Vremea azi, 28 iunie 2024. Temperaturi ridicate în cea mai mare parte din țară. Unde va ploua și care sunt maximele zilei

×
Publicitate

Vineri avem vreme călduroasă în cea mai mare parte a țării. Maximele pleacă de la 26 de grade în Maramureș și nord-vestul Transilvaniei și ajung la 35 de grade în Muntenia și în sudul Moldovei.  

Aversele se întorc după-amiază în vest, în nord-vest și în zonele de munte.

Vedem ce se întâmplă în fiecare regiune și începem cu Dobrogea și cu Bărăganul. Pe aici se mai încălzește puțin față de ziua trecută. Temperaturile urcă până la 34 de grade în Bărăgan. Atmosfera se menține însorită toată ziua, iar vântul devine ceva mai activ pe litoral.

În Moldova sudică și în nordul Munteniei se face mai cald decât joi. În această zonă o să avem caniculă și 35 de grade, la umbră. Norii apar destul de rar. Crește disconfortul termic, așa că aerul devine greu de respirat după prânz.

Și în jumătatea nordică a Moldovei și în Bucovina se face foarte cald. Maximele ajung pe la 33-34 de grade. Vântul nu prea simte și doar pe la munte s-ar putea să apară câțiva nori de ploaie.

În nordul Transilvaniei și în Maramureș o să plouă, în special după orele amiezii. Vor fi averse destul de consistente, cu tunete, fulgere și intensificări ale vântului. Pe aici se ating cele mai mici temperaturi din țară, de 26-27 de grade.

În vestul țării avem soare și vreme bună în prima parte a zilei. Apoi instabilitatea crește din nou. Apar alte ploi zgomotoase, care pot aduce peste 20 de litri de apă pe metru pătrat.
Maximele se opresc pe la 30 de grade.

În Transilvania este răcoare acum dimineața în depresiuni. Apoi soarele încălzește rapid atmosfera, iar în vestul provinciei se ating 32, poate 33 de grade. Și tot în vest, dar și la munte, spre seară apar câteva reprize de ploaie.

În Oltenia scăpam de ploi. O să avem, însă, o amiază călduroasă, cu soare arzător și până la 33-34 de grade. Căldura persistă în sudul României. Temperaturile ajung la 34-35 de grade. Nici vineri nu sunt semne de ploaie și disconfortul termic crește după prânz.

Vremea în București

În București avem încă o zi însorită și o amiază foarte caldă, cu 34 de grade la umbră. La noapte se înseninează complet. Se ating 20 de grade în centru și 17 grade la marginea orașului.

Vremea la munte

La munte se mai încălzește puțin față de joi. Atmosfera devine instabilă după orele amiezii. O să plouă în masivele din vestul și din nordul țării. Vor fi averse destul de abundente și s-ar putea să cadă grindina.

Vremea pe litoral

Și pe litoral se face mai cald. Temperaturile urca până la 31 de grade. Cerul se păstrează curat toată ziua. Vântul devine ceva mai insistent, iar apa mării are 24-25 de grade.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Arbitrul a văzut nebunia din Rayo Vallecano - Bilbao și a oprit meciul! Partida a fost suspendată
FOTO Arbitrul a văzut nebunia din Rayo Vallecano - Bilbao și a oprit meciul! Partida a fost suspendată
Citește și...
62447739
ANM a extins avertizarea de ploi torențiale. Județele care vor fi cuprinse de vijelii și grindină. HARTĂ

Ploile torențiale nu părăsesc România. Meteorologii au emis joi dimineață un nou cod galben de instabilitate atmosferică, valabil până vineri, ora 3:00.

62278900
Vremea azi, 27 iunie 2024. Ploi torențiale și vijelii în mare parte din țară. Regiunea unde se anunță o zi superbă

Ziua de astăzi ne-aduce vreme caldă, chiar foarte caldă în Oltenia și în Muntenia. Pe aici se ating 34...35 de grade la umbră și disconfortul termic se menține ridicat.

62457179
Avertizare meteo. Cod roşu de furtună în zeci de localităţi din județele Gorj și Dolj. Care sunt zonele vizate

Meteorologii au emis, miercuri seară, avertizare cod roşu de furtună pentru zeci de localităţi din judeţele Gorj şi Dolj.

Recomandări
luca-niculescu
Premierul desemnat, Luca Niculescu, anunţă măsurile în privinţa pensiilor: „Cu prioritate pentru pensionarii cu pensii mici”

Premierul desemnat Luca Niculescu a afirmat, sâmbătă, despre programul de guvernare la care lucrează, că îşi propune să identifice soluţii pentru creşterea veniturilor, cu prioritate pentru pensionarii cu pensii mici. 

Screenshot 2026 10 10 172622
Scandal la ANM. Parfumuri de 120.000 de lei, sutiene și haine de lux, cumpărate din banii instituției. Ministrul cere demisii

Parfumuri de aproape 120.000 de lei, haine și accesorii de lux, dar și produse cosmetice.

10 august inquam photos adriana neagoe
Dosarul 10 august. Faptele se prescriu, după mai bine de 8 ani. Nimeni nu va mai putea fi tras la răspundere penală

Sâmbătă, 10 octombrie 2026, se prescriu faptele din dosarul 10 august. La mai bine de 8 ani de la intervenţiile în forţă din timpul protestului din Capitală, dosarul se judecă abia la Curtea Militară de Apel.