Vremea azi, 2 august. Temperaturile cresc după scăderile din ultimele zile. Maxima termică a zilei

×
Publicitate

Vremea se încălzește sâmbătă și temperaturile urcă până la 34 de grade. Duminică se ating 36 de grade în sudul României, dar în vest și în centru apar ploi torențiale și vijelii.

Sâmbătă se încălzește în cea mai mare parte a țării. Temperaturile urcă până la 34 de grade în ținuturile sudice și în vestul țării. Ploile apar trecător în zonele montane, dar s-ar putea să vină o aversă-două și în sud, în centru și în ținuturile estice.

Vedem ce se întâmplă în fiecare regiune și începem cu Dobrogea și cu Bărăganul. Pe aici urmează o zi însorită și o amiază caldă, cu un vânt mai insistent pe litoral. Temperaturile cresc ușor față de ieri și ajung pe la 33 de grade.

Mai sus, în Moldova sudică și în nordul Munteniei găsim soare și vreme bună, dar spre seară pot să apară câțiva nori de ploaie în zona Moldovei. Se mai încălzește puțin și aici. După prânz vor fi în jur de 32-33 de grade.

În nord-estul României este răcoare la începutul zilei. În Bucovina s-a lăsat ceață, iar până la ora 9 avem un cod galben de ceață densă în mai multe localități din județul Suceava. Apoi soarele încălzește treptat atmosfera și maximele ajung pe la 30 de grade.

În nordul Transilvaniei și în Maramureș găsim vreme frumoasă, vânt domol și temperaturi mai ridicate decât ieri, care urcă până la 31 de grade. Urmează o noapte plăcută, cu minime de 15-16 grade.

În vestul țării se face și mai cald, iar în Banat vor fi în jur de 34 de grade. Atmosfera se menține însorită toată ziua. Vântul nu prea se simte, dar la noapte apar ceva înnorări și e posibil să plouă în această zonă.

În Transilvania avem o dimineață cam rece în depresiuni. Acum sunt doar 10 grade la Miercurea Ciuc, pe unde a apărut și un pic de ceață. Vremea se încălzește însă mai târziu și temperaturile urcă până la 29 de grade în vestul provinciei. Apar și câteva reprize de ploaie, în special în zonele de munte.

Și în Oltenia s-ar putea să vină o ploaie de scurtă durată, dar în cea mai mare parte a zilei o să fie vreme frumoasă. Temperaturile depășesc 30 de grade. Se opresc însă sub pragul caniculei și vor fi cel mult 33-34 de grade.

În sudul României ziua de astăzi aduce mult soare, temperaturi în creștere și vânt domol. Amiaza devine călduroasă, iar mâine o să fie caniculă în această zonă.

Vremea la București

Și în București se face mai cald. Vineri s-au înregistrat 32 de grade. Sâmbătă maxima ajunge la 34 de grade. Avem cer senin aproape toată ziua și poate câțiva nori după prânz. Urmează o noapte liniștită cu o minimă de 19 grade.

Temperaturile cresc și în zonele montane. Ploile apar trecător, în special în Carpații Meridionali. Sunt însoțite de tunete, fulgere și intensificări ale vântului. În ansamblu avem o zi destul de plăcută, însă mâine atmosfera devine instabilă în majoritatea masivelor.

Vremea pe litoral

Pe litoral găsim vreme frumoasă și caldă, un vânt destul de insistent și până la 30-31 de grade prin stațiuni. Apa mării are în jur de 23 de grade.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO A fost gimnastă de performanță și a devenit pilot de avion! "În ultimul an am zburat aproximativ 300.000 de kilometri"
FOTO A fost gimnastă de performanță și a devenit pilot de avion! "În ultimul an am zburat aproximativ 300.000 de kilometri"
Citește și...
Vremea azi, 1 august. Soare și atmosferă plăcută în majoritatea zonelor, dar nu scăpăm de ploi. Regiunile vizate

Vineri avem soare și atmosferă plăcută în majoritatea zonelor. Spre seară, o să vină câteva ploi slabe pe la munte și în regiunile sudice. S-ar putea să picure puțin și în zonele centrale și pe partea estică a României.

Vremea azi, 31 iulie. Aversele, furtunile izolate și grindina sunt prezente în unele regiuni

Ziua de joi aduce vreme schimbătoare. Aversele apar la munte, în centru și în ținuturile sudice și vor fi mai abundente în nordul Olteniei și al Munteniei.

Cod galben de ploi abundente în șase județe. Până când este valabilă atenționarea ANM. Hartă

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o atenţionare Cod galben de precipitaţii însemnate cantitativ pentru şase judeţe, valabilă joi, între orele 3:00-15:00.

Recomandări
Lucian Pahonțu, reacție la acuzațiile privind Revoluția: „Întreaga activitate s-a derulat în conformitate cu normele legale”

Nicușor Dan a declarat că șeful SPP Lucian Pahonțu nu este în situația celor care au participat la acțiunile de reprimare a protestatarilor din Decembrie '89 și de la Mineriada din iunie 1990.

Două noi centrale, la Constanța și Arad, au fost racordate la Sistemul Energetic Național. Când vor începe să funcționeze

Premierul interimar Ilie Bolojan anunță că două proiecte importante de modernizare a sistemelor de termoficare, finanțate prin PNRR, au fost racordate la Sistemul Energetic Național. 

Trump anunță „cel mai mare acord petrolier din istorie” cu Venezuela: „Va reduce considerabil prețul benzinei”

Preşedintele american Donald Trump a anunţat vineri încheierea unui acord în sectorul petrolier cu Venezuela, în virtutea căruia Statele Unite ar urma să-şi dubleze rezervele de petrol, transmit AFP şi Reuters.