Vremea azi, 24 martie. Temperaturile trec de 20 de grade Celsius

×
Publicitate

Ziua de vineri ne aduce soare şi vreme mult mai caldă decât ar fi normal. Vântul nu pune probleme, însă la începutul zilei o să fie ceaţă în unele zone. Maximele pleacă de la 13-16 grade pe litoral şi ajung la 22-23 de grade în Moldova şi în Banat.

În Dobrogea şi Bărăgan găsim vreme frumoasă, dar şi condiţii de ceaţă în orele dimineţii. Temperaturile cresc faţă de ziua trecută şi ajung la 20 de grade în Bărăgan. Pe litoral va fi mai răcoare şi se vor înregistra cel mult 16 grade.

În Moldova sudică şi în nordul Munteniei se anunţă o zi însorită şi o amiază foarte caldă pentru acest moment al anului. Temperaturile urcă până la 20-21 de grade- valori potrivite pentru începutul lunii mai.

Şi în jumătatea nordică a Moldovei şi în Bucovina avem soare, atmosferă plăcută şi temperaturi mult mai ridicate decât ar fi normal. Se mai încălzeşte puţin faţă de joi: se ating 22, poate 23 de grade. La noapte se adună norii, dar e puţin probabil să plouă.

În nordul Transilvaniei şi în Maramureş atmosfera se menţine însorită toată ziua. Temperaturile ajung la valori agreabile după prânz. Vor fi în jur de 19-20 de grade. Peste noapte se înnorează şi s-ar putea să picure trecător.

Condiţii meteo foarte bune găsim şi în vestul României: soare, vânt domol şi temperaturi neobişnuit de mari pentru data din calendar. Se ating 22-23 de grade, iar după lăsarea nopţii apar câţiva nori de ploaie şi în această zonă.

În Transilvania avem o dimineaţă cam rece, mai ales în depresiuni, pe unde sunt şi condiţii de ceaţă. Apoi, soare încălzeşte rapid atmosfera şi se face mult mai cald decât ar trebui. Maximele se apropie de 20 de grade.

În Oltenia se anunţă o zi foarte plăcută, deşi acum dimineaţă este ceaţă în unele zone. Se mai încălzeşte faţă de joi şi temperaturile ajung pe la 20 de grade. La noapte vor fi în jur de 6-7 grade şi o să apară din nou ceaţa.

Şi în ţinuturile sudice avem vreme frumoasă şi temperaturi în creştere. Nu prea zărim norii, vântul rămâne domol, iar pe la amiază se ating 20-21 de grade.

Vremea azi, în Bucureşti

În Bucureşti se încălzeşte şi mai tare. Joi au fost 18 grade; vineri maxima ajunge pe la 21 de grade şi atmosfera devine foarte plăcută după prânz. Spre seară apar ceva înnorări, dar fără ploi. La noapte e posibil să se formeze ceaţa şi temperatura coboară până la 7 grade.

Vremea azi, la munte

Şi la munte găsim vreme caldă pentru această perioadă şi temperaturi mai ridicate decât ieri. Norii apar destul de rar. Dimineaţa sunt condiţii de ceaţă pe vai şi în depresiuni, iar la noapte vântul prinde putere în Carpaţii Occidentali.

Prognoza meteo pentru următoarele zile

În Bucureşti, ziua de sâmbătă se încălzeşte şi mai tare. Temperatura urca până la 23 de grade. Vântul devine mai insistent, iar spre seară s-ar putea să apară o ploaie de scurtă durată.

Duminică temperaturile scad, dar tot va fi mai cald decât ar trebui. Maxima ajunge pe la 18 grade. Vântul rămâne activ şi este posibil să plouă pe parcursul zilei.

Luni se mai încălzeşte puţin: vor fi 20 de grade pe la amiază. Creşte şi instabilitatea, iar spre seară apar averse, cu tunete şi fulgere.

La munte, sâmbătă se răceşte. Ploile cuprind aproape toată zona montană. Vântul bate tare pe creşte şi depăşeşte viteze de 70...80 km/h. Sâmbătă-noapte, la altitudini mari, o să cadă lapoviţă şi ninsoare.

Duminică temperaturile continuă să scadă. Mai vin câteva ploi de scurtă durată, dar se arată şi soarele printre nori.

Luni se face mai frig. Precipitaţiile se extind în majoritatea masivelor, iar în Carpaţii Meridionali vor fi ploi torenţiale şi descărcări electrice. Pe seară şi în noaptea următoare, vor domina ninsorile.

Articol recomandat de sport.ro
Eugenie Bouchard se plânge după doar 24 de ore la noul job: ”Unii asta cred”
Eugenie Bouchard se plânge după doar 24 de ore la noul job: ”Unii asta cred”
Citește și...
Alertă Cod roşu de grindină de mari dimensiuni, averse şi vijelii în mai multe localități, marți după-amiază

Localităţi din judeţul Mureş se vor afla sub o avertizare nowcasting Cod roşu de averse, vijelii şi descărcări electrice, marți după-amiază, informează Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).

Codul roșu de caniculă s-a extins. Până când vom fi sub asediul căldurii extreme | HARTĂ

ANM a emis noi avertizări de vreme extremă, valabile marți, 30 iunie. Cea mai mare parte a țării se va afla sub cod roșu de caniculă, în timp ce mai multe județe vor fi afectate de furtuni puternice, vijelii și grindină.

Încă o zi cu peste 40 de grade în România. Cod roşu şi Cod portocaliu de caniculă extremă, extinse

România continuă să se afle sub atenţionări Cod roşu şi Cod portocaliu de caniculă extremă pe parcursul zilei de marţi, când, din nou, se vor înregistra temperaturi de peste 40 de grade Celsius, conform ANM.

Recomandări
Prepedintele Nicușor Dan, despre criza politică: ”Responsabilitatea este la partide. Aștept să vină cu soluția de majoritate”

Președintele Nicușor Dan a susținut, în urmă cu puțin timp, o declarație de presă, care a fost transmisă LIVE pe www.stirileprotv.ro.

Fragmente de dronă cu încărcătură explozivă, descoperite în Tulcea. Primele precizări despre originea armei

Fragmente de dronă au fost găsite într-o localitate din judeţul Tulcea, specialiştii confirmând prezenţa unei încărcături explozive, au transmis reprezentanţii Ministerului Apărării Naţionale.

Canicula face victime în România. Mai mulți oameni au murit din cauza temperaturilor extreme

Mai mulți oameni au murit din cauza temperaturilor extreme. Un bărbat de 56 de ani din Iași a fost găsit inconștient pe câmp, în timp ce trei oameni, din județele Bacău, Brașov și Timiș, au pierit în timp ce încercau să se răcorească în râuri sau lacuri.