Vremea azi, 26 noiembrie. Maximele pleacă de la 3 grade în Bucovina şi ajung la 13 grade în vestul Transilvaniei

×
Publicitate

Ziua de marți ne-aduce vreme caldă în centrul şi în sud-vestul ţării, de asemenea, la munte.

În zona intracarpatică se adună norii, iar pe seară vin şi ceva precipitaţii slabe. În rest domină atmosfera însorită, iar maximele pleacă de la 3 grade în Bucovina şi ajung la 13 grade în vestul Transilvaniei şi în sudul Banatului.

Vremea în fiecare regiune

Vedem ce se întâmplă în fiecare regiune şi începem cu Dobrogea şi cu Bărăganul. Pe-aici, la începutul zilei e posibil să apară ceaţă. Apoi se arată soarele şi se mai încălzeşte puţin faţă de ziua trecută. În Bărăgan temperaturile urcă până la 10 grade.

O situaţie similară găsim şi mai sus, în Moldova sudică şi în nordul Munteniei: condiţii de ceaţă dimineaţa şi soare mai târziu. Vântul adie plăcut, iar la amiază se vor înregistra în jur de 7 grade.

În jumătatea nordică a Moldovei şi în Bucovina se anunţă tot o zi frumoasă. La amiază avem soare şi vreme bună, însă va fi destul de frig. Pe seară şi la noapte, în Bucovina şi la munte se adună câţiva nori şi e posibil să apară precipitaţii slabe.

În nordul Transilvaniei şi în Maramureş găsim vreme schimbătoare, cu înnorări şi perioade însorite. În miezul zilei maximele se încadrează între 7 şi 12 grade, iar la apropierea serii o să picure trecător sau o să burniţeze în unele zone.

În ţinuturile vestice soarele se arata trecător, însă va fi destul de cald pentru acest moment al anului. În sudul Banatului, pe la Reşita se vor înregistra 13 grade. Vântul nu pune probleme, dar pe seară şi la noapte vin câteva ploi slabe.

În Transilvania avem o dimineaţă rece în depresiuni. În plus, în toată provincia s-a lăsat ceaţa la începutul zilei. Apoi vedem şi soarele printre nori, iar temperaturile cresc faţă de ieri şi ajung la valori peste normalul perioadei.

În Oltenia, în primele ore avem puţină ceaţă pe la câmpie. Apoi atmosfera se menţine însorită toată ziua. Maximele rămân la valori similare cu cele de ieri: vor fi 12 grade pe la Drobeta Turnu Severin, iar asta înseamnă vreme caldă pentru sfârşitul lunii noiembrie.

În sudul României norii apar destul de rar - mai ales în zonele deluroase. Pe la câmpie avem cer senin în cea mai mare parte a zilei. Temperaturile urcă până la 10 grade după prânz, însă la noapte minimele ajung la valori negative în toată provincia.

Vremea în Bucureşti

În Bucureşti continua vremea frumoasă. Cerul rămâne curat, iar vântul NU pune probleme. Maximă, la fel ca ieri, ajunge pe la 10 grade. La noapte minimele ating minus 1 grad în centrul oraşului şi minus 4 grade la periferie.

Vremea la Munte

La munte găsim vreme destul de bună, soare şi ceva înnorări în Carpaţii Occidentali. Temperaturile cresc şi o să fie mai cald decât ar trebui. Pe crestele montane se intensifică vântul, iar la noapte norii apar în majoritatea masivelor şi pot aduce precipitaţii slabe.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Transfer pentru Ianis Hagi: ”S-a ajuns la un acord”
NEWS ALERT Transfer pentru Ianis Hagi: ”S-a ajuns la un acord”
Citește și...
62496079
Cum va fi vremea în următoarele două săptămâni. Prognoza meteo pe regiuni

Vremea va continua să fie oscilantă în următoarele două săptămâni (25 noiembrie - 8 decembrie), cu perioade în care maximele vor fi de 10 - 11 grade, dar şi cu intervale în care valorile termice vor coborî spre 3 - 4 grade.

62497653
Vremea azi, 23 noiembrie. Se răceşte în cea mai mare parte a ţării. Ninge la munte în nord-vest şi în centru

Sâmbătă se răceşte în cea mai mare parte a ţării. O să mai ningă la munte, în nord-vest şi în centru, iar pe partea sud-estică vor fi condiţii de ploaie sau lapoviţă.

62500088
Cod roșu de viscol foarte puternic în șapte județe. Regiunile din România deja afectate

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o serie de noi avertizări Cod roşu, Cod portocaliu şi Cod galben de vreme severă, valabile în peste jumătate din ţară, până sâmbătă seara.

Recomandări
Instant luca niculescu usr 005inquam photos octav ganea
Luca Niculescu: Aş prefera un guvern politic. Discuţiile sunt deschise şi nu vreau să-mi închid nicio poartă de dialog

Premierul desemnat, Luca Niculescu, a declarat luni, după întâlnirea cu liderii USR, că ar prefera un guvern politic, dar că discuţiile sunt "deschise", deoarece nu vrea să închidă "nicio poartă de dialog".

Crevedia
Procesul exploziei de la Crevedia poate începe după doi ani de întârzieri. Despăgubiri cerute: 53 de milioane de euro

Judecătoria Răcari a dispus luni începerea judecării pe fond a dosarului exploziei de la Crevedia, în care patronii stației GPL, Ionuț Doldurea și Cosmin Stângă, au fost trimiși în judecată. Tragedia din august 2023 s-a soldat cu 6 morți și 54 de răniți.

Whatsapp image 2026 10 12 at 12 57 42 1
România va avea unul dintre cele mai mari sisteme de stocare a energiei din Europa de Est. Investiție de 46 milioane de euro

România se pregătește să pună în funcțiune unul dintre cele mai mari sisteme de stocare a energiei în baterii din Europa Centrală și de Est.