Vremea azi, 22 mai. Zonele unde va ploua cel mai mult și unde o să cadă grindină

×
Publicitate

Instabilitatea crește și o să plouă în majoritatea regiunilor. Se vor strânge cantități mari de apă și o să cadă grindină.

Vântul agită atmosfera în est și în sud-est, dar se întețește și în timpul ploilor, când se pot forma vijelii.

Maximele pornesc de pe la 17 grade în Delta Dunării și în depresiuni și ajung la 27 de grade în Muntenia și în Bărăgan.

Vedem ce se întâmplă în fiecare regiune și începem cu Dobrogea și cu Bărăganul.

Pe aici găsim soare în prima parte a zilei, înnorări și averse – mai târziu. Vântul are intensificări, iar amiaza ne-aduce vreme puțin mai caldă decât ar trebui.

Cam la fel va fi și mai sus, în Moldova sudică și în nordul Munteniei. Norii se înmulțesc treptat, iar după orele prânzului apar și aversele – mai serioase în zonele de deal și de munte.

Vântul prinde putere, iar maximele ajung la 26 de grade.

În jumătatea nordică a Moldovei și în Bucovina avem TOT atmosferă instabilă.

Ploile pot să lase în urmă cantități însemnate de apă și vor fi și descărcări electrice, și căderi de grindină. Vântul se întețește, iar după prânz se vor înregistra 24 de grade.

În nordul Transilvaniei și în Maramureș nu prea vedem soarele. Vin mai multe serii de averse – destul de abundente, în unele zone.

Vor fi și tunete, și fulgere și se pot forma vijelii. Temperaturile se opresc la 23 de grade.

În vestul țării cerul rămâne acoperit și vin mai multe reprize de ploi zgomotoase. Vor fi și căderi de grindină, iar vântul prinde putere în timpul ploilor.

La amiază se ating tot 23 de grade.

În Transilvania vedem puțin soarele printre nori, dar peste zi apar averse pe arii extinse, care vor aduce cantități mari de apă – în special în zonele montane.

O să cadă grindină, se pot produce vijelii, iar termometrele vor indica în jur de 22 de grade.

În Oltenia urmează o zi neplăcută, cu înnorări persistente și ploi însoțite de manifestări de instabilitate.

Temperaturile rămân la valori similare cu cele de ieri și ajung la 24 de grade.

Și în ținuturile sudice se înnorează, dar pe-aici vor fi și perioade însorite.

Apar averse zdravene, pe arii extinse, însoțite de descărcări electrice, grindină și vânt intens. După prânz se ating 26 de grade în Lunca Dunării.

În București, ziua de astăzi aduce vreme instabilă, înnorări și averse după orele amiezii. Vedem și soarele pe parcursul zilei.

Vântul se menține activ, iar temperatura urcă până la 27 de grade. La noapte mai sunt ceva condiții de ploaie, iar minima ajunge la 14 grade.

Instabilitatea crește și la munte. O să plouă în mai multe reprize.

Vor fi tunete, fulgere, rafale puternice de vânt și s-ar putea să cadă grindină. În unele masive se vor acumula 30 de litri de apă pe metru pătrat. Temperaturile ajung la valori normale pentru această perioadă.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Arbitrul a văzut nebunia din Rayo Vallecano - Bilbao și a oprit meciul! Partida a fost suspendată
FOTO Arbitrul a văzut nebunia din Rayo Vallecano - Bilbao și a oprit meciul! Partida a fost suspendată
Citește și...
62534469
Locul din România unde zăpada atinge aproape o jumătate de metru

Cel mai mare strat de zăpadă măsurat de meteorologi este de 42 de centimetri la staţia Reţitiş din Munţii Călimani. Cel mai mic e de 2 centimetri la staţia de la Vârful Vlădeasa, potrivit Buletinului nivometeorologic.

62544903
Vremea azi, 21 mai. Maxime până la 26 de grade în sud și ploi cu grindină în vest. Prognoza meteo în București

Vremea se încălzește miercuri și temperaturile urcă până la 25 - 26 de grade în ținuturile sudice. Avem o zi destul de bună, chiar dacă se mai adună norii și o să picure în unele zone. Instabilitatea crește mai pe seară în vestul și în sud-vestul Romaniei

62545089
De ce au scăzut temperaturile la 4-5 grade, în pragul verii. În unele zone a revenit viscolul

Deși calendaristic suntem aproape de vară, vremea ne arată contrariul. Viscolul, ninsorile și vântul puternic au pus stăpânire pe zonele montane. Transalpina și Transfăgărășanul au fost, din nou, acoperite de zăpadă, ca în plină iarnă.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 11 07h27m47s729
Trump se alătură lui Putin și cere ca Zelenski să plece de la conducerea Ucrainei. Reacția demnă a opoziției de la Kiev

Președintele Donald Trump a declanșat un nou atac virulent la adresa lui Volodimir Zelenski. L-a învinuit pe liderul Ucrainei că nu depune suficiente eforturi pentru a ajunge la un acord cu Vladimir Putin. 

Shutterstock 2678344565
Inimile de români bat, la propriu, pentru străini. România a ajuns să exporte inimi, pentru că nu are cui să le transplanteze

Dacă începutul anului în ceea ce priveşte numărul de operaţii de transplant de inimă a fost promiţător, în lunile care au urmat numărul acestor operaţii a scăzut, a declarat pentru Cotidianul Prof. Univ. Dr. Habil. Horaţiu Moldovan. 

Vlcsnap 2026 10 11 07h44m42s374
Peste 75.000 de credincioși stau o zi la coadă ca să ajungă la Sf. Parascheva. Rugăciunea unui copil: „Să trăiesc cu familia”

A fost încă o noapte de rugăciune la Catedrala Mitropolitană din Iași. Zeci de mii de credincioși continuă să aștepte chiar și 12 ore pentru a ajunge la racla cu moaștele Sfintei Parascheva.