Vremea azi, 23 noiembrie. Se răceşte în cea mai mare parte a ţării. Ninge la munte în nord-vest şi în centru

×
Publicitate

Sâmbătă se răceşte în cea mai mare parte a ţării. O să mai ningă la munte, în nord-vest şi în centru, iar pe partea sud-estică vor fi condiţii de ploaie sau lapoviţă.

Vântul bate destul de tare în sud, în centru şi în ţinuturile estice, iar maximele se opresc pe la 9 grade în sud-estul României.

Vremea în fiecare regiune

 

Vedem ce se întâmplă în fiecare regiune şi începem cu Dobrogea şi cu Bărăganul. Pe aici mai apar ceva înnorări, poate şi precipitaţii slabe. Se arata şi soarele pe parcursul zilei, dar vântul continua să agite atmosfera şi temperaturile scad simtor. Dupe cele 14...15 grade de ieri, astăzi vor fi CEL MULT 9 grade la Constantă şi la Tulcea.

Mai sus, în Moldova sudică şi în nordul Munteniei găsim vreme schimbătoare, vânt intens şi temperaturi scăzute, în jur de 5...6 grade. S-ar putea să picure în unele regiuni, iar la noapte se face mai frig şi vor fi în jur de MINUS 3 grade.

În jumătatea nordică a Moldovei şi în Bucovina mai pot să apară ceva fulguieli în special în zonele montane. Maximele se opresc pe la 2...3 grade, însă din cauza vântului vom simţi valori mai scăzute de atât.

În nordul Transilvaniei şi în Maramureş atmosfera se menţine rece toată ziua şi temperaturile NU reuşesc să treacă de ZERO grade. Mai vin câteva ninsori slabe, iar la începutul zilei este ceaţă în unele zone. La noapte sunt anunţate MINUS 8 grade la Cluj-Napoca.

Vremea se răceşte şi în ţinuturile vestice. Astăzi vor fi CEL MULT 3...4 grade în Banat. O să mai ningă puţin, în special în Crisana, dar vedem şi soarele printre nori.

În Transilvania temperaturile scad accentuat. Ieri au fost 13 grade la Sibiu, iar maximă de astăzi este de ZERO grade. Avem o zi cam mohorâtă, cu vânt puternic şi ninsori slabe, trecătoare. La munte o să fie în continuare viscol şi vântul poate trece de 100 Km/h.

În Oltenia avem o zi destul de însorită, fără precipitaţii, dar vântul se intensifică şi aici. Atinge viteze de 50...70 KM/h. Maximele se opresc pe la 5...6 grade- valori mai scăzute decât ar fi normal în acest moment al anului.

În ţinuturile sudice e posibil să picure trecător. Sunt şi condiţii de lapoviţă. Cerul se degajează mai târziu. Vântul rămâne destul de insistent, iar temperaturile ajung cu greu pe la 8 grade. Ieri s-au înregistrat în jur 15 grade în Lunca Dunării.

Vremea în Bucureşti

 

În Bucureşti găsim vreme schimbătoare, înnorări, vânt activ şi o maximă de 7...8 grade. Urmează o noapte rece, cu MINUS 2 grade în centru şi MINUS 5 grade la marginea oraşului.

Vremea la Munte

 

La munte se face FOARTE frig. O să mai ningă puţin în unele masive. Vântul bate cu putere pe parcursul zilei şi asta înseamnă ninsoare viscolită. În zonele înalte vor fi rafale de peste 90...100 Km/h.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Un pachet de mușchi: Nick Walker a câștigat Mr Olympia și a primit o sumă colosală
FOTO Un pachet de mușchi: Nick Walker a câștigat Mr Olympia și a primit o sumă colosală
Citește și...
62500088
Cod roșu de viscol foarte puternic în șapte județe. Regiunile din România deja afectate

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o serie de noi avertizări Cod roşu, Cod portocaliu şi Cod galben de vreme severă, valabile în peste jumătate din ţară, până sâmbătă seara.

62443562
Vremea azi, 22 noiembrie. O zi cu vânt și precipitații sub toate formele. Zona în care stratul de zăpadă va depăși 20 de cm

Ziua de vineri, 22 noiembrie, aduce vreme închisă, vânt și precipitații sub toate formele, aproape peste tot. Maximele se vor situa între 2 grade în regiunile nordice și 16 grade în sud-estul țării.

62423252
Avertizare ANM de vreme severă imediată. Cod galben în județe din Oltenia și Transilvania

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, joi, avertizări nowcasting Cod galben de vânt, valabile în orele următoare în zone din trei judeţe situate în Oltenia şi Transilvania.

Recomandări
F 16 romania id53709 inquam photos octav ganea
Culmea ironiei. Deși românii primesc mai multe avioane F-16, piloții militari zboară mai puțin. Miruță: „Avem puțini piloți”

Ministrul interimar al Apărării, Radu Miruță, a declarat într-un interviu pentru Pro TV că România are mai puțini piloți decât avioane de luptă și a recunoscut faptul că orele de zbor ale militarilor au scăzut constant din 2022 până în 2025.

Kimberly guilfoyle gettyimages 2216537913
Reacția Atenei după ce ambasadoarea SUA în Grecia a spus că americanii ar fi contribuit la „căderea” Guvernului României

Purtătorul de cuvânt al guvernului grec, Pavlos Marinakis, respinge relatarea WSJ, spunând că nu s-a pus niciodată problema unei amenințări la adresa guvernului grec și că așa ceva nu ar fi fost tolerat.

Agerpres siegfried muresan conferinta parlament
Miniștrii lui Siegfried Mureșan, audiați în Parlament. Singurul aviz pozitiv dat de comisiile de specialitate

Şase miniştri din Cabinetul propus de Siegfried Mureşan sunt audiaţi luni în comisiile de specialitate. După patru audieri, parlamentarii au dat un aviz pozitiv doar pentru Tanczos Barna.