina se adună norii și o să picure trecător. Nu lipsesc perioadele însorite, iar vântul se întețește și ajunge la 50 de km/h în zonele joase. La munte vin precipitații sub toate formele, iar la altitudini mari va fi viscol puternic.

În nordul Transilvaniei și în Maramureș cerul rămâne acoperit pe tot parcursul zilei. O să plouă, iar vântul agită atmosfera. Cu toate acestea, vremea rămâne caldă pentru data din calendar și se ating 10 grade.

În ținuturile vestice găsim tot atmosferă închisă, cu ploi în zonele joase și lapoviță și ninsoare în zona montană înaltă. Pe creste se depune strat de zăpadă și vântul bate tare, cu peste 100 de km/h.

Nici în Transilvania nu vedem soarele. Vin și câteva reprize de ploaie, iar vântul are intensificări și atinge viteze de 50 de km/h. La munte, la altitudini mari, ninge sau cade lapoviță, iar în primele ore în depresiuni s-ar putea să se formeze polei. Maximele ajung la 9 grade pe partea vestică.

În Oltenia se înnorează din când în când, iar dimineața sunt ceva condiții de ceață pe la câmpie. Pe spații mici e posibil să plouă trecător, iar după prânz temperaturile urcă până la 10 grade pe la Drobeta Turnu Severin.

În ținuturile sudice e posibil să se formeze ceață în primele ore. Apoi vedem puțin soarele printre nori și nu e exclus să vină și câțiva stropi de ploaie. Vremea rămâne caldă, iar în Lunca Dunării se pot atinge chiar și 13-14 grade.

Vremea în București

În București avem vreme schimbătoare, cu înnorări, perioade cu soare și vânt activ. Condițiile de ploaie sunt foarte reduse, iar maxima atinge 11 grade. La noapte norii se risipesc și se face mai cald decât noaptea trecută: minima ajunge la 4 grade.

Vremea la munte

La munte înnorările persistă, dar se mai încălzește față de ieri. În masivele vestice și nordice vin precipitații abundente: ploi în zonele mai joase și lapoviță și ninsoare la altitudini mari. Vântul are intensificări. În zonele înalte din Apuseni și din Orientali suflă cu peste 100 de km/h, iar asta înseamnă viscol puternic.

Articol recomandat de sport.ro
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Citește și...
62330390
Cod galben de vânt puternic în România. Meteorologii au emis o avertizare nowcasting

Meteorologii au emis o avertizare nowcasting cod galben, valabilă în mai multe localităţi din judeţele Arad şi Bihor.

 

62304634
Vremea se va schimba radical în următoarele săptămâni. Prognoza pentru luna ianuarie

Temperaturile vor fi peste cele specifice în prima săptămână din ianuarie, anunţă marţi meteorologii, care precizează că vor urma două săptămâni cu temperaturi sub cele normale în întreaga ţară.

62209764
Vremea azi, 2 ianuarie 2024. Zonele în care se vor înregistra ploi sau ninsori slabe. Care vor fi maximele termice

Vremea rămâne caldă și marți. Maximele pleacă de la 3 grade în depresiuni și ajung la 12 grade în Oltenia. Norii apar în majoritatea zonelor. În sud-est o să plouă puțin, iar în Carpații Orientali o să cadă un pic de lapoviță și ninsoare.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 19 17h47m21s027
Filmul atacului de la școala din Bistrița. Copiii au sărit să se lupte cu agresorul. Dezvăluirea tristă a bunicului său. VIDEO

Atac sângeros la o școală din orașul Bistrița. O profesoară de matematică și un elev au ajuns la spital după ce au fost înjunghiați de un copil de 13 ani. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h42m47s513
Ministru propus de PSD, la audieri: ”Prostia este ca betonul: odată turnat, se întărește pentru totdeauna”

Pentru a treia oară în numai 4 luni, Parlamentul audiază o nouă echipă de miniștri. La Agricultură, discuțiile despre subvențiile pentru stuf s-au transformat într-un schimb de replici acide. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h16m02s964
Valuri de violențe și jafuri în Franța și Italia. Ministrul francez de Interne a recunoscut că poliția „a pierdut controlul”

Primarii orașelor franceze pot impune restricții parțiale de circulație pe timpul nopții pentru a proteja populația și magazinele. Măsura a fost luată de premierul Sébastien Lecornu după un weekend de violențe și jafuri.