Vremea azi, 23 decembrie. O zi cu temperaturi neplăcute, vânt și precipitații. În nordul și centrul țării o să ningă viscolit

×
Publicitate

Ziua de sâmbătă ne aduce vreme destul de neplăcută, vânt și precipitații în cea mai mare parte a țării. La munte o să fie viscol puternic, dar o să ningă viscolit și în nordul și în centrul României.

Maximele pleacă de la minus 2 grade în depresiuni și ajung la 8 grade în ținuturile sudice.

Vremea în țară

În Dobrogea și Bărăgan găsim vreme schimbătoare, câteva reprize de ploaie și un vânt cu intensificări susținute pe parcursul zilei. Se răcește puțin față de vineri. Vor fi cel mult 8 grade pe la Constanța și Tulcea.

Temperaturile scad și mai sus, în Moldova sudică și în nordul Munteniei. Se înnorează din când în când și este posibil să plouă. Maximele se opresc la 7-8 grade, însă din cauza vântului, vom resimți valori mai scăzute de atât.

În jumătatea nordică a Moldovei și în Bucovina vor fi ceva înnorări, iar după lăsarea nopții o să plouă în unele zone. Până atunci avem perioade însorite, temperaturi în creștere și un vânt mai insistent. După prânz se ating 16 grade în zona Bacaului, dar în nordul Moldovei, pe la Botoșani vor fi cel mult 3-4 grade.

În nordul Transilvaniei și în Maramureș se înnorează din când în când și vin și câțiva stropi de ploaie. Pe seară și peste noapte, norii se înmulțesc și o să plouă pe arii extinse. Spre dimineață, ploile se transformă în lapoviță sau ninsoare. Maximele ajung la 17 grade, iar vântul va fi destul de activ.

În ținuturile vestice, temperaturile rămân ridicate și, după prânz, se ating 20 de grade. Avem atmosferă schimbătoare: soare cu nori și ploi slabe sau burniță, pe spații mici. Vântul se întețește, iar la apropierea serii și după ce se lasă noaptea o să plouă în toată provincia.

În Transilvania găsim vreme foarte frumoasă. Atmosfera se menține însorită toată ziua, vântul adie plăcut și se încălzește foarte tare: la Sibiu vor fi în jur de 19 grade. Pe seară și la noapte se înnorează treptat, iar ploile ajung și pe-aici.

În Oltenia, norii apar sporadic, vântul nu pune probleme și se face mult mai cald ca vineri: după prânz se ating 15 grade. După lăsarea nopții, cerul se umple de nori și o să plouă pe suprafețe destul de mari.

Cam la fel va fi vremea și în ținuturile sudice: soare în cea mai mare parte a zilei, temperaturi în creștere față de vineri și până la 19, poate chiar 20 de grade în zona deluroasă. Peste noapte, vântul prinde putere și aduce câțiva nori de ploaie.

Vremea în București

În București, ziua de sâmbătă ne aduce soare și vreme foarte caldă pentru această perioadă. Maxima ajunge la 19 grade, deși acum ar trebui să fie 5-6 grade în zona Capitalei. La noapte se mai încălzește față de noapte trecută și minima ajunge la 9 grade.

Vremea la munte

Și la munte se face mult mai cald decât ar fi normal. Urmează o zi destul de plăcută, dar pe seară și la noapte, ploile se extind în toată zona montană. Pe creste, vântul bate din ce în ce mai tare și vor fi rafale de peste 80-90 km/h.

Articol recomandat de sport.ro
Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare
Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare
Citește și...
Furtuna Pia lovește România cu forța unui uragan: vântul va bate cu peste 120 km/h. Cod portocaliu emis de ANM

Furtuna Pia, care a lovit puternic vestul Europei, va intra și în România, iar meteorologii au emis deja coduri portocalii de viscol puternic în zonele montane.

 

ANM: Vreme deosebit de caldă de Crăciun la nivelul întregii ţări. Temperaturile vor fi cuprinse între 8 şi 17 grade

Vremea va fi deosebit de caldă de Crăciun la nivelul întregii ţări, iar temperaturile vor fi cuprinse între 8 şi 17 grade Celsius, a declarat, vineri, pentru AGERPRES, directorul general al ANM, Elena Mateescu.  

Cum va fi vremea în prima săptămână a lunii ianuarie. Prognoza meteo pentru intervalul 25 decembrie 2023 - 22 ianuarie 2024

Meteorologii estimează că temperaturile vor rămâne mai ridicate decât cele normale inclusiv în prima săptămână a lunii ianuarie, după care se vor situa în jurul celor specifice perioadei, mai scăzute la munte.

Recomandări
Ecuația cu 47 de necunoscute a Guvernului Mureșan. Premierul desemnat are 10 zile să obțină voturile necesare

România are o nouă nominalizare pentru funcția de premier. Președintele Nicușor Dan a făcut anunțul după mai bine de șase ore de consultări cu partidele politice și aproape cinci luni de interimat guvernamental.

Piața neagră a meditațiilor. Profesorii ar fi ascuns peste un miliard de lei de ANAF

După o creștere constantă, în 2025, mai puțini profesori au declarat la ANAF venituri din meditații. Doar 12.500 de cadre didactice, din 250.000, au plătit impozit pentru banii primiți, după ce au pregătit elevi în privat.  

ADDA, despre boala Lyme și momentul în care a trebuit să o ia de la capăt: „Am crezut că sunt nebună”

Un diagnostic, ani de întrebări fără răspuns și decizia de a o lua de la capăt. ADDA este invitata primului episod al podcastului „Punct. Și de la capăt” cu Cosmin Stan.